Jurnalistul Mihail Zigar explică, într-o analiză pentru Foreign Affairs, cum s-a mutat propaganda rusă de la „denazificare” la lupta împotriva Occidentului.
<< De când a invadat Ucraina, în februarie 2022, Rusia și-a schimbat narațiunea despre război. Inițial, președintele rus, Vladimir Putin, le-a explicat poporului rus și lumii că el considera justificată invadarea Ucrainei, deoarece era necesară „denazificarea” țării. Putin afirma că o juntă nazistă preluase puterea la Kiev și teroriza populația, în special pe cei care vorbeau rusa. Pentru a salva Ucraina, argumenta Putin, trupele ruse au fost din nou trimise să salveze lumea de naziști.
Dar astăzi nu se mai vorbește prea mult despre naziști. După ce la începutul războiului armata rusă a suferit o serie de înfrângeri, Kremlinul a adaptat rapid propaganda. Cum armata rusă nu reușise să cucerească Kievul, nu mai era de ajutor să se susțină că Moscova lupta împotriva naziștilor ucraineni. Faptul de a fi fost înfrântă de către ucraineni era prea umilitor pentru propagandiștii lui Putin. Prin urmare, Rusia și-a schimbat inamicul cu care luptă: Kremlinul a început să spună că Rusia este în război cu NATO și chiar cu Statele Unite. În această poveste, războiul din Ucraina era un război proxy, iar ucrainenii se aflau în mâinile „marionetelor de peste ocean”. Pentru ruși, aceasta era o poveste familiară, reactivând mentalitatea din timpul Războiului Rece – noi versus ei.
Pe măsură ce mesajul s-a schimbat, s-a schimbat și audiența. Putin nu mai vorbește doar cu propriul său popor, încercând să justifice un război prost conceput. Astăzi, el concurează cu Occidentul pentru a dobândi aliați în lumea în curs de dezvoltare, unde acuzațiile sale privind ipocrizia occidentală găsesc ecou. Iar în ultimele săptămâni, Putin a găsit noi subiecte de exploatare: sprijinul necondiționat al Statelor Unite pentru Israel în războiul său din Fâșia Gaza.
Denazificare
Când Putin și-a anunțat obiectivul de denazificare a Ucrainei, nu a fost prima dată când el și propagandiștii săi îi descriau drept fasciști pe naționaliștii ucraineni. În 2014, când o revoltă populară l-a îndepărtat de la putere pe președintele ucrainean Viktor Ianukovici, Putin și susținătorii săi de la televiziunea rusă susțineau că în Kiev avusese loc un puci armat, lansat de naționaliști radicali. Era o minciună ridicolă: dacă o juntă anticonstituțională ar fi preluat puterea, de ce noul guvern din Ucraina ar fi organizat alegeri democratice în 2019, și cum ar fi putut să piardă președintele în exercițiu, Petro Poroșenko, dacă ar fi fost un lider autocrat? Și dacă guvernul de la Kiev era format din naziști, de ce avea un președinte evreu, pe Volodimir Zelenski? Dar Putin nu lasă faptele să stea în calea unei povești bune.
În 2022, în primele luni ale războiului, denunțarea „naziștilor” ucraineni era obligatorie pentru oficialii și prezentatorii ruși de știri. Vladimir Soloviov, unul dintre cei mai odiosi propagandiști ruși, a stabilit o tradiție: în fiecare zi, pe canalul său de Telegram, el adăuga „Denazificarea este inevitabilă!”, ca propoziție finală pentru raportul zilnic al armatei ruse despre pierderile de pe front.
Însă curând a devenit clar că poporul rus nu se lăsa dus de acest mesaj. La 16 iunie 2022, în cadrul unui miting pro-război organizat de autoritățile din Dalnegorsk, un mic oraș provincial din Extremul Orient, primarul Alexandr Terebilov a încercat să citeze declarațiile lui Putin, dar s-a potrcnit de trei ori la cuvântul rusesc pentru „denazificare”, ajungând să ceară, fără să vrea, „denazificarea Rusiei”. Când mulțimea a izbucnit în râs, el s-a corectat, dar era prea târziu: videoclipul a devenit viral pe internet. Furios, primarul a încercat să-l pedepsească pe jurnalistul care a încărcat videoclipul trimițându-l în armată, dar jurnalistul a părăsit orașul înainte să poată fi prins.
După acest scandal, Kremlinul a făcut un studiu special care a relevat că majoritatea rușilor nici nu înțelegeau termenul „denazificare”, nici nu credeau că i se aplică Ucrainei. Studiul a arătat că societatea post-sovietică este foarte pragmatică, dacă nu cinică. Poporul rus nu are încredere că Putin va salva pe cineva, inclusiv pe ucraineni. Propagandiștii au încetat curând să mai folosească termenul „denazificare”. Până în toamna anului 2022, Soloviov nu mai posta sloganul zilnic.
„WHATABOUTISM”
Înfrângerile timpurii înregistrate de Moscova în război i-au convins pe propagandiștii ruși că este nevoie de un dușman mai mare și mai credibil pentru a justifica pierderile pe câmpul de luptă. În loc să lupte doar împotriva ucrainenilor, Rusia a redefinit conflictul ca fiind un război proxy cu NATO și Statele Unite. De asemenea, Rusia a încetat să mai vorbească despre salvarea de fasciști a ucrainenilor. Tonul propagandei s-a înăsprit: ucrainenii erau acum trădători care meritau pedeapsa, nu compasiunea. Acest mesaj se baza pe un mit tradițional din istoria imperială rusă, în care ucrainenii au trădat în mod repetat Rusia complotând cu dușmanii acesteia și luptând pentru independență. În aprilie 2022, Timofei Sergheițev, fost consilier politic rus pe Ucraina, care locuiește acum în Moscova, a publicat un articol care pleda pentru „de-ucrainizare”. Identitatea ucraineană, în opinia sa, nu ar trebui să mai existe.
Principalul obiectiv al propagandei ruse nu mai era Ucraina, ci Occidentul, un adversar mai mare împotriva căruia să se mobilizeze poporul rus. În iulie 2022, Dmitri Medvedev, fost președinte și prim-ministru, considerat cândva pro-occidental și liberal, a scris un articol emblematic pentru noua narațiune. Obiectivele lui Putin în Ucraina vor fi atinse, susținea el, dar războiul a rezolvat deja o altă problemă: Rusia era din nou luată în serios, „ca Uniunea Sovietică de odinioară”. Asemăna situația cu un copil care se confruntă cu golanii din cartier. „Dacă te sperii și fugi acasă, nu ești nimic și nu vei fi invitat niciunde altundeva”, a scris Medvedev. „Dar dacă lovești primul, șansele de a-ți apăra poziția sunt semnificativ mai mari. De aceea este atât de important ca țara să fie respectată și luată în considerare”.
A fost o poveste revelatoare, pentru că Medvedev, crescut într-o familie de profesori din Leningrad, probabil nu s-a certat cu nimeni în cartier în copilărie. Însă Putin, care a crescut în condiții mult mai modeste, în același oraș, cu siguranță a făcut-o. Valorile de gangster pe care le-a învățat în copilărie – lovești primul sau ești victimă – au pătruns în discursul oficial și au devenit populare printre ruși. Această nouă explicație pentru războiul din Ucraina a apelat și la nostalgia pentru Uniunea Sovietică, care este răspândită în rândurile generației mai în vârstă.
„Putin nu lasă faptele să-i stea în calea unei povești bune”
Astăzi, pentru prima dată după prăbușirea Uniunii Sovietice, autoritățile ruse spun deschis că luptă împotriva Statelor Unite. Dar există o diferență fundamentală între atunci și acum. În timpul anilor sovietici, propaganda rusă insista că Uniunea Sovietică lupta pentru pacea mondială și că americanii erau instigatori la război. Propagandiștii sovietici susțineau că țara lor era dreaptă și prosperă, în timp ce Occidentul era vinovat de apartheid, rasism și încălcări ale drepturilor omului. Astăzi, propaganda din Rusia este complet diferită: nimeni nu pretinde că o parte este mai bună decât cealaltă.
Nucleul propagandei ruse este acum „whataboutism-ul” — faptul de a răspunde oricărei critici prin indicarea unei intenții presupus răutăcioase a celeilalte părți — și nimeni nu o face mai bine decât Margarita Simonian, redactorul-șef al postului de televiziune RT. Îi place să povestească despre cum avea 16 ani și a petrecut un an ca elevă în cadrul unui schimb de experiență la o școală din New Hampshire, trăind cu o familie americană. Această experiență a făcut-o sceptică față de Statele Unite și a învățat să nu-i placă valorile americane, deși nu detaliază niciodată ce s-a întâmplat în timpul anului petrecut de ea în străinătate care a determinat-o să gândească astfel. Ea poate petrece ore întregi la televizor argumentând că nu doar în Rusia nu există libertate de exprimare, alegeri corecte sau un sistem judiciar echitabil. Conform ei, aceste valori și instituții democratice nu există nicăieri în lume. În concepția sa, politicienii occidentali știu cum să-și înșele populația, dar în Rusia nimeni nu se preface.
Astăzi, mesajul propagandistilor ruși este acela că orice superputere are dreptul la violență. Decenii la rând, doar americanii au avut oportunitatea să declanșeze războaie și să invadeze alte țări. Aliații lui Putin întreabă de ce acest drept nu ar putea fi extins și asupra Rusiei? Dacă americanii au putut invada Irakul în 2003, de ce nu ar putea Rusia să invadeze Ucraina? Acesta, susțin ei, este privilegiul de a fi o superputere.
Surprinzător, această a doua variantă de propagandă despre Ucraina s-a dovedit a fi mult mai convingătoare decât cea originală, ceea ce și explică de ce încă este mesajul dominant astăzi. Mulți ruși preferă să creadă că nu Rusia a atacat Ucraina, ci că Statele Unite au provocat conflictul, trăgând ambele tabere în el.
Anticolonialism
„Whataboutism-ul” rusesc a câștigat teren nu doar în țară, ci și în lume. Pentru multe țări din afara Occidentului, războiul din Ucraina nu este o prioritate majoră, iar ideea că reprezintă o luptă împotriva hegemoniei americane le oferă permisiunea suplimentară de a rămâne neimplicate. Pentru mulți din Sudul global, faptul că Putin a distrus monopolul Statelor Unite asupra violenței îl face, dacă nu un erou, atunci cel puțin un aliat de circumstanță.
În timpul campaniei prezidențiale din Brazilia, de anul trecut, poate singurul punct comun de vedere între cei doi principali candidați – Jair Bolsonaro și Luiz Inácio Lula da Silva – a fost aprecierea lor pentru Putin. În februarie 2022, când trupele rusești se adunau la granițele Ucrainei, Bolsonaro a călătorit la Moscova și a declarat că Brazilia este în „solidaritate” cu Rusia. Iar Lula, în timpul campaniei sale, a spus despre Zelenski: „Acest tip este la fel de responsabil ca Putin pentru război”. În China, India, Africa, America Latină, Asia de Sud-Est și chiar în unele țări europene, oamenii îl văd pe Putin ca pe un lider puternic și un luptător împotriva influenței americane.
Putin însuși a adoptat această perspectivă. La 6 octombrie, a vorbit timp de aproape patru ore la Forumul Valdai, de la Moscova. Discursul lui Putin s-a concentrat nu în mod direct pe Ucraina, ci pe confruntarea mai amplă cu Occidentul. Mergând înapoi în istorie, el a promis că „era stăpânirii coloniale nu se va întoarce”. Într-un interviu acordat în aceeași lună postului de televiziune chinez de stat, Putin a revenit asupra temei. „Țările coloniale au spus întotdeauna că aduc iluminare coloniilor lor, că sunt oameni civilizați și că le aduc beneficiile civilizației altor oameni, considerați de omeni de clasa a doua”, a spus el. „Elitele politice de astăzi, să zicem în Statele Unite, vorbesc despre exclusivitatea lor. Acesta este o continuare a acestei mentalități coloniale. Abordarea noastră este complet diferită”.
Apelul la anticolonialism este ironic, având în vedere propria istorie colonială a Rusiei. Siberia, de exemplu, a fost colonizată de cazacii ruși mult înainte ca puterile vest-europene să colonizeze Africa și Asia. Putin preferă să omită această adevăr inconfortabil, argumentând că toate teritoriile ruse s-au alăturat mereu voluntar „Mamei Rusia”.
Putin umanistul
Noua criză din Orientul Mijlociu a întărit propaganda Kremlinului. Putin a împlinit 71 de ani pe 7 octombrie, iar izbucnirea războiului în Orientul Mijlociu a fost un cadou pentru el, în toate sensurile. Pe de o parte, războiul din Ucraina va dispărea probabil de pe primele pagini ale mass-mediei internaționale, iar acesta va părea local în comparație cu războiul dintre Israel și Gaza, care este încă în pericol să escaladeze într-un război regional. Pe de altă parte, conflictul din Orientul Mijlociu îi oferă lui Putin oportunitatea unică de a-și demonstra poziția de lider în tabăra anti-americană. El nici măcar nu trebuie să sprijine deschis Hamas; trebuie doar să repete cu fiecare ocazie că americanii sunt de vină pentru tot.
În primele zile de după atacul Hamas împotriva Israelului, tonul mașinăriei ruse de propagandă a fost schimbat. Soloviov, prezentator TV de la canalul de stat Russia 1, este evreu. Cu câțiva ani în urmă, el a declarat într-un interviu acordat mass-mediei israeliene că, dacă ar izbucni un război în Israel, ar zbura în țară pentru a-și apăra patria istorică. Astăzi, Soloviov poate fi auzit la televizor condamnând politica Israelului. Între timp, Simonian, care de obicei reacționează cu o ironie acidă la informații despre victimele civile ale bombardamentelor rusești din Ucraina, reacționează cu groază la evenimente similare din Gaza. Pe 17 octombrie, după o explozie la Spitalul Arab al-Ahli din orașul Gaza, ea și-a exprimat gândurile pe canalul său de Telegram: „Nici măcar nu știu ce să scriu despre o lume în care încă sunt acceptabile (și acceptate) astfel de execuții precum cea care s-a întâmplat în Gaza. În fiecare zi, devine tot mai greu să fii contemporan cu această lume”.
Multă vreme, Putin a avut o în înaltă considerație față de Israel și o relație strânsă cu prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu. Cei doi lideri împărtășesc viziuni similare asupra lumii și metode politice similare: niciunul dintre ei nu acordă o importanță deosebită democrației. Asta nu mai contează acum. Putin, în ciuda sentimentelor personale față de Netanyahu, a criticat atacurile israeliene asupra țintelor civile și a exprimat simpatie pentru populația din Gaza.
„Folosirea de echipamente grele în zone rezidențiale este o chestiune complexă cu consecințe serioase pentru toate părțile implicate”, a spus el pe 13 octombrie. „Și cel mai important, existența de victime civile va fi absolut inacceptabilă. Sunt aproape două milioane de oameni”.
Cancelarul german Olaf Scholz a numit cinică poziția lui Putin cu privire la Gaza. Dar cele care au un efect puternic în jurul lumi sunt acuzațiile de ipozrizie ocicentală, aduse de Kremlin. >>
Ucraina-Orientul Mijlociu-Taiwan. Câte și ce fel de arme are America pentru a-și sprijini aliații
