Circa 150 de migranți au traversat joi ilegal Canalul Mânecii la bordul unei singure ambarcațiuni, un nou record, potrivit unui oficial local din serviciul francez de salvare pe mare (SNSM), care remarcă utilizarea de bărci din ce în ce mai lungi, transmite vineri AFP, citată de Agerpres.
Stația SNSM din Berck-sur-Mer (Pas-de-Calais) a intervenit joi, la ora 06:25, pentru a escorta o ambarcațiune aflată în dificultate care se îndrepta spre Anglia, având la bord aproximativ 150 de pasageri – un record, potrivit lui Jean-Marc Lamblin, șeful stației.
Deși ambarcațiunea s-a găurit, a reușit să ajungă în apele britanice, a explicat el.
Joi, autoritățile britanice au înregistrat sosirea a trei ambarcațiuni în apele lor, transportând un total de 366 de migranți, conform celor mai recente cifre oficiale publicate vineri, ceea ce reprezintă o medie de peste 120 de persoane per ambarcațiune.
În aceeași zi, un cadavru neidentificat a fost găsit pe plaja din Berck-sur-Mer, în urma plecării unei ambarcațiuni cu migranți ilegali, potrivit parchetului.
Potrivit lui Lamblin, traficanții au ”mărit și mai mult ambarcațiunile” folosite pentru a-i transporta pe cei care încearcă să ajungă în Anglia: ambarcațiunea escortată joi avea o lungime de circa 12 metri, față de cele obișnuite de 8 sau 10 metri.
Press Association a fotografiat un echipaj al Comandamentului britanic pentru securitatea frontierelor în timp ce remorca respectiva ambarcațiune – supranumită de presă ”mega-dinghy” (mega-barcă) – la sosirea acesteia în Dover, joi după-amiază, a consemnat dpa; la bordul ei s-ar fi aflat nu mai puțin de 165 de migranți.
Un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne a remarcat pentru AFP că ”rețelele de traficanți își asumă riscuri mai mari ca oricând, numărul persoanelor înghesuite în ambarcațiuni improprii navigației crescând de la an la an”.
În general, traversările ilegale ale Canalului Mânecii au scăzut cu peste 40% de la an la an în prima jumătate a anului 2026, în timp ce Londra îndeamnă autoritățile franceze să adopte o poziție mai fermă la frontieră, inclusiv pe mare, unde convențiile internaționale interzic intervențiile care ar pune în pericol viața umană.
Numărul sosirilor se ridică în prezent la 13.007 începând cu 1 ianuarie și la aproximativ 200.000 de la începutul traversărilor Canalului Mânecii cu ”ambarcațiuni mici”, în 2018.














