Ce s-a întâmplat cu Michel Barnier? În calitate de șef al echipei de negociere a UE privind Brexit, francezul patrician a devenit celebru pentru insistența sa că UE nu trebuie să se abată niciodată de la principiile sale de bază – inclusiv supremația dreptului european și libera circulație a oamenilor, scrie Financial Times într-un comentariu.
🔷 Acum Brexitul s-a terminat și Barnier a mers mai departe. El candidează pentru președinția Franței și a adoptat multe dintre ideile pe care le-a respins cândva. Supremația dreptului UE? Barnier are acum îndoieli. Imigrare? Barnier cere un moratoriu de până la cinci ani. Idealul european? Barnier avertizează că Germania a devenit prea puternică în cadrul UE.
O posibilă explicație pentru această schimbare curioasă este că fostul comisar UE a reflectat profund asupra negocierilor pentru Brexit și a decis că brexiterii aveau oarecum dreptate. O teorie alternativă este că Barnier a reflectat profund asupra propriei ambiții de-a fi președintele Franței – și a decis că cea mai scurtă cale către putere implică un viraj brusc la dreapta, urmată de-o inversare rapidă propriilor principii.
Este posibil ca un avocat cu adevărat bun să facă ca declarațiile celor doi Barnier să sune consistent. Cererea sa actuală pentru un moratoriu asupra imigrației, de exemplu, se aplică doar sosirilor din afara UE. Dar unul dintre foștii săi colegi apropiați de la Bruxelles îmi spune: „Ceea ce afirmă el acum, de exemplu despre Convenția Europeană a Drepturilor Omului, este clar diferit de ceea ce spunea în timpul negocierilor pentru Brexit”.
Povestea lui Barnier este mai mult decât cinismul unui om. Spune ceva important despre politica din Europa. Revolta împotriva Bruxelles-ului nu se limitează la Franța. Sub diferite forme, ea apare în toată UE – de la Varșovia la Budapesta și până la curtea constituțională germană de la Karlsruhe. Supremația dreptului UE, un principiu stabilit în anii 1960, care este fundamental pentru proiectul european, este din ce în ce des supus unei provocări.
Un motiv cheie pentru aceste provocări este că UE și-a extins competențele în domenii de politică care au fost odinioară în centrul statului național: frontiere, bugete, valută și drepturile civile. În consecință, mulți politicieni se supără să accepte supremația legală europeană pe subiecte precum imigrația, care sunt profund controversate acasă. Această problemă este agravată de faptul că clubul UE are acum 27 de membri, ceea ce face mai dificil un consens asupra unui regulament comun care să mulțumească pe toată lumea.
În ultimii 20 de ani, UE a fost implicată într-o discuție continuă asupra locului în care se află cel mai bine suveranitatea și puterea: Bruxelles sau statele-națiune? Aceasta a fost o problemă când alegătorii francezi și olandezi au respins o propunere de constituție a UE (susținută de Barnier) în 2005, deoarece era prea integraționistă. Puterea UE de a cere schimbarea într-un stat național a fost, de asemenea, controversată în timpul crizei datoriilor grecești.
Suveranitatea a fost problema centrală în campania Brexit din Marea Britanie în 2016 – evidențiată de sloganul câștigător al campaniei Leave: „Luați controlul”. Controlul frontierelor, o problemă crucială pentru brexiteri, a fost, de asemenea, esențial în argumentele euroscepticilor din Ungaria, Polonia și Franța.
Faptul că Brexitul este perceput pe scară largă ca un proiect eșuat înseamnă că nicio altă țară nu se gândește în prezent să părăsească UE. Dar problema puterilor Bruxelles-ului și a supremației dreptului UE apare sub alte forme. În 2020, curtea constituțională germană a decis că politica Băncii Centrale Europene de cumpărare a obligațiunilor națiunilor UE a fost ilegală, sugerând că judecătorii germani ar putea să decidă peste omologii europeni. Deși Karlsruhe a renunțat în cele din urmă (cum tinde să o facă), hotărârea sa a încurajat guvernele eurosceptice din Polonia și Ungaria.
Curtea constituțională poloneză – la îndemnul guvernului de la Varșovia – a decis recent că constituția Poloniei prevalează în fața legislației UE. Spre deosebire de germani, polonezii au fost dispuși să escaladeze conflictul într-o confruntare totală cu Bruxelles-ul.
Cazul este complicat de faptul că guvernul polonez acționează, în multe privințe, cu rea-credință. Partidul ultra-conservator Lege și Justiție a umplut instanța cu propriii săi loiali – lucru pe care Bruxelles-ul îl consideră o amenințare la adresa statului de drept în Polonia. Problemele primatului dreptului UE și ale independenței justiției poloneze s-au amestecat – deși, logic, sunt chestiuni distincte.
Având în vedere că Bruxelles-ul amenință în prezent că va opri fluxul de fonduri către Varșovia, există șanse mari ca Comisia Europeană și guvernul polonez să ajungă în cele din urmă la un compromis. Dar, așa cum ilustrează alegerile din Franța, întrebarea mai largă, și anume dacă există prea multă putere acum la Bruxelles, va apărea sub alte forme.
Până recent, se presupunea că luptele pentru putere dintre Bruxelles și statele membre ar fi, în general, rezolvate în favoarea Bruxelles-ului. „Uniunea din ce în ce mai strânsă” părea inevitabilă.
Argumentele strategice și economice pentru o integrare europeană mai profundă rămân puternice. Dar politica pare din ce în ce mai puțin favorabilă. Revoltele eurosceptice din Marea Britanie și Polonia sunt un exemplu. Dar când Barnier, simbolul „europeanului bun”, se transformă într-un naționalist, terenul politic se schimbă în mod clar. Următorul acord constituțional din UE ar putea favoriza națiunile, nu Bruxelles-ul.🟦
Ce dezvăluie cazul campioanei Peng Shuai despre conducerea partidului unic
