Există convingerea că elita rusă sub conducerea președintelui Vladimir Putin a fost întotdeauna interesată doar de bani. Cu toate acestea, regimul militant, anti-liberal, anti-occidental, izolaționist, paternalist și aspru autoritarist al lui Putin a avut întotdeauna o ideologie, scrie analistul Andrei Kolsenikov în The Moscow Times.
Această ideologie nu este sistematizată, dar există, iar frânturi din ea pot fi găsite de-a lungul discursurilor, articolelor și interviurilor lui Putin. Acum, însă, războiul din Ucraina a necesitat o ideologie mai articulată.
Inițiativa de sistematizare și codificare a putinismului a dus la un decret prezidențial care enumeră „valorile spirituale și morale tradiționale ale Rusiei”, precum și la elaborarea unui nou curriculum ideologic pentru colegii.
Nu mai este suficient să îndoctrinezi copiii în grădinițe și școli. Acum este timpul să unificăm viziunile asupra lumii ale studenților din facultăți și, prin extensie, pe cele ale profesorilor lor, ale căror rânduri vor fi în mod inevitabil epurate. Un curs similar predat în timpul erei sovietice era cunoscut sub numele de „comunism științific”.
Numele pentru acest nou program de studii este „Fundamentele statalității rusești”, deși ar putea la fel de bine să se numească „Putinism științific”. Acesta este compus din patru unități: „Istoria” – politica istorică ca impunere a unei versiuni oficiale mitologizate a istoriei, care este unul dintre instrumentele de manipulare a conștiinței de masă a rușilor; „Codurile culturale” sau „valorile spirituale și morale tradiționale”, în jurul cărora Putin a ordonat guvernelor federale și regionale să se unifice; „Rusia și lumea” – o justificare a izolaționismului, a antioccidentalismului și a jingoismului; și „Viziunea asupra viitorului”, care stabilește ce speră să obțină statul dincolo de victoria în Ucraina și de distrugerea „coloanei a cincea”.
Programul de învățământ justifică cultul liderului etern și dublează ideea că Rusia luptă împotriva forțelor răului în Ucraina, într-un efort de „dez-satanizare” a țării. Cu toate acestea, în același timp, putinismului științific îi lipsesc componente-cheie precum obiectivele de dezvoltare sau o viziune pentru viitorul Rusiei, concentrându-se aproape exclusiv pe trecut.
În timpul președinției lui Dmitri Medvedev, au existat echipe care au lucrat la o ideologie orientată spre viitor și au realizat foi de parcurs bazate pe ideea că Rusia va accelera modernizarea statului și a societății. Cu toate acestea, ideologia lui Putin este una care se opune în mod fundamental modernizării.
Putin a reușit să convingă cu succes o parte semnificativă a populației că Rusia trebuie să își recâștige statutul de mare putere și că Rusia este atacată atât de Occidentul liberal, cât și de trădătorii de acasă. Pe măsură ce regimul a devenit mai autoritar, ideologia sa a devenit, de asemenea, mai arhaică, propaganda sa mai obtuză, iar orice speranță de modernizare s-a diminuat.
O ideologie care constă în mituri istorice, culturale și religioase, tradiții false și resentimente urmărește să legitimeze un regim autoritar și să-i delegitimeze pe cei care i se opun.
O astfel de ideologie face posibilă etichetarea noanconformiștilor drept dușmani și divizarea oamenilor în „noi” și „ei”. Împărțirea în „noi” și „ei” nu oferă doar un reper pentru autoidentificare, ci servește, de asemenea, pentru a convinge publicul că există o anumită majoritate de care nu ar trebui să se îndepărteze.
În trecut, singura cerință pentru a face parte din „noi” era sprijinul pasiv, tăcut și conformist. Astăzi, însă, acest lucru nu mai este suficient: Rușii trebuie să își predea chiar trupurile pentru a fi carne de tun în războiul sfânt al liderului suprem împotriva forțelor „satanice” ale Occidentului. Acesta nu mai este autoritarism, ci totalitarism.
Imperialismul și colonialismul sunt componente-cheie ale putinismului și factori-cheie în acest război. Nu este nimic nou în această ideologie; ea provine aproape textual din stalinism și din narațiunile anterioare eurasiatice și slavofile.
Războiul este prezentat ca fiind un efort de restabilire a corectitudinii istorice, ca fiind defensiv și preventiv și de eliberare. Potrivit lui Putin, pământul imperiului trebuie „returnat și consolidat”.
În doar câțiva ani, regimul a evoluat de la un cult al victoriei din 1945 la un cult al războiului însuși, iar Putin a reușit să convingă un mare segment al societății ruse că „operațiunea militară specială” din 2022 este o continuare firească a celui de-al Doilea Război Mondial. În esență, este vorba de un război existențial între civilizația rusă și cea occidentală.
Putin a început să se refere la Rusia ca la o întreagă civilizație. Statul nu este doar sacru și demn de sacrificiul suprem; este, de asemenea, o civilizație separată și superioară, cu o „istorie de o mie de ani” și cu propria sa cale specială.
În cadrul acestei istorii, codurile culturale sunt transmise din generație în generație ca parte din ADN-ul politic al țării. Această civilizație-stat își are propriul panteon de eroi neschimbat din epoca sovietică: Alexandr Nevski, Ivan cel Groaznic, Petru cel Mare, Iosif Stalin și Iuri Gagarin.
Această civilizație statală a fost mereu atacată de invidioși și dușmani, ceea ce face ca starea sa de conflict permanent să fie critică, și nu se limitează doar la câmpul de luptă. Statul trebuie să învingă în toate aspectele – în cultură și în sport, în construcția de facilități olimpice și în războiul împotriva Ucrainei și a Occidentului.
Pentru a apăra suveranitatea acestui stat-civilizație, Kremlinul se bazează pe serviciile de securitate, sau siloviki, care au primit fonduri suplimentare și sunt întărite de formatori dresați și de așa-numiții „jurnaliști” aflați în slujba Kremlinului.
Ministerul Culturii, câinele de pază al comunicațiilor Roskomnadzor și Biserica Ortodoxă Rusă devin de facto siloviki, bucurându-se astfel de dreptul de a bloca sau interzice mass-media, de a restricționa vânzările de cărți ale autorilor care se opun războiului și de a decide cine poate juca pe scenele de teatru.
Ideologia a devenit corporală, susținută de acte politice și militare, cum ar fi anexarea Crimeei și „operațiunea militară specială”. Pe scurt, operațiunea ideologică specială este în curs de desfășurare și pare să decurgă mai bine decât cea militară.
