Războiul din Ucraina | Ministrul Aurescu susţine crearea unui înalt tribunal internaţional pentru infracţiunile de agresiune

Foto: Inquam Photos / George Călin

Crearea unui înalt tribunal, cu o prezenţă internaţională solidă, pentru infracţiunile de agresiune este una dintre soluţiile ce ar putea fi solide din punct de vedere juridic, a declarat luni ministrul de externe român Bogdan Aurescu, înaintea reuniunii Consiliului Afaceri Externe al Uniunii Europene, ce are pe agendă şi susţinerea pentru Ucraina pentru încheierea războiului de agresiune lansat de Rusia contra ţării vecine în februarie anul trecut, transmite Agerpres.ro.

”Astăzi avem un CAE cu o agendă foarte încărcată. O temă foarte importantă este susţinerea Ucrainei pentru a se pune capăt acestui război de agresiune. (…) Referitor la Ucraina, voi reitera poziţia exprimată săptămâna trecută, în timpul reuniunii de la Stockholm, în format Gymnich. În primul rând, voi sprijini adoptarea rapidă a celui de-al 8-lea pachet de asistenţă financiară pentru susţinerea Ucrainei în cadrul Instrumentului European pentru Pace. În acelaşi timp, voi insista pe adoptarea, cât mai curând posibil, a celui de-al 11 set de sancţiuni împotriva Rusiei şi voi saluta faptul că emisarul special pentru implementarea sancţiunilor este invitat astăzi pentru a prezenta situaţia actualizată. Am cerut la reuniunea în format Gymnich o asemenea prezentare, alături de alţi colegi, şi mă bucur că acest lucru se întâmplă”, a spus şeful diplomaţiei române.

În timpul reuniunii, Aurescu va prezenta situaţia sprijinului multidimensional din partea României pentru Ucraina, în termeni de refugiaţi, în termeni de tranzit al produselor agricole etc.

Pe de altă parte, ministrul de externe român va reafirma susţinerea pentru perspectiva europeană a partenerilor din Balcanii Occidentali şi va prezenta viziunea României asupra contextului dificil actual, marcat de agresiunea rusă împotriva Ucrainei, cu implicaţii şi asupra regiunii Balcanilor Occidentali. Un accent va fi pus pe importanţa unei cooperări sporite UE – Balcanii Occidentali în legătură cu combaterea atacurilor cibernetice, a interferenţelor externe şi a manipulării informaţiei.

Consultările între miniştrii de externe din UE referitoare la cel de-al 11-lea set de sancţiuni contra Rusiei au început deja de câteva săptămâni.

La 25 februarie, Consiliul UE a adoptat al 10-lea pachet de măsuri restrictive suplimentare contra Rusiei, care înăspresc şi mai mult situaţia pentru guvernul de la Moscova şi pentru cei responsabili de continuarea războiului de agresiune împotriva Ucrainei. Blocul comunitar european a impus noi interdicţii privind exportul de tehnologii şi produse industriale critice, cum ar fi produsele electronice, vehiculele specializate, piesele mecanice, piesele de schimb pentru camioane şi motoarele cu reacţie, precum şi produsele pentru sectorul construcţiilor care pot fi direcţionate către armata Rusiei, precum antenele sau macaralele.

Lista entităţilor care sprijină în mod direct complexul militaro-industrial al Rusiei în războiul său de agresiune a fost extinsă cu alte 96 de entităţi, impunându-le restricţii la export mai aspre. Pentru prima dată, această listă include şapte entităţi iraniene care fabrică vehicule aeriene militare fără pilot, utilizate de armata rusă împotriva Ucrainei, împotriva infrastructurii civile.

Războiul din Ucraina, în imagini – Zilele 451-453

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here