Rareș Bogdan: Dacă nu preluăm guvernarea acum, într-un an România va fi în ruine

Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan mobilizează liberalii pentru moțiune, atrăgând atenția că dacă guvernul Dăncilă va rămâne, consecințele vor fi dramatice pentru România.

„Guvernul este în stare de ebrietate. Dacă guvernul Dăncilă nu pică mâine, într-un an România va fi în ruine” a atenționat Rareș Bogdan la adunarea regională a PNL București-Ilfov de la Romexpo.

Prim-vicepreședintele PNL a spus că, sub PSD, România se împrumută cel mai scump din Europa. De asemenea, a afirmat că guvernul nu mai are bani nici de hârtie, dar că promite miliarde primarilor.

„Ori România, ori PSD” le-a spus europarlamentarul liberalilor adunați la Romexpo.

Moțiunea de cenzură, menită să dea jos guvernul Dăncilă, va fi votată mâine. Atât Puterea, cât și Opoziția, sunt convinse că tabăra cealaltă nu are suficiente voturi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here