Rareş Bogdan, europarlamentar PNL, are dosar penal la DNA, informează România TV, citând surse judiciare. ”E un fake news!”, a fost replica prim-vicepreședintelui PNL, joi seara, la aceeași televiziune de știri, care a informat că DNA a și dat o replică, infirmând că liderul liberal ar fi obiectul vreunei cauze aflate la procurorii anticorupție.

Mai mult, Bogdan a spus că nu are cum să aibă dosare penale pentru că nu a fost la guvernare. El le-a transmis celor care diseminează astfel de zvonuri despre el că ”să se liniștească” pentru că nu are de gând să renunțe la mandatul de europarlamentar pentru a reveni în România ca ministru.

Le spun, celor care lansează astfel de acuzații, să se liniștească. Nu am niciun fel de dosar și nici nu voi avea pentru că nu am făcut nicio faptă penală. Încă nu am fost la guvernare. E simplu, dacă nu am fost în funcții publice, era greu să am vreun dosar. DNA se ocupă de cei care lucrează în zona asta. Eu am lucrat doar în zona privată. Nu mă duc nici ministru de Interne, nici ministru al Apărării, nici vicepremier, să stea liniștiți, nu pe mine trebuie să mă atace. Cei de la DNA au și răspuns și au zis că e un fake news. Eu înțeleg că unii se tem de mine, dar nu au de ce, trebuie să se teamă cei care au făcut lucruri grave în ultimii 3 ani.”, a spus, râzând, Rareș Bogdan.

Conform România TV, dosarul ar fi legat de accesarea de fonduri europene, potrivit aceloraşi surse. Rareş Bogdan a mai fost la DNA, în calitate de martor, într-unul din dosarele în care a fost cercetat Marian Vanghelie. De asemenea, şi Cozmin Guşă a făcut referire la o audiere a lui Bogdan la DNA, în 2017.

Șeful lui Rareș Bogdan, Ludovic Orban, a declarat, joi seara, tot la România TV, că nu are nicio informație în acest dosar, dar că va vorbi cu colegul său. ”Nu sunt la curent cu această informație. Până nu mă informez și nu am o discuție cu colegul meu, dați-mi voie să nu am nicio reacție.”, a spus Orban.

Într-o investigație publicată pe blogul ei, Sorina Matei susținea că Rareș Bogdan a beneficiat, prin firmele sale, de mai multe contracte cu companii la care statul este acționar principal, contracte care se ridică la sute de mii de euro, bani publici. Una dintre companiile cu care a avut afaceri fostul jurnalist și apropiații săi – asociați în trei firme de PR, publicitate şi consultanţă -, este Hidroelectrica SA. Valoarea totală a contractelor a fost de 110.000 de euro, în decurs de opt ani.

Într-un răspuns transmis jurnalistei, Hidroelectrica, societate cu capital integral de stat, susţine că toate activităţile comerciale desfăşurate între companie şi firmele lui Bogdan au avut la bază comenzi directe transmise prestatorului sau au fost desfăşurate în virtutea contractelor. Pentru Hidroelectrica SA, Trend Communication SRL, firma de PR şi publicitate a fraţilor Bogdan şi Vasilică Hoandră, a monitorizat presa scrisă şi audio vizuală, iar cealaltă firmă tot a lui Rareş Bogdan, Trend Media SRL, fostă Clever Media SRL, a publicat articole publicitare în presa locală, drepturi la replică şi mesaje de sărbători. „Alături de Bogdan, beneficiar al contractelor din bani publici de la Hidroelectrica SA a fost şi soţia sa, Florina Antoanela Bogdan, aflată cu Rareş Bogdan la acea dată în firma Kara Events & Flowers SRL, societate a soţilor Bogdan de la care Hidroelectrica a cumpărat şi nişte flori”, notează Sorina Matei în investigația ei.

Electrica SA, prin Societatea de Distribuţie a Energiei Electrice Transilvania Nord SA, este o altă companie cu care firmele lui Rareș Bogdan a avut afaceri. În decurs de patru ani, firmele lui Rareș Bogdan au obținut contracte în valoare de aproape 100.000 de euro cu compania privată în care statul este cel mai mar acționar. Electrica/Transilvania Nord SA nu a dorit să transmită datele solicitate de Sorina Matei privind contractele cu firmele lui Rareş Bogdan, dar a confirmat că a avut un contract cu firma de PR, publicitate şi consultanţă, Trend Communication SRL a lui Rareş Bogdan, pentru “servicii de publicare a informărilor cu privire la întreruperile în alimentarea cu energie electrică programate”.

A treia „mufare” a lui Rareș Bogdan la bani publici, identificată de Sorina Matei este prin compania Romgaz, societate la care statul este acționar majoritar. Compania a încheiat ani la rând, începând din ianuarie 2003, 11 contracte pe bani publici cu firma de PR, consultanţă şi publicitate Trend Communication SRL a fraţilor Bogdan şi a lui Vasilică Hoandră. În baza acestor contracte, firma candidatului PNL se ocupa de comunicarea companiei, monitorizare a presei și de publicarea anunțurilor care aveau legătură cu Romgaz. Calculate la cursul euro al BNR din anii respectivi, valoarea totală a celor 11 contracte se ridică la suma de 279.765 euro, bani publici, mai scria Sorina Matei.

Foto: Rares Bogdan, candidat PNL la alegerile europarlamentare, prezent la Drobeta Turnu Severin, la sedinta Comitetul Director Judetean al PNL Mehedinti, joi, 28 martie 2019. Inquam Photos / Justinel Stavaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here