Opoziția din partea comunităților locale a devenit un obstacol major în extinderea capacității de energie eoliană în multe țări. Deși instanțele de judecată pot părea cea mai bună cale de a depăși acest obstacol, compensarea financiară a gospodăriilor afectate este, cel mai probabil, o soluție mai rapidă, mai ieftină și mai puțin conflictuală, scrie Daniel Gros, pentru Project Syndicate.
<< Decarbonizarea sistemelor energetice depinde în mare măsură de adoptarea energiei eoliene și solare. Din fericire, costurile energiei solare scad rapid, iar combinate cu bateriile, ieftine disponibile în prezent, energia solară a devenit o sursă de energie competitivă și fiabilă în regiunile însorite.
Totuși, deși energia eoliană produce mai multă energie decât cea solară, extinderea utilizării sale este mai lentă, parțial din cauza opoziției din partea politicienilor și a comunităților locale.
Președintele american Donald Trump a rezumat în 2020 poziția politicienilor împotriva energiei eoliene: „Este extrem de scumpă. Ucide toate păsările. Este foarte intermitentă”. Deși niciuna dintre aceste afirmații nu este complet nefondată, toate sunt puternic exagerate. În privința costurilor, Agenția Internațională pentru Energie (AIE) raportează că, în zonele cu vânturi puternice și constante pe uscat, parcurile eoliene oferă cele mai scăzute costuri nivelate de producere a energiei electrice – chiar mai mici decât ale combustibililor fosili. Și, cu toate că energia eoliană este intermitentă, aceasta este cea mai constantă în timpul iernii, devenind astfel un complement util pentru energia solară, care este cea mai puternică vara.
Cât despre păsări, este adevărat că multe pot muri din cauza coliziunilor cu palele turbinelor eoliene – se estimează aproximativ 250.000 pe an în Statele Unite. Totuși, un amplu studiu a descoperit că păsările marine evită activ turbinele eoliene offshore: în doi ani de monitorizare a unui parc eolian situat lângă terenul de golf al lui Trump din Scoția, nu s-a înregistrat nicio coliziune. În orice caz, dacă Trump și alții – precum partidul german de extremă dreaptă, Alternativa pentru Germania (AfD) – sunt cu adevărat preocupați de soarta păsărilor, ar trebui să fie indignați de liniile electrice, care ucid între 12 și 64 de milioane de păsări anual în SUA. Și ar trebui să fie cu adevărat îngroziți de clădirile înalte, responsabile pentru aproximativ 988 de milioane de decese de păsări pe an, și de pisicile domestice libere, care omoară până la patru miliarde.
Nemulțumirile comunităților locale par mai legitime: un turn de 100 de metri cu pale uriașe care se învârt poate reprezenta într-adevăr o neplăcere reală pentru cei care locuiesc în apropiere. Totuși, opoziția rămâne adesea puternică chiar și atunci când parcurile eoliene trebuie amplasate la o anumită distanță de zonele locuite, așa cum se întâmplă în multe țări, comunitățile invocând motive precum zgomotul și scăderea valorii proprietăților din zonă. Unii resping aceste plângeri ca fiind expresia unei mentalități egoiste de tip NIMBY („not in my backyard” – „nu în curtea mea”), subliniind, de exemplu, că persoanele cu venituri mai mari sunt în special cele care se opun proiectelor eoliene. Totuși, asemenea acuzații nu fac nimic pentru a rezolva conflictul de fond dintre drepturile și interesele proprietarilor locali și interesul colectiv de a extinde producția de energie regenerabilă.
În schimb, proiectele sunt adesea întârziate de proceduri juridice prelungite (și costisitoare), care pot dura ani buni, pe măsură ce dosarele trec prin diverse instanțe și așteaptă evaluări tehnice și de mediu costisitoare. Potrivit unui studiu american, opoziția comunităților locale provoacă, în medie, întârzieri de 14 luni pentru proiectele eoliene. În multe cazuri, doar obținerea autorizațiilor de construcție durează ani întregi – chiar și până la nouă ani în unele state membre ale Uniunii Europene.
În 2023, Uniunea Europeană a stabilit linii directoare pentru a accelera aprobările proiectelor de energie regenerabilă. Totuși, adevărata schimbare de paradigmă a fost clasificarea acestor proiecte ca fiind de „interes public major”. Prin modificarea temeiului pe baza căruia se pronunță instanțele, această desemnare scurtează procesele legale și crește șansele de aprobare. Cu toate acestea, accelerarea aprobărilor s-ar putea dovedi o victorie à la Pirus, dacă lasă comunitățile locale cu sentimentul că au fost forțate sau înșelate.
În cele din urmă, procesele în instanță reprezintă un mijloc ineficient și potențial divizator de a aborda conflictul de interese dintre comunitățile locale și interesul public mai larg. O abordare mai rapidă, mai ieftină (pe termen lung) și mai puțin conflictuală, deja aplicată în Germania, ar fi compensarea proprietarilor de terenuri sau de locuințe pentru disconfortul cauzat de un nou parc eolian — de exemplu, prin oferirea de energie la preț redus sau prin acordarea unei cote din profituri.
Legenda spune că, la sfârșitul secolului al XVIII-lea, regele Frederic al II-lea al Prusiei a fost deranjat de zgomotul unei mori de vânt aflată lângă palatul său Sanssouci și a cerut ca aceasta să fie demolată. Însă morarul, Johann William Grävenitz, a refuzat, amenințând că va duce cazul la Curtea Supremă din Berlin. Monarhul a cedat în cele din urmă — un episod considerat astăzi un simbol al triumfului statului de drept.
Dar nu așa s-au petrecut lucrurile. Conform documentelor istorice, Grävenitz s-a plâns că noul palat construit îi bloca vântul necesar pentru funcționarea morii și a cerut despăgubiri regelui. Frederic al II-lea a fost de acord, aprobând și finanțând construcția unei noi mori în zonă. Adevărata lecție a morii istorice de la Sanssouci nu este, așadar, că instanțele ar trebui să arbitreze fiecare conflict de interese, ci că o despăgubire echitabilă poate duce la acceptare.
Dacă Europa dorește mai multă energie eoliană, trebuie să învețe această lecție. Aprobările accelerate și invocarea interesului public major pot elimina barierele juridice în calea extinderii capacității eoliene, dar cea mai eficientă cale de a obține sprijin durabil din partea comunităților locale este să li se ofere beneficii imediate și tangibile – nu doar promisiuni mărețe privind câștigurile climatice. >>
