Războiul lui Putin. Cum s-a transformat în catastrofă ceea ce trebuia să fie ca o „plimbare prin parc”

O investigație New York Times, bazată pe interviuri, interceptări, documente și planuri secrete de luptă, arată cum o „plimbare în parc” a devenit o catastrofă pentru Rusia.

• Soldații ruși intră în luptă cu puțină mâncare, puține gloanțe și instrucțiuni luate de pe Wikipedia pentru arme pe care abia le știu să le folosească.
• Ei străbat Ucraina cu hărți vechi ca aceasta, din anii 1960, recuperată de pe câmpul de luptă, sau chiar fără hărți.
• Ei vorbesc pe linii deschise de telefonie mobilă, dezvăluindu-și pozițiile și expunând incompetența și dezordinea din rândurile lor.
• S-au antrenat în baze rusești dărăpănate, golite de corupție.
• Li se dau orizonturi de timp și obiective extrem de nerealiste pentru a ocupa teritoriul ucrainean și se plâng că sunt trimiși într-o „mașină de tocat carne”.

Urmează povestea din interior a eșecurilor istorice suferite de Rusia.

Nu au avut niciodată o șansă.

Orbecăind prin fermele împânzite de cratere, trupele din Brigada 155 de Infanterie Navală din Rusia nu aveau hărți, truse medicale sau walkie-talkie funcționale, spun militarii. Cu doar câteva săptămâni în urmă, erau simpli muncitori în fabrici și șoferi de camion, uitându-se, de acasă, la o vitrină nesfârșită de presupuse victorii militare rusești, pe televiziunea de stat, înainte de a fi fost înrolați, în septembrie. Un medic fusese barman fără vreo pregătire medicală.

Acum, erau îngrămădiți pe vârfurile unor vehicule blindate supraaglomerate, trecând greu prin câmpurile de toamnă, cu puști Kalașnikov de acum jumătate de secol și practic nimic de mâncare, spune ei. Rusia fusese în război cea mai mare parte a anului, dar armata ei părea mai puțin pregătită ca niciodată. În interviuri, membrii brigăzii au spus că unii dintre ei abia dacă trăseseră cu o armă înainte și că oricum aproape că nu au gloanțe, cu atât mai puțin acoperire aeriană sau artilerie. Dar asta nu i-a speriat prea tare, au spus ei. Comandanții le promiseseră că nu vor vedea niciodată vreo luptă.

Abia când obuzele au început cadă în jurul lor, făcându-le tovarășii bucăți, și-au dat seama cât de rău fuseseră păcăliți.

Aruncat la pământ, un soldat rus, recrut, pe nume Mihail, și-a amintit că a deschis ochii în fața unui șoc: trupurile mărunțite ale camarazilor săi împrăștiau câmpul. Șrapnelul îi tăiase și lui burta. Disperat să scape, a spus el, s-a târât până la un desiș de copaci și a încercat să sape un șanț cu mâinile.

Din cei 60 de membri ai plutonului său, în apropierea orașului Pavlivka din estul Ucrainei, în acea zi de sfârșit de octombrie aproximativ 40 au fost uciși, a spus Mihail, vorbind la telefon de la un spital militar din afara Moscovei. Doar opt, a spus el, au scăpat de răni grave.

„Acesta nu este război”, a spus Mihail, chinuindu-se să vorbească printre respirații grele și lichide. „Este distrugerea poporului rus de către proprii comandanți”.

Războiul președintelui Vladimir V. Putin nu trebuia să fie așa. Când șeful CIA a călătorit la Moscova, anul trecut, pentru a avertiza împotriva invadării Ucrainei, a găsit un Kremlin extrem de încrezător, consilierul pentru securitate națională al lui Putin lăudându-se că forțele armate de ultimă oră ale Rusiei sunt suficient de puternice pentru a rezista chiar și americanilor.

Planurile rusești de invazie, obținute de The New York Times, arată că armata se aștepta să avanseze în sprint sute de mile prin Ucraina și să triumfe în câteva zile. Ofițerilor li s-a spus să-și împacheteze uniformele și medaliile în așteptarea paradelor militare din capitala Ucrainei, Kiev.

Dar, în loc de această victorie răsunătoare, cu zeci de mii de trupe ucise și părți din armata sa în prăbușire, după aproape 10 luni de război, domnul Putin are în față cu totul altceva: cea mai mare calamitate umană și strategică a națiunii sale de la prăbușirea Uniunii Sovietice.

Cum se putea ca una dintre cele mai puternice armate ale lumii, condusă de un tactician celebru, precum domnul Putin, să se clătinat atât de rău în fața rivalului său mult mai mic și mai slab? Pentru a pune cap la cap răspunsul, am cercetat sute de e-mailuri guvernamentale rusești, documente, planuri de invazie, registre militare și directive de propagandă. Am ascultat discuții telefonice rusești de pe câmpul de luptă și am vorbit cu zeci de soldați, înalți oficiali și confidenți ai lui Putin, care îl cunosc de zeci de ani.

Ancheta The Times a descoperit o cascadă uluitoare de greșeli care au început cu domnul Putin – profund izolat în pandemie, obsedat de moștenirea sa, convins de propria sa strălucire – și a continuat mult după ce soldații recrutați, precum Mihail, au fost trimiși la măcel.

La fiecare pas, eșecurile au fost mai adânci decât se știa anterior:

• În interviuri, asociații lui Putin au spus că a evoluat spre auto-mărire și zel anti-occidental, făcându-l să ia decizia fatidică de a invada Ucraina într-o izolare aproape totală, fără a consulta experți care vedeau războiul ca o pură nebunie. Consilierii și lipitorile din jurul lui i-au alimentat ranchiuna și suspiciunile, o buclă de feedback pe care un fost confident a comparat-o cu efectul de radicalizare al unui algoritm de social media. Chiar și unii dintre cei mai apropiați consilieri ai președintelui au fost lăsați în întuneric până când tancurile au început să se miște. După cum a spus un alt confident de lung parcurs, „Putin a decis că propria sa gândire ar fi suficientă”.
• Armata rusă, în ciuda presupunerilor occidentale cu privire la priceperea sa, a fost grav compromisă, distrusă de ani de furt. Sute de miliarde de dolari au fost alocați modernizării forțelor armate, sub conducerea domnului Putin, dar scandalurile de corupție au implicat mii de ofițeri. Într-un caz, un antreprenor militar a povestit că agățarea frenetică de bannere patriotice enorme era menite să ascundă condițiile decrepite de la o mare bază de tancuri din Rusia, sperând să păcălească o delegație de vârf. Vizitatorii au fost chiar împiedicați să intre să folosească baia, a spus el, ca să nu descopere șiretlicul.
• Odată ce invazia a început, Rusia și-a irosit dominația asupra Ucrainei printr-o paradă de gafe. S-a bazat pe hărți vechi și pe informații proaste pentru a-și lasna rachetele, lăsând apărarea antiaeriană ucraineană surprinzător de intactă, gata să apere țara. Lăudatele echipe de hacking ale Rusiei au încercat și nu au reușit să câștige în ceea ce unii oficiali numesc primul mare test al armelor cibernetice în condiții de război real. Soldații ruși, mulți șocați că merg la război, și-au folosit telefoanele mobile pentru a suna acasă, permițând ucrainenilor să-i urmărească și să-i culeagă în număr mare. Iar forțele armate ale Rusiei au fost atât de greoaie și sclerotice încât nu s-au adaptat, chiar și după ce suferiseră pierderi uriașe pe câmpul de luptă. În timp ce avioanele lor erau doborâte, mulți piloți ruși zburau de parcă nu s-ar fi confruntat cu niciun pericol, aproape ca și cum ar fi la un spectacol aerian.
• Întinsă de marile sale ambiții, Rusia a ocupat mai mult teritoriu decât putea apăra, lăsând mii de mile pătrate în mâinile unor echipaje scheletice de luptători subalimentați, subantrenați și prost echipați. Mulți erau recruți sau separatiști în zdrențe din estul divizat al Ucrainei, cu echipament din anii 1940 sau puțin mai mult decât niște foi imprimate de pe internet, în care era descris cum să folosești o pușcă cu lunetă, sugerând că soldații au învățat din mers cum să lupte. Cu noi arme din Occident în mână, ucrainenii i-au învins, totuși comandanții ruși au continuat să trimită valuri de trupe terestre în atacuri fără rost, iar și iar. „Nimeni nu va rămâne în viață”, a spus un soldat rus care și-a dat seama de asta după ce i s-a ordonat să intre în al cincilea marș direct în vizorul artileriei ucrainene. În cele din urmă, el și tovarășii săi demoralizați au refuzat să meargă.
• Domnul Putin și-a împărțit războiul în feude, fără a lăsa pe nimeni suficient de puternic pentru a-l provoca. Mulți dintre luptătorii săi sunt comandați de oameni care nici măcar nu fac parte din armată, cum ar fi fostul său bodyguard, liderul Ceceniei și un șef mercenar care a asigurat catering-ul pentru evenimentele de la Kremlin. Pe măsură ce invazia inițială a eșuat, abordarea atomizată doar s-a adânci, distrugând un efort de război deja incoerent. Acum, armatele fracturate ale domnului Putin funcționează adesea ca niște rivale, concurând pentru arme și, uneori, întorcându-se vicios una împotriva celuilalte. Un soldat a indicat cât de violente au devenit ciocnirile povestind cum un comandant de tancuri rus i-a atacat în mod deliberat presupușii săi aliați și le-a aruncat în aer punctul de control.

Încă din primele zile ale invaziei, domnul Putin a recunoscut, în privat, că războiul nu a decurs conform planului.

În timpul unei întâlniri din martie cu prim-ministrul israelian, Naftali Bennett, domnul Putin a recunoscut că ucrainenii au fost mai duri „decât mi s-a spus”, potrivit a două persoane familiare cu discuția. „Acest lucru va fi probabil mult mai dificil decât am crezut. Dar războiul este pe teritoriul lor, nu al nostru. Suntem o țară mare și avem răbdare”.

Oamenii care îl cunosc pe domnul Putin spun că este gata să sacrifice vieți și comori nespuse atâta timp cât este nevoie, iar într-o întâlnire rară față în față cu americanii, luna trecută, rușii au vrut să-i transmită un mesaj dur președintelui Biden: Indiferent câți soldați ruși sunt uciși sau răniți pe câmpul de luptă, Rusia nu va renunța.

Un membru NATO îi avertizează pe aliați că dl Putin este gata să accepte moartea sau rănirea a 300.000 de soldați ruși – de aproximativ trei ori mai mult decât pierderile estimate până acum.

În septembrie, la doar câteva zile după ce s-a confruntat cu o respingere în privința războiului, din partea unor lideri în mod obișnuit prieteni, domnul Putin și-a întărit atenția acordată invaziei chemând la înrlare sute de mii de ruși, mutare care ar fi trebuit să întoarcă războiul în favoarea Rusiei, dar care în schimb a sporit mânia acasă. La scurt timp după aceea, sute de soldați ruși au fost uciși în afara orașului Pavlivka, inclusiv tovarășii lui Mihail, în avansul orbesc al Birgăzii 155.

„Picioare, măruntaie. Carne, adică. Doar carne”, a spus un alt membru al plutonului, Aleksandr, aflat într-un spital din Rusia. „Știu că sună groaznic, dar nu poți descrie altfel. Oamenii au fost transformați în hamburger”.

Aleksandr a povestit cum el și colegii săi recrutați l-au întrebat pe instructorul lor din Rusia cum puteau învăța trasul cu arma și cum puteau deveni soldați în câteva săptămâni, înainte de a fi trimiși în Ucraina.

„A fost sincer: Nicicum”, sune Aleksandr că a răspuns instructorul.

Cu cât dl Putin îndură mai multe eșecuri pe câmpul de luptă, cu atât cresc temerile cu privire la cât de departe este dispus să meargă. El a ucis zeci de mii de oameni în Ucraina, a nivelat orașe și a țintit civili pentru a aplica durere maximă – distrugând spitale, școli și blocuri de locuințe, în timp ce a întrerupt curentul și apa la milioane de oamen, înainte de iarnă. De fiecare dată când forțele ucrainene aplică o lovitură majoră împotriva Rusiei, bombardamentele asupra țării lor se intensifică. Și domnul Putin a reamintit în repetate rânduri lumii că poate folosi orice are la dispoziție, inclusiv arme nucleare, pentru a-și urmări noțiunea de victorie.

Încă din ianuarie, când Statele Unite avertizau că invadarea Ucrainei de către Rusia este iminentă, un general rus în retragere, pe nume Leonid Ivașov, a văzut dezastru la orizont. Într-o rară scrisoare deschisă, el a avertizat că folosirea forței împotriva Ucrainei va amenința „însăși existența Rusiei, ca stat”.

Într-un interviu telefonic recent, generalul Ivașov a spus că avertismentele sale dinainte de război au reflectat ceea ce auzise de la oficialii militari ruși nervoși la acea vreme. Deși Kremlinul a insistat că o invazie nu era pe masă, unii puteau spune altceva. Militarii i-au spus că „victoria într-o astfel de situație este imposibilă”, a spus el, dar superiorii lor le-au spus să nu-și facă griji. Războiul va fi o „plimbare în parc”, li s-a spus.

Ultimele 10 luni, a continuat el, s-au dovedit a fi „și mai tragice” decât se prevedea. Generali și soldați ucraineni ageri au depășit un dușman mult mai mare și mai letal. Occidentul, animat de succesele Ucrainei, a oferit arme din ce în ce mai puternice pentru a-i alunga pe ruși înapoi.

„Niciodată în istoria sa Rusia nu a luat decizii atât de stupide”, a spus generalul Ivașov. „Vai, astăzi prostia a triumfat – prostia, lăcomia, un fel de răzbunare și chiar un fel de răutate”.

Pentru dificultățile neașteptate ale Rusiei, în război, purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri S. Peskov, dă vina pe Occident și pe armele pe care le-a dat Ucrainei.

„Aceasta este o povară mare pentru noi”, a spus domnul Peskov, înfățișând Rusia ca asumând toată puterea militară a NATO în Ucraina. „Era foarte greu să crezi într-un asemenea cinism și într-o asemenea sete de sânge din partea Occidentului colectiv”.

Unii dintre susținătorii inițiali ai războiului încep să ia în calcul ideea de înfrângere. Înainte de invazie, agențiile americane de informații l-au identificat pe Oleg Țariov drept un lider marionetă pe care Kremlinul l-ar putea instala odată ce va prelua Ucraina. Credința lui în război a dispărut de atunci.

„Am fost acolo. Am participat” la invazie, a declarat domnul Tsariov, pentru The Times, în timpul unui interviu telefonic. Dar, zice el, nu i s-au spus niciodată ultimele detalii și „armata rusă nu a înțeles” că ucrainenii vor riposta, crezând că „totul va fi ușor”.

Acum, domnul Țariov, un om de afaceri din Ucraina, spune că va fi fericit dacă luptele se vor termina pur și simplu de-a lungul liniilor de luptă actuale – Rusia nu a reușit să captureze și să păstreze nicio singură capitală regională, de la începutul invaziei.

„Pierdem Ucraina”, a spus domnul Țariov. „Am pierdut-o deja”.

Planurile invaziei ruse, obținute de The Times, le ordonau trupelor să sprinteze sute de mile prin Ucraina din mai multe direcții, anticipând o rezistență redusă.

Atacul a venit de pe uscat, de pe mare și din aer.

În timp ce rachetele au lovit orașul din sudul Mikolaiv, înainte de zori, un pilot ucrainean, Oleksii, s-a trezit cu un telefon: Treci pe pistă, i-a spus un coleg pilot.

Oleksii a sărit peste asfalt, în întuneric, când primele rachete rusești cădeau, s-a urcat în avionul său de luptă Su-27 și a decolat exact când clădirile de peste aerodrom începeau să explodeze.

„În acel moment, am înțeles că era într-adevăr ceva rău”, a spus Oleksii, în vârstă 26 de ani, cu condiția să îi fie folosit doar prenumele și gradul, căpitan. Alți soldați și oficiali din acest articol nu au fost autorizați să vorbească în public altfel riscând represalii.

Chiar înainte de ora 6 dimineața, ora Moscovei, domnul Putin a declarat deschiderea „operațiunii militare speciale”, într-un discurs televizat. A început cu un bombardament aerian pentru a elimina apărarea antiaeriană, comunicațiile și instalațiile radar ale Ucrainei – pentru a-i copleși armata și a-i distruge capacitatea de ripostă.

Peste 150 de rachete au căzut în Ucraina de la bombardiere, submarine și nave. Aproximativ 75 de avioane rusești au pătruns pe cerul ucrainean, aproximativ de dimensiunea întregii flote de luptă aeriană funcțională a Ucrainei, au spus analiștii și oficialii.

Pe ecranul radarului său, Oleksii a văzut semnalele rachetelor și aeronavelor inamice înainte de a primi ordinele: Zboară către o bază aeriană de rezervă din centrul Ucrainei. Când a aterizat, a rămas uimit. Nu numai că unitatea lui era acolo, ci și o bună parte din forțele aeriene rămase din Ucraina.

Zile întregi, el și colegii săi piloți au zburat în misiuni de la noua lor bază, întrebându-se când îi vor observa în sfârșit operatorii de radar ruși. O lovitură asupra poziției lor ar fi putut fi dezastruoasă, distrugând apărarea ucraineană, iar piloții au presupus că era doar o chestiune de timp până să vină una. Dar rușii au avut nevoie de patru zile pentru a ataca, iar până atunci, cea mai mare parte a aeronavelor se mutaseră în noi locații, acest lucru uimindu-l pe Oleksii.

„A fost foarte simplu”, a spus el. „Nu știu cum au ratat această oportunitate”.

Eșecul de a distruge modesta apărarea antiaeriană a Ucrainei a fost una dintre cele mai semnificative gafe ale războiului, dejucând de la început puternicele forțe aeriene a Rusiei. Interviurile au dezvăluit de ce s-a întâmplat asta și cum au reușit ucrainenii să rămână cu un pas înaintea invadatorilor lor.

Ucraina ar fi trebuit să fie copleșită. După număr, avioanele sale de luptă erau depășite numeric cu 15 la unu, în unele bătălii aeriene timpurii. Avioanele Rusiei erau, de asemenea, mai avansate, ajutându-i pe piloții săi să vadă mai departe și să lovească de la distanțe mai mari. Rusia avea mii de rachete de croazieră și rachete balistice care ar fi trebuit să sufoce apărarea îmbătrânită a Ucrainei, datând din epoca sovietică. Oricum, asta au presupus oficialii serviciilor secrete americane și ucrainene, ceea ce a dus la previziunile că Ucraina urma să cadă în câteva zile.

Ca atare, Ucraina a făcut niște mutări. Înainte de începerea războiului, Ucraina a amplasat unele dintre elemente defensive – cum ar fi lansatoarele de rachete Buk și S-300, împreună cu centrul principal de comandă și control al informațiilor radio – pe noi poziții, au declarat oficiali ucraineni înalți. Rachetele rusești au lovit adesea vechile locații. În total, până la 60 la sută dintre rachetele de croazieră rusești au ratat țintele vizate, au spus oficialii americani.

O parte din problema Rusiei a fost agilitatea. Chiar dacă forțele ruse i-au văzut pe Oleksii și colegii săi piloți strânși la noul lor punct de întâlnire, au spus oficialii americani, armata Rusiei era atât de rigidă și centralizată încât avea nevoie de obicei de 48 până la 72 de ore pentru a-și actualiza informațiile și a obține aprobarea pentru a urmări noi ținte – timp în care ucrainenii dispăreau.

Aceeași inflexibilitate i-a făcut pe ruși și ușor de lovit. După ce nu au reușit să elimine apărarea Ucrainei, mulți piloți ruși au continuat să zboare ca și cum ar fi reușit asta. Avioanele lor de atac la sol zburau adesea fără sprijin de la alte avioane de luptă, au spus ucrainenii, permițând piloților depășiți, precum Oleksii, să-i ia prin surprindere zburând la altitudini joase, la adăpost de radar și apărând de jos pentru a-i doborî.

„Poate că armata rusă nu a citit cărțile sovietice”, a spus Oleksii. „Au zburat drept fără acoperire. Aveau bombe, aveau rachete, dar nu și-au acoperit avioanele de atac”.

Apoi, în martie, când piloții ruși și-au schimbat în cele din urmă tactica și au început să zboare suficient de jos pentru a se scufunda sub radarul de apărare aeriană ucraineană, au căzut în vizorul rachetelor ucrainene, inclusiv Stinger lansate de pe umăr, furnizate de Statele Unite.

Pentru trupele ruse de pe teren, a fost un dezastru.

Fără acoperire aeriană, ei au fost dintr-o dată mult mai vulnerabili, aruncând în dezordine marșul zbuciumat către Kiev și alte orașe mari.

Deși zeci de mii dintre ei s-au adunat de-a lungul granițelor Ucrainei, plutind amenințător ca și cum erau dornici să lovească, mulți nu crezuseră niciodată că vor intra într-adevăr în război. Precum majoritatea Rusiei, s-au gândit că era doar pentru spectacol, pentru a extrage concesii din partea Occidentului.

Interviurile cu soldații ruși arată cât de uluiți au fost atunci când au venit ordinele de invadare. Cpl. Nikita Cibrin, un soldat în vârstă de 27 de ani dintr-o brigadă de infanterie motorizată, a spus că, cu o lună înainte, stătuse în Belarus la ceea ce lui și colegilor săi li se spusese că e un exercițiu de antrenament. Pe 23 februarie, afirmă acesta, atunci când comandantul s-a apropiat de ei, el și unitatea sa se aflau în tabără, celebrând sărbătoarea Apărătorul Patriei, gustând bomboane care le fuseseră oferite cu această ocazie.

„Mâine veți merge în Ucraina să faceți un rahat”, zice el că le-a spus comandantul. Nicio altă explicație.

Înainte de zorii zilei de 24, caporalul Cibrin și tovarășii săi s-au urcat într-un transportor blindat cu șenile. Nu aveau instrucțiuni și nici nu aveau idee încotro se îndreptau, a spus el.

Un alt soldat rus staționat în Belarus a spus că a aflat că va intra în război cu doar o oră înainte ca unitatea sa să înceapă marșul. Comanda a fost atât simplă, cât și extrem de optimistă: urmăriți vehiculul din fața voastră și ajungeți la Kiev în 18 ore.

Conform programului și jurnalului de bord al unității – care au fost obținute de The Times și examinate de trei analiști militari independenți, care le-au considerat autentice – primele vehicule din convoiul său ar fi trebuit să coboare din Belarus și să ajungă la periferia Kievului până la 2:55 p.m., chiar mai repede decât i se spusese soldatului.

El nu s-a apropiat. Vehiculele masive erau atât de grele, rupând drumurile în timp ce încercau să înainteze, încât convoiul s-a blocat imediat, a spus soldatul. A durat mai mult de o zi doar pentru a trece granița cu Ucraina.

De acolo a devenit mai rău. Jurnalul de bord a consemnat zi după zi întârzierile, atacurile ucrainene și sute de răniți, decese și vehicule distruse.

Ordinele secrete pentru o altă forță rusă – obținute de The Times și analizate cu patru analiști militari independenți, toți declarând că sunt credibile – au fost emise cu doar câteva ore înainte de anunțul domnului Putin.

Ordinele, pentru o unitate a Regimentului 26 Tancuri, erau ciudat de supra-încrezătoare, până la punctul de a fi contradictorii. Ei anticipau o posibilă încurcătură de rezistență din partea trupelor și avioanelor ucrainene, dar totuși idnicau o cursă de 24 de ore, în mare parte neinhibată, de la granița Ucrainei cu Rusia până la un punct dincolo de râul Nipru, la aproximativ 250 de mile distanță.

Acolo, unitatea s-ar fi fixat, la aproximativ două ore în afara Kievului, și ar fi blocat trupele ucrainene care intrau dinspre sud și est, arătau planurile de război rusești. Și oricât de înverșunat ar fi fost inamicul, se așteptau ca unitatea să finalizeze misiunea singură.

„Nu există forțe sau echipamente pentru întăriri”, spuneau ordinele.

Destul de sigur, coloanele rusești greoaie, în mare măsură neprotejate, s-au dovedit ținte atrăgătoare.

Pe 17 martie, Valeri Zalujnîi, comandantul forțelor ucrainene, a postat o înregistrare video cu tancuri arzând, despre care spunea că aparțin Regimentului 26 de tancuri din nord-estul Ucrainei — la sute de kilometri depărtare de destinația prevăzută.

Unitatea a pierdut 16 vehicule în mai puțin de trei săptămâni, potrivit documentelor rusești capturate și publicate de Ucraina. Mama unui tânăr tanchist de pe lista unității a declarat presei ruse că fiul ei a fost adus acasă în bucăți, identificat fiind doar prin ADN.

În toată Ucraina, pierderile rusești au crescut. O coloană gigantică de blindate de peste 30.000 de soldați, aflată în centrul forței Rusiei, care împingea spre sud, spre orașul Cernihiv, a fost eviscerată de un grup pestriț de apărători ucraineni depășit numeric cu cinci la unu, au declarat soldați și înalți oficiali. Ucrainenii s-au ascuns în pădure și au desprins coloana rusă cu arme antitanc de umăr, ca și cu lansatoare Javelin de fabricație americană.

Un soldat rus din unitate a spus că a fost șocat de rapiditatea atacului ucrainean.

„În prima bătălie, coloana a fost prinsă în ambuscadă, iar eu am fost rănit și asta este”, a spus el. „Timp de 24 de ore, fără un picior, întins pe un câmp, am așteptat ca unitatea mea să vină să mă ia”.

Episodul de lângă Cernihiv a stricat o parte din planul Rusiei de a învălui Kievul.

O altă parte a fost stricată de masacrul de la aeroportul Antonov.

Forțele ruse contaseră pe elementul surpriză atunci când val după val de elicoptere a coborât pe aeroportul unde se afla cea mai mare aeronavă din lume: An-225 Mriya, un avion de marfă cu o anvergură de 290 de picioare, obiect mândrie națională pentru Ucraina.

Luarea aeroportului le oferea forțelor ruse un cap de pod pentru a transporta trupe pentru asaltul asupra capitalei Ucrainei. Dar ucrainenii se așteptau la asta la fel de mult. Folosind rachete de umăr, au doborât avioane rusești și au ucis până la 300 de parașutiști ruși, potrivit unor înalți oficiali americani și ucraineni și a jurnalului de bord rusesc capturat.

Luptele aprige din zilele următoare au distrus o mare parte din aeroport, inclusiv prețuitul avion de marfă, Mriya, dar au zădărnicit planurile Rusiei.

„Da, ne-am pierdut Mriya”, a spus col. Iuri Ignat, purtătorul de cuvânt al Comandamentului Forțelor Aeriene din Ucraina. „Dar ca rezultat aeroportul nu a fost pierdut”.

Rusia nu numai că a eușat în atacul pe uscat și din aer, dar și-a pus prea multă încredere într-o altă aripă a lăudatului său arsenal: hacking-ul.

Chiar înainte de a fi trase primele rachete și focuri de armă, unitatea 74455 a Direcției de Informații Militare Ruse, sau GRU, a încercat să se infiltreze în rețelele ucrainene și să le închidă.

Oficialii de la Washington, care lucraseră ani buni îndeaproape cu ucrainenii pentru a le consolida apărarea cibernetică, își țineau respirația. Statele folosiseră hackingul în principal pentru acte de spionaj și furt financiar, pentru subversiune și sabotaj. Dar nimeni nu știa cu adevărat cum va funcționa el într-un conflict militar la scară largă.

„Toate aceste lucruri care au fost scrise despre războiul cibernetic au fost speculative”, a spus un oficial înalt al apărării din SUA. „Pentru prima dată, ai război și război cibernetic împreună – deci ceva real”.

Unitatea rusă de hacking, cunoscută sub numele de Sandworm, amenințase demult Ucraina, pornind atacuri împotriva rețelei electrice începând cu 2015. Dar a nevoie de forță de muncă și a fost doar oarecum eficientă. După o estimare, Sandworm a avut nevoie de aproximativ 19 luni pentru a pregăti atacul asupra unei centrale electrice din vestul Ucrainei, dar a provocat doar o întrerupere a curentului de șase ore.

A urmat un joc cibernetic de-a șoarecele și pisica, în care Statele Unite, Marea Britanie și alți aliați au contribuit la consolidarea computerelor ucrainene și la prevenirea intruziunilor rusești.

Pe 23 februarie, cu câteva ore înainte de startul invaziei, Sandworm a trecut la altceva, lansând malware care a infectat câteva sute de computere guvernamentale ucrainene, au spus oficialii. Intruziunea a fost depistată rapid, paguba limitată.

Apoi Sandworm a lovit din nou. Dar codul pe care l-a folosit părea ca și cum ar fi fost aruncat în ultimul minut, cu erori de programare – un alt eșec.

Sandworm nu se terminase. În cel mai îndrăzneț atac de până acum, a mers după comunicațiile prin satelit ale armatei ucrainene, folosite de soldați pe teren. A funcționat, iar până la 6:15 a.m, pe 24 februarie, sistemul s-a defectat, chiar în cel mai vulnerabil moment al Ucrainei.

Ar fi putut fi o lovitură paralizantă. Dar guvernul ucrainean avea un plan de rezervă: un sistem separat de comunicații prin satelit, pe care îl testase cu doar două luni înainte, pentru a se asigura că este gata în cazul unei invazii ruse.

Rusia a presupus că forțele sale vor mărșălui în mare parte necontestate spre Kiev. Când acest lucru nu s-a întâmplat, oficialii americani bănuiesc că Sandworm – ca și restul armatei ruse – a fost prins cu garda jos.

În curând, greșelile Rusiei au trecut de la cele sofisticate la cele banale.

Cu planurile pentru o victorie rapidă blocate, forțele ruse s-au confruntat brusc cu cea mai de bază dintre probleme: nu aduseseră suficientă hrană, apă sau alte provizii pentru o campanie prelungită. Soldații au recurs la furtul din magazinele alimentare, spitale și case.

„Băieții mergeau din apartament în apartament și scoteau saci mari – jefuiau în toată gloria”, a scris un soldat rus la jumătatea lunii martie, în jurnalul său, care a fost recuperat de trupele ucrainene din estul Ucrainei și împărtășit unui reporter al Times care era cu ele. „Unii iau doar ceea ce au nevoie, alții iau totul, de la telefoane vechi nefuncționale la televizoare cu plasmă, computere și alcool scump”.

În jurnal, soldatul povestește despre vânătoarea de medicamente, mâncare și alte lucruri esențiale, descriind bucuria pe care o simțeau oamenii săi intrând într-un magazin alimentar.

„Am găsit tot ce ne lipsea atât de mult, chiar și dulciuri”, a scris soldatul. „Toți s-au bucurat ca niște copii”.

El povestește aproape că a murit într-un atac cu mortier și a urmărit un vehicul blindat ucrainean de transport de trupe. Dar la fel de des, el pare preocupat de proviziile de bază pentru el și tovarășii săi, descriind cum au străbătut un spital și au venit cu gem, prăjituri și stafide.

Două zile mai târziu, a avut mai mult noroc. „Am găsit șosete care acum își merită greutatea în aur”, a scris el.

Unele trupe rusești au intrat în panică și chiar au recurs la autosabotaj. Un raport de informații al Pentagonului a indicat că șoferii militari ruși făceau găuri în rezervoarele de benzină, dezactivând propriile vehicule pentru a evita să intre în luptă.

Comandantul unui depozit de reparații de tancuri ucrainene a spus că aproximativ 30 de tancuri rusești T-80 în stare aparent perfectă i-au fost aduse la începutul războiului. Când mecanicii le-au inspectat, au descoperit că fusese turnat nisip în rezervoarele de combustibil, făcându-le inoperabile.

Oamenii legii ucraineni au început să observe și altceva suspect: o creștere a numerelor de telefon mobil străine în apropierea graniței, în pădurile dintre Ucraina și Belarus.

Soldații ruși foloseau telefoanele mobile pentru a suna acasă și apăreau brusc pe rețelele ucrainene. Oficialii care monitorizează traficul în timp de pace pentru activități criminale și-au dat seama rapid că pot vedea și auzi invadatorii apropiindu-se, în timp real.

„I-am ascultat pe soldații ruși în timp ce intrau în panică și își sunau prietenii și rudele”, a spus un oficial care supraveghează interceptările telefonice. „Au folosit telefoane obișnuite pentru a lua decizii cu privire la mișcările lor ulterioare”.

Pe coridoare lungi străjuite de încuietori cu detecție facială, în spatele ușilor sigilate cu ceară pentru a detecta intrușii, echipe de femei au urmărit trupele ruse din micile cabine de ascultare, în timp ce prietenii și rudele lor puseseră mâna pe arme pentru a patrula pe străzi.

„Am înțeles unde este inamicul, ce numere foloseau”, a spus oficialul.

Ascultătorii au transmis detaliile forțelor armate ale Ucrainei pentru a efectua ambuscade și contraatacuri. Generalul-major Kirilo Budanov, șeful serviciilor de informații militare ucrainene, a declarat că forțele ucrainene au folosit semnale de la telefoane mobile și chiar videoclipuri TikTok pentru a viza o unitate de soldați ceceni cunoscută sub numele de kadîrviți, numită astfel după liderul autoritar al Ceceniei, Ramzan Kadîrov.

A durat 40 de minute de la încărcarea unui videoclip pentru a identifica locația unității, în apropierea aeroportului Hostomel, la nord-vest de Kiev, a spus Budanov. Armata ucraineană i-a lovit apoi cu trei rachete balistice Tocika-U, a spus el.

Rușii au continuat să se apropie de Kiev, forțându-i pe cei care trădeau cu urechea ascunși din sălile de ascultare să ia o decizie rapidă: să-și distrugă echipamentul și să fugă, pentru propria lor siguranță, sau să rămână și să continue să strângă informații.

Au rămas.

„Nu am pierdut Ucraina. Nu l-am lăsat pe inamic să se miște mai departe”, a spus oficialul. „În primele zile, când au făcut greșeli nesăbuite, noi le-am folosit greșelile prostești în avantajul nostru”.

„Văzuseră în el un țar. Pur și simplu a luat-o razna”

William J. Burns, directorul CIA, a zburat la Moscova, a stat într-o sală de conferințe de lângă Kremlin și a așteptat până când formalitățile s-au terminat înainte de a explica adevăratul motiv pentru care venise.

Era începutul lunii noiembrie 2021. Statele Unite credeau că domnul Putin ia în considerare o invazie pe scară largă a Ucrainei, a explicat dl Burns. Dacă se va merge pe această cale, a avertizat domnul Burns, Occidentul va răspunde – decisiv, la unison – și consecințele pentru Rusia ar fi grave.

Nikolai Patrușev, secretarul consiliului de securitate al lui Putin, a stat țeapăn și l-a privit în ochi pe domnul Burns, au spus oficialii din sală. Și-a abandonat notițele și a lăudat priceperea forțelor armate ale Rusiei. Au fost atât de complet modernizate sub domnul Putin, încât acum rivalizau cu Statele Unite din punct de vedere militar, a spus el.

„Patrușev nu s-a abținut”, a spus John Sullivan, la acea vreme ambasador american în Rusia, care se afla acolo. „Se uita doar la Burns și spunea: Putem face asta. Ne-am întors”. Felul în care l-aș descrie a fost că acest lucru era deja decis și erau extrem de încrezători. Mesajul lui a fost: Nu va fi o problemă pentru noi să facem ceea ce vrem să facem”.

Domnul Burns l-a informat pe domnul Biden, la întoarcerea sa la Washington, au spus oficialii. Domnul Putin aproape că s-a hotărât să preia Ucraina, i-a spus domnul Burns, iar rușii aveau încredere absolută că victoria va veni rapid.

Pentru domnul Putin, Ucraina este o națiune artificială, folosită de Occident pentru a slăbi Rusia. El o descrie ca pe un leagăn al culturii ruse, o piesă centrală a identității ruse care trebuie smulsă de la Occident și întoarsă pe orbita Rusiei.

În ochii lui, aceasta este cea mai mare misiune neterminată din cei 22 de ani de putere, spun oamenii care îl cunosc.

El a început ca un birocrat fără pretenții devenit președinte în noaptea de Revelion, 1999, văzut de cercul interior al predecesorului său, Boris N. Elțin, ca un manager competent care ar putea aduce stabilitate fără a amenința elita conducătoare.

Până la al treilea deceniu de putere, domnul Putin pare transformat, spun oamenii care îl cunosc încă din anii 1990. El se prezintă ca o figură esențială de-a lungul unui mileniu de istorie rusă – așa cum a sugerat când a dezvelit o statuie a lui Vladimir cel Mare, prințul medieval al Kievului, în afara zidurilor Kremlinului, în 2016.

Că Vladimir „a intrat în istorie ca unificator și protector al pământurilor rusești”, a spus domnul Putin.

(…)

„Dacă toată lumea din jurul tău îți spune, timp de 22 de ani, că ești un super-geniu, atunci vei începe să crezi că asta ești”, a spus Oleg Tinkov, un fost magnat bancar rus care s-a întors împotriva lui Putin anul acesta. „Oameni de afaceri ruși, oficiali ruși, poporul rus – au văzut un țar în el. Pur și simplu a luat-o razna”.

Domnul Putin a urcat la putere ca un politician priceput. Putea să dea impresia de farmec, umilință și zâmbet, prezentându-se ca un lider rezonabil pentru ruși și străini. A știut să-și controleze mușchii feței în conversații tensionate, lăsându-și ochii ca singurul ghid al emoțiilor sale, au spus oamenii care îl cunosc.

Dar, în timpul președinției sale, a intrat din ce în ce mai mult într-un vârtej de nemulțumiri și obsesii: presupusa desconsiderare a Occidentului față de rolul Uniunii Sovietice în înfrângerea Germaniei naziste; teama că NATO ar amplasa rachete nucleare în Ucraina pentru a lovi Moscova; Politica modernă de gen în care, spune adesea domnul Putin, mama și tata sunt înlocuiți cu „părintele nr. 1 și părintele nr. 2”.

În sistemul personalist pe care l-a construit, acele ciudățenii au consecințe globale.

„Ceea ce gândește el în mod obsesiv și, foarte probabil, fals”, a ajuns să modeleze „biografia întregii lumi”, a spus Konstantin Remciukov, redactorul unui ziar de la Moscova.

Domnul Putin părea să creadă că numai el înțelege cu adevărat Ucraina. După ce a anexat peninsula ucraineană Crimeea, în 2014, domnul Putin s-a lăudat că a respins punctele de vedere ale propriilor consilieri care considerau incursiunea prea periculoasă din cauza riscului de sancțiuni și a unui răspuns militar ucrainean.

Pe atunci, instinctele domnului Putin s-au dovedit în mare parte corecte. Armata ucraineană s-a retras rapid din Crimeea – unii soldați și marinari au schimbat tabăra pentru a se alătura Rusiei – iar sancțiunile limitate ale Occidentului nu au afectat din greu economia Rusiei, pecetluind încrederea domnului Putin.

„Mi-am asumat responsabilitatea pentru tot”, a spus domnul Putin după ce a luat Crimeea, potrivit unui confident. „Voi pleca mai devreme sau mai târziu, dar Crimeea va fi returnată la Rusia pentru totdeauna”.

Mulți dintre cei mai apropiați de domnul Putin au avut un stimulent pentru a satisface respectul de sine în creștere al șefului – și pentru a amplifica amenințările externe și nedreptățile istorice împotriva cărora domnul Putin se considera că luptă.

Un fost confident al lui Putin a comparat dinamica aceasta cu spirala de radicalizare a unui algoritm de social media, hrănind utilizatorii cu conținut care provoacă o reacție emoțională.

„Aceștia i-au citit starea de spirit și au început să-i stgrecoare astfel de lucruri”, a spus el.

În vara lui 2021, în timpul unei întâlniri care trebuia să fie despre economie, domnul Putin a criticat în schimb Occidentul și retragerea președintelui George W. Bush din Tratatul privind rachetele antibalistice în 2002, pe care dl Putin îl citează adesea drept unul dintre Marile păcate ale Americii de după Războiul Rece.

„Am încercat să colaborăm cu Occidentul de mulți ani, dar parteneriatul nu a fost acceptat, nu a funcționat”, a spus Putin, după cum își amintește oaspetele său, care stătea la celălalt capăt al unei mese lungi.

Cuvintele aveau un fel de finalitate pentru ei, a spus vizitatorul: „Parcă vorbea singur, nu cu mine”.

Oaspetele a petrecut trei zile în carantină înainte de a se întâlni cu domnul Putin, stând la o distanță de aproximativ 15 picioare. A fost opțiunea „ușoară” pe care Kremlinul o oferea celor care trebuiau să aibă o discuție față în față cu domnul Putin, dar doreau să evite carantinele lungi necesare pentru o întâlnire apropiată cu el, chiar și în al doilea an al pandemiei.

Izolarea i-a adâncit domnului Putin radicalizarea, spun oamenii care îl cunosc. A petrecut 16 luni fără a întâlni un singur lider occidental în persoană. Și-a ținut aproape toate întâlnirile prin videoconferință, din săli nedescrise, care făceau un mister din locația lui exactă. Cei care au ajuns să-l vadă în persoană și-au văzut influența crescând într-un sistem în care accesul la domnul Putin – denumit „șeful” sau „V.V.”, primele sale inițiale, de către cei din interior – este cea mai valoroasă dintre monede.

„Cea mai importantă resursă a noastră nu este o medalie, nici banii și nici deținerea a ceva”, a spus Konstantin Zatulin, parlamentar din partea partidului Rusia Unită, al lui Putin. „Resursa noastră principală și cea mai importantă este accesul la președinte”.

Din acest punct de vedere, Yuri Kovalciuk, un fizician conservator și magnat bancar care s-a împrietenit cu domnul Putin în anii 1990, s-a descurcat bine în timpul pandemiei. Domnul Kovalciuk s-a lăudat anul trecut că a petrecut câteva luni, în 2020, cu domnul Putin, la reședința sa de pe lacul Valdai, între Sankt Petersburg și Moscova, potrivit unei persoane care s-a întâlnit cu el atunci.

Dl Kovalciuk i-a spus persoanei respective că principala realizare a lui Putin a fost „militarizarea” – crearea unei armate și a unei societăți pregătite de război.

Secretosul domn Kovalciuk se mândrește ca fiind un strateg care vede Rusia blocată într-o bătălie existențială cu Occidentul, potrivit oamenilor care îl cunosc. În ultimul deceniu, el și-a extins companiile de televiziune și ziare, părți cheie ale aparatului de propagandă al Kremlinului.

Un om de încredere al lui Putin a spus că dl Kovalciuk se precepe „ca un vizionar”, iar pandemia, având în vedere precauțiile extraordinare luate de domnul Putin, a apărut ca o oportunitate pentru domnul Kovalciuk de a-și adânci amprenta asupra președintelui – și a națiunii.

Afacerile neterminate ale domnului Putin cu Ucraina au alimentat, de asemenea, o animozitate personală tot mai mare față de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Când domnul Zelenski a fost ales, în 2019, Kremlinul l-a văzut ca pe cineva cu care putea lucra: un comedian vorbitor de limbă rusă, care a locuit la Moscova, a jucat la televiziunea rusă și a câștigat alegerile cu un mesaj de încheiere a războiului din estul Ucrainei, pe care Rusia îl alimentase.

Și parțial pentru că domnul Zelenski este evreu, unii din Moscova se așteptau ca el să fie dur cu aripa naționalistă a Ucrainei, care venera luptătorii ucraineni pentru independență care au luptat alături de naziști în bătăliile din cel de-al Doilea Război Mondial.

„Cred că este sincer dispus” să facă un compromis cu Rusia, a spus domnul Putin despre domnul Zelenski, în 2019. „Este convingerea lui sinceră, cel puțin strădania lui”.

Până la începutul lui 2021, speranțele Kremlinului fuseseră zdrobite. Dl Zelenski a reprimat interesele pro-ruse în Ucraina, închizând canalele de televiziune pro-ruse și sancționându-l pe Viktor Medvedciuk, un oligarh ucrainean apropiat domnului Putin.

Domnul Putin și-a arătat frustrarea într-o întâlnire lungă, la reședința sa din Soci, cu domnul Bennett, noul prim-ministru al Israelului, în octombrie 2021.

Domnul Putin și-a fermecat oaspetele, ducându-l în reședința sa privată și turnându-i un pahar de whisky. Dar când a fost vorba de Ucraina, domnul Putin a manifestat furie. Dl Bennett a făcut remarca potrivit căreia dl Zelenski era interesat să-l întâlnească față în față pe domnul Putin.

„Nu am nimic de discutat cu această persoană”, a răspuns domnul Putin, potrivit a două persoane familiare cu discuția. „Ce fel de evreu este el? Este un facilitator al nazismului”.

Unii oficiali occidentali cred că, până în acel moment, domnul Putin se poate să se fi decis deja să intre în război. Dar în Rusia, chiar și printre cei care au acces la domnul Putin sau la cercul său apropiat, aproape nimeni nu s-a gândit că președintele se gândește serios la o invazie la scară largă, au spus apropiații Kremlinului. Erau siguri că e cacealma.

Domnul Remciukov, editorul de ziar, a fost unul dintre ei. În calitate de președinte al campaniei electorale din 2018 a primarului Moscovei, Serghei S. Sobianin – ex-șeful de cabinet al domnului Putin – s-a simțit suficient de bine conectat încât să-i spună cu bucurie soției sale, cu o săptămână înainte de invazie: „Lena, nu va fii război!”

În acea zi, se întâlnise timp de două ore cu mai mulți înalți oficiali militari. În loc să trădeze vreo urmă de tensiune, ei au râs de noul fizic svelt al domnului Remciukov, l-au întrebat în detaliu despre regimul său de slăbit și au discutat cu dezinvoltură planurile lor de vacanță pentru începutul lunii martie.

După ce a venit acasă și i-a descris întâlnirea soției sale, el afirmă acum: „Ea m-a sărutat și a spus: Ce fericire!”

Americanii, în schimb, se temeau de ceea ce e mai rău.

Pe 22 februarie, cu două zile înainte de invazie, ministrul de externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, a mers la Pentagon și a spus că națiunea sa are nevoie disperată de Stinger, rachetele antiaeriene lansate de pe umăr.

Secretarul Apărării, Lloyd J. Austin III, s-a oferit să ajute înainte de a întreba cum intenționează guvernul ucrainean să continue să procedeze după invadarea de către ruși: „Dacă sunteți scoși din Kiev, unde vei merge?”

Domnul Kuleba a răspuns: „Nici măcar nu pot să mă gândesc la asta. Nici măcar nu avem de gând să discutăm despre asta sau să ne gândim la asta”.

„Da, am înțeles asta”, a spus domnul Austin. „Dar aveți nevoie de un plan”.

În curând, generalul Mark A. Milley, președintele statului major întrunit, s-a alăturat, lansând ceea ce un oficial înalt american al apărării a descris ca un discurs de timpul: „veți muri”.

„Vor să intre în Kiev în câteva zile”, a spus generalul Milley. „Vin cu tancuri și formațiuni în coloană. Trebuie să fiți pregătiți pentru asta. Trebuie să fiți pregătiți. Dacă nu sunteți, va fi măcel”.

În timp ce generalul Milley vorbea, domnul Kuleba și membrii delegației sale s-au așezat pe spate în scaune, făcând ochii mari.

Forțele aeriene ucrainene se antrenaseră cu membri NATO din 2011, iar parteneriatul s-a adâncit după ce Rusia a luat Crimeea, în 2014. Îngrojorați de o altă invazie, au făcut exerciții de luptă în Ucraina și California, pregătind forțele aeriene ale națiunii să-și înfrunte inamicul superior din punct de vedere tehnologic. În februarie, o echipă secretă a Forțelor Aeriene ale SUA și a Gărzii Naționale Aeriene, numită Grey Wolf, a fost înființată la Baza Aeriană Ramstein din Germania pentru a-i sprijini pe ucraineni.

Dar generalul Milley încă nutrea îndoieli serioase cu privire la starea de pregătire a Ucrainei. Trecuse pe holurile Pentagonului în acea iarnă cu o enormă hartă verde a Ucrainei, cu proiecții din ce în ce mai amenințătoare din partea agențiilor de informații americane cu privire la planurile de invazie ale Rusiei. Mai mult, atașatul american al apărării de la ambasada din Kiev a petrecut săptămâni întregi încercând să obțină planurile defensive ale Ucrainei, iar cele primite de minimizau, în viziunea Pentagonului, amenințarea rusă.

Domnul Austin a părut oarecum incomodat de admonestarea neclintită a generalului Milley la adresa ministrului de externe ucrainean și a intervenit, liniștitor: „Vom face tot ce putem pentru a-i ajuta pe acești băieți”.

Realitatea a întârziat să le devină cunoscută și multora de la Moscova. Dl Zatulin, un important aliat al lui Putin în Parlamentul Rusiei, a spus că la mijlocul lunii februarie a avut prima bănuială că președintele este serios cu privire la o invazie. Deși este cunoscut ca un expert de top în Ucraina, domnul Zatulin a spus că nu a fost niciodată consultat cu privire la această posibilitate.

Dimpotrivă, domnul Zatulin spunea că avea programată o cuvântare în Parlamentul Rusiei, în numele partidului Rusia Unită al lui Putin, pe 15 februarie, în care ar fi trebuit să semnaleze contrariul – că nu va exista nicio invazie decât dacă domnul Zelenski însuși intra în ofensivă în estul divizat al Ucrainei. Dar, spune dl Zatulin, cu doar cinci minute înainte să înceapă, a primit mesaj de la un consilier: conducerea partidului îi anulase discursul.

„Nu eram pregătit pentru această întorsătură a evenimentelor”, a spus domnul Zatulin. „Tot ceea ce este legat de această decizie s-a dovedit a fi o surpriză nu doar pentru mine, ci și pentru mulți dintre oamenii de la putere”.

Domnul Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin, a insistat că a aflat despre invazie doar după ce aceasta a început. De asemenea, Anton Vaino, șeful de cabinet al domnului Putin, și Aleksei Gromov, puternicul consilier mass-media al domnului Putin, au spus că nu știuseră dinainte, potrivit persoanelor cu care vorbiseră despre asta.

Cel mai bun lucru pe care îl puteau face consilierii seniori era să încerce să citească limbajul corporal lui Putin. Unii au raportat cu îngrijorare că „are această sclipire războinică în ochi”, a spus o persoană apropiată Kremlinului.

Serghei Markov, un fost consilier de la Kremlin, a spus că, pe fondul concentrării militare ruse în jurul Ucrainei, la sfârșitul anului trecut, un ministru adjunct l-a întrebat dacă știe ce se va întâmpla.

„Asta înseamnă că nimeni nu îi spus ministrului adjunct”, afirmă domnul Markov. „Nici unora dintre membrii” ai consiliului de securitate al Rusiei „nu li sa spus decât în ultimul moment”.

Mulți din elită au aflat prea târziu.

Principala asociație industrială a Rusiei se aștepta să se întâlnească cu domnul Putin în februarie. Pe ordinea de zi figura, printre altele: reglementarea criptomonedelor. Dar întâlnirea a tot fost reprogramată până când, în cele din urmă, pe 22 sau 23 februarie, Kremlinul i-a anunțat pe participanți cu privire la dată: 24 februarie, ziua în care domnul Putin a invadat Ucraina.

Andrey Melnicenko, un miliardar din industria cărbunelui și îngrășămintelor din acel grup de lobby, a descris cum s-a trezit în acea zi cu „nebunia” din Ucraina. Dar întâlnirea cu domnul Putin era încă în curs, așa că doar câteva ore mai târziu acesta se afla la Kremlin, așa cum era programat. Într-o anticameră, magnați uluiți ronțăiau sandvișuri în timp ce așteptau rezultatele testelor de coronavirus pentru a li se permite să împartă aerul cu domnul Putin.

Când domnul Putin în sfârșit a apărut, camerele de televiziune se roteau. Le-a spus miliardarilor adunați că nu are de ales decât să invadeze.

„Ceea ce s-a întâmplat, din punctul meu de vedere, este irațional”, a spus domnul Melnicenko, descriind reacția sa la invazie. „A fost șoc”.

Un alt magnat și-a amintit că și-a dat seama – prea târziu – că domnul Putin îi defila în fața camerelor de televiziune, pentru ca toată lumea să îi vadă, cu un scop atent planificat. Ideea a fost „să-i afișăm pe toți cei de acolo”, a spus el, „pentru a sancționa pe toată lumea”.

Nu era loc de întors. Ei, precum restul Rusiei, erau acum în asta cu domnul Putin.

Destul de sigur, domnul Melnicenko și toți ceilalți oameni de afaceri care au apărut cu domnul Putin în acea zi au fost loviti de sancțiunile Occidentului, în lunile care au urmat.

„Toată lumea fura și mințea”

În martie, în timp ce trupele ruse se retrăgeau din zonele din jurul Kievului, FSB s-a lăudat cu eroismul forțelor speciale ruse, susținând că i-au oprit pe ucrainenii care terorizau civilii pro-ruși. În unele cazuri, agenția a oferit chiar o formulare pentru a ascunde sursa informației: „O SURSĂ APROPIATĂ DE STRUCTURILE DE FORȚĂ ALE RUSIEI!!!!”

(…)

Mesajele, extrase din zeci de mii de e-mailuri scurse de la cea mai mare companie media de stat a Rusiei, și examinate de The Times, arată cum cel puțin un motor al efortului de război rus a funcționat fără probleme: mașinăria de propagandă a națiunii.

Uneori, armata Rusiei și FSB erau cele care direcționau acoperirea cu clipuri video și momentul publicării. E-mailurile, scurse de la V.G.T.R.K., gigantul media de stat care supervizează unele dintre cele mai urmărite canale din Rusia, prezentau armata lui Putin ca fiind înghesuită în colț de NATO.

Odată ce a început invazia completă, mașinăria a minimizat atrocitățile rusești, a susținut teoriile conspirației și a încercat să înfățișeze trupele ucrainene ca abandonându-și posturile (după ce e-mailurile au fost lansate de către un grup care publică documente piratate, The Times a verificat documentele, confirmând identitățile, adresele de e-mail și materialel difuzate).

În afara camerei, angajații presei de stat nu aveau nicio idee despre ce se întâmpla de fapt. Un jurnalist al televiziunii de stat a declarat într-un interviu că, până în aprilie, sursele sale de la Kremlin încă îl asigurau că războiul se va termina în câteva zile.

„Mâine dimineață, va fi o declarație”, și-a amintit jurnalistul spunându-i una dintre sursele sale, doar pentru a se dovedi a doua zi că nu era așa. „A fost cu adevărat ciudat”.

Dar, în timp ce radiodifuzorii de stat au continuat să ofere evaluări optimiste, domnul Putin recunoștea în privat că armata sa se zbătea.

În timpul întâlnirii din martie cu domnul Bennett — când domnul Putin a recunoscut că războiul va fi „mult mai dificil decât am crezut” — el a revenit la tema care a devenit un fix al președinției sale: locul său în istoria Rusiei .

„Nu voi fi liderul rus care a stat pe margine și nu a făcut nimic”, i-a spus el domnului Bennett, potrivit a două persoane familiare cu discuția.

Încă o dată, domnul Putin părea convins că generațiile viitoare de ruși ar putea fi amenințate de către Occident. El a petrecut ani buni pregătindu-se tocmai pentru o astfel de ciocnire, dedicând sute de miliarde de dolari armatei Rusiei, se presupune că pentru a o moderniza și a elimina corupția care o distrusese în anii 1990.

Dar, în timp ce Rusia a făcut progrese semnificative, au spus oficialii occidentali, sub domnul Putin a persistat o cultură a greșelii și fraudei, care punea accent pe loialitate mai presus de onestitate, sau chiar de pricepere. Rezultatul a fost un amestec de trupe de elită și recruți răvășiți, tancuri avansate și batalioane care erau puternice doar pe hârtie.

„Toată lumea fura și mințea. Aceasta a fost o tradiție sovietică, iar acum rusă”, a spus colonelul Vaidotas Malinionis, un comandant lituanian în retragere care a servit în armata sovietică în anii 1980. Privind imaginile din satelit ale taberei armatei în care a slujit, el a spus că vechile barăci și mesele erau încă acolo, fără niciun semn de modernizare, iar câteva clădiri au căzut. „Nu a existat deloc evoluție, doar regres”, a spus el.

Oficialii europeni, americani și ucraineni au avertizat cu privire la subestimarea Rusiei, spunând că aceasta s-a îmbunătățit după invazia șchiopătată din Georgia, în 2008. Ministrul apărării a revizuit forțele armate, a retras cu forța aproximativ 40.000 de ofițeri și a încercat să impună mai multă transparență cu privire la unde se duceau banii.

„Și-a făcut mulți dușmani”, a spus Dara Massicot, un cercetător RAND care studiază armata rusă.

Apoi, în 2012, acel ministru – însărcinat cu scoaterea armatei din disfuncția sa post-sovietică – a fost implicat el însuși într-un scandal de corupție. Domnul Putin l-a înlocuit cu Serghei K. Șoigu, lipsit de experiență militară, dar văzut drept cineva care putea netezi pene ciufulite.

„Rusia a tras o mulțime de lecții din războiul din Georgia și a început să-și reconstruiască forțele armate, dar a construit un nou sat Potemkin”, a declarat Gintaras Bagdonas, fostul șef al serviciilor de informații militare din Lituania. O mare parte a eforturilor de modernizare a fost „doar pokazuha”, a spus el, folosind un termen rusesc pentru vitrine.

Contractori precum Serghei Hrabrîh, un fost căpitan al armatei ruse, au fost recrutați. El a spus că a primit un apel panicat, în 2016, de la un ministru adjunct al apărării. O delegație de oficiali era programată să viziteze o bază de antrenament a uneia dintre principalele unități de tancuri din Rusia, Divizia de tancuri Kantemirovskaia, a cărei istorie datează de la victoriile din cel de-al Doilea Război Mondial.

Miliarde de ruble fuseseră alocate pentru bază, a spus dl Hrabrîh, dar cei mai mulți bani dispăruseră și practic nimic nu fusese făcut cu ei. El a spus că ministrul l-a rugat să o transforme într-o unitate cu aspect modern înainte de sosirea delegației.

„Trebuiau să fie ghidați prin teritoriu și să li se arate că Divizia Kantemirovskaia era cea mai tare”, a spus domnul Hrabrîh. I s-au dat aproximativ 1,2 milioane de dolari și o lună pentru a face treaba.

În timp ce făcea turul bazei, domnul Hrabrîh a fost uimit de starea de ruină. Ministerul Apărării saluta divizia de tancuri ca fiind o unitate care va apăra Moscova în cazul unei invazii NATO. Dar barăcile erau neterminate, cu resturi împrăștiate pe podele, găuri mari în tavan și pereți din bolțari, pe jumătate construiti, conform fotografiilor făcute de domnul Hrabrîh și colegii săi. Un ghem de fire electrice atârna de un stâlp slab.

„Aproape totul era distrus”, a spus el.

Înainte de sosirea delegației, a spus dl. Hrabrîh, a construit rapid fațade ieftine și a atârnat bannere, acoperite cu imagini cu tancuri ce lăudau faptul că armata este „mai puternică și mai solidă de la an la an”, pentru a ascunde cele mai grave degradări. În timpul turului, a spus el, vizitatorii au fost ghidați de-a lungul unui traseu atent conceput, prin partea cea mai frumoasă a bazei, și ținuți departe de băi, care nu fuseseră reparate.

După ce a început invazia, Divizia Kantemirovskaia a intrat în nord-estul Ucrainei, doar pentru a fi devastată de forțele ucrainene. Echipajele au plecat șchiopătând cu multe dintre tancurile lor abandonate sau distruse.

Procurorii ruși au urmărit mii de ofițeri și alți responsabili pentru corupție, în ultimii ani: un colonel a fost acuzat de deturnarea banilor destinați bateriilor vehiculelor, altul de fraudă cu bucătăriile de campanie. Şeful adjunct al Statului Major a fost acuzat de fraudarea statului cu echipamente radio, iar un general-maior a fost condamnat la închisoare în acest caz.

În 2019, procurorul militar șef al Rusiei a declarat că peste 2.800 de ofițeri fuseseră  sancționați disciplinar pentru nereguli legate de corupție doar în ultimul an.

După invazie, oficialii americani au observat că o mare parte din echipamentele Rusiei erau prost fabricate sau erau insuficiente. Anvelopele vehiculelor cu roți au cedat, blocând convoaiele, în timp ce soldații au recurs la finanțare participativă pentru haine, cârje și alte provizii de bază, pe măsură ce războiul a continuat.

Dar chiar mai importante decât corupția, spun oficialii și analiștii, au fost modurile în care domnul Putin și-a înțeles greșit, în mod fundamental, propria armată.

Rusia, de fapt, a petrecut 20 de ani pregătindu-se pentru un tip de război radical diferit.

Nu și-a pregătit armata să invadeze și să ocupe o țară atât de mare și de puternică precum Ucraina, au spus oficiali și analiști. În schimb, Rusia și-a organizat în mare parte armata pentru a ține la distanță forțele SUA și NATO, provocând daune maxime de la distanță.

În centrul acestei strategii erau o serie de avanposturi – Kaliningrad de lângă Marea Baltică, Crimeea în Marea Neagră și portul sirian Tartus de la Marea Mediterană – pentru a folosi rachete cu rază lungă de acțiune pentru a ține forțele occidentale la distanță. În cazul unui conflict, Rusia intenționa să orbească inamicul și să-l distrugă de la distanță, au spus oficialii americani.

Dar în acest caz, Rusia nu a zdrobit Ucraina cu câteva săptămâni de lovituri cu rachete în avans. A intrat rapid cu forțele la sol.

Spre deosebire de campaniile sale mai limitate din locuri precum Siria – sau marele război ipotetic cu NATO pe care îl plănuise de mult timp – invazia din Ucraina pur și simplu „nu a fost operațiunea pentru care armata rusă fusese proiectată”, punând-o într-o poziție în care probabil era „cel mai puțin pregătită” pentru a face față, spune Clint Reach, cercetător la RAND.

Cu alte cuvinte, Kremlinul a ales „cea mai proastă” dintre toate potențialele opțiuni militare, grăbindu-se și încercând să preia Ucraina, a spus generalul Budanov, șeful serviciilor secrete militare ucrainene.

Rusia nu și-a pregătit forțele de infanterie, aer și artilerie să lucreze în concert, să se miște rapid și apoi să facă totul din nou dintr-o nouă locație, au spus oficialii. Nu a avut un Plan B clar după ce marșul spre Kiev a eșuat, iar comandanților le era demult teamă să raporteze vești proaste șefilor lor.

„Sistemul colectiv de autoînșelăciune circulară, reciprocă este herpesul armatei ruse”, a scris comandantul miliției pro-ruse Aleksandr Hodakovski, pe Telegram, în iunie.

Eșecurile tot mai mari au condus un grup de bloggeri militari pro-ruși la un punct de fierbere. În timp ce erau încă majorete pentru război, au început să critice deschis performanța Rusiei.

„Am tăcut de mult timp”, a spus bloggerul Iuri Podoliaka, în mai, după ce sute de soldați au murit la traversarea unui râu. „Din cauza prostiei – subliniez, din cauza prostiei comandamentului rus – cel puțin o grupare tactică de batalion a fost arsă, posibil două”.

Furia a ajuns în cele din urmă chiar la domnul Putin. În marja conferinței sale economice anuale, de la Sankt Petersburg, în iunie, președintele a ținut o întâlnire care devenise o tradiție: o întâlnire cu șefii presei de știri. De data aceasta, invitați principali au fost totuși bloggerii.

Domnul Putin stătea singur la un capăt într-o sală cavernoasă, potrivit unui participant, care a oferit o fotografie a adunării private. Unii dintre bloggeri au luat cuvântul și l-au năpădit pe domnul Putin cu mesaje și plângeri de pe front.

„A devenit o conversație foarte concretă, una surprinzătoare pentru noi”, a spus persoana prezentă. „Nu avuseserăm niciodată astfel de conversații”.

Persoanei de acolo i s-a părut că agențiile de informații ale Rusiei îi foloseau pe bloggeri pentru a transfera vina pentru eșecurile războiului către Ministerul Apărării. Dl Zatulin, aliatul lui Putin în Parlament, a insistat că sprijină războiul, dar a spus că a izbucnit un joc de-a aruncatul culpei și că el însuși s-a aăturat unei tabere.

„Desigur, într-o anumită măsură, avem acum un element în care toată lumea dorește să arunce răspunderea pe altcineva”, a spus domnul Zatulin.

„Dar cred că principalele calcule greșite”, a adăugat el, „au fost făcute de Ministerul Apărării și de Statul Major” – cei mai buni membri ai armatei.

„Nimeni nu va rămâne în viață”

Ruslan avea 54 de ani, era în război, în Ucraina, și părea că învață să-și folosească arma din mers. În pachetul său, avea tipărituri de pe Wikipedia, care descriu pușca pe care o purta și instrucțiuni pentru a-l ajuta să tragă cu precizie.

De asemenea, purta poze cu comandanții inamici, ștampilate cu roșu, „CĂUTAT”.
O scrisoare fotocopiată îi oferea o motivație: „Soldați, aveți grijă de voi și întoarceți-vă repede acasă la familia voastră și la cei apropiați sănătoși și vii”, scriea acolo. „La revedere”.

Misiunea lui părea destul de clară. Cu pușca lui, cu mănunchiul de hârtii și copiile pașaportului rusesc în rucsac, Ruslan era unul dintre miile de bărbați slab pregătiți și subechipați cărora li sa cerut să apere o zonă uriașă de teritoriu pe care Rusia o ocupase în nord-estul Ucrainei.

Până la sfârșitul verii, liderii ruși își trimiseseră cele mai bune trupe departe, în sud, lăsând în urmă echipaje scheletice. Așa că, atunci când ucrainenii au intervenit și au atacat nord-estul, în speranța că vor recuceri pământul ocupat, soldații precum Ruslan au fost doborâți sau topiți în cursul unei retrageri haotice.

Analiștii militari avertizaseră cu privire la un astfel de pericol înainte de invazie. Chiar dacă zeci de mii de soldați ruși fuseseră masați de-a lungul granițelor Ucrainei, au spus ei, Kremlinul nu a trimis suficienți pentru a ocupa întreaga țară. Planurile de război rusești pentru Regimentul 26 de tancuri au semnalat aceeași problemă: nu vă așteptați la întăriri.

Rusia a reușit să cuprindă teritoriu, adesea cu un preț enorm. Dar cum să-l păstreze, a fost adesea ceva lăsat pentru mai târziu.

„Armata, generalii, soldații nu erau pregătiți”, a spus domnul Țariov, omul pe care oficialii americani l-au identificat drept un lider marionetă pe care Kremlinul l-ar putea instala în Ucraina.

El a spus că armata rusă s-a răspândit atât de subțire în Ucraina, după ce a invadat, încât „se deplasa prin orașe și nu lăsa în urmă nici măcar o garnizoană, chiar și una mică, mentiă să ridice steagul rus și să îl apere”.

În regiunea de nord-est a Harkovului, comandanții ruși au pus bărbați ca Ruslan la blocaje și au mers mai departe.

Nu mai avea nimic altceva în afară de tipăriturie din pachet, pe care, în septembrie, soldații ucraineni le-au recuperat împeună cu ceea ce cred ei a fi corpul lui. Pușca de lângă el sugera că era lunetist. Dar în timp ce lunetiştii din armatele moderne trec adesea prin săptămâni de pregătire specială suplimentară, profesorul lui Ruslan pare a fi fost internetul.

„Bună, dragă soldat!”, scrie în scrisoarea nesemnată din bagajul lui. „Trebuie să-ți riști viața ca să putem trăi în pace. Mulțumită ție și tovarășilor tăi, armata noastră rămâne atât de puternică, puternică și ne poate proteja de orice inamic”.

Peste 50 de pagini de documente rusești, culese din trei orașe din regiunea Harkov și examinate de către The Times, arată un adevăr atemporal: soldații de infanterie poartă povara uriașă a luptei.

Documentele – examinate și de trei experți militari independenți, care le-au considerat credibile – detaliază modul în care, pentru a păstra teritoriul în timp ce armata regulată se afla la sute de kilometri depărtare, Rusia s-a bazat pe forțe de rezervă dezordonate, mulți dintre ei fiind luptători separatiști din lungul conflict al Ucrainei în estul ei divizat.

Regimentul 202 de pușcași al Republicii Populare Lugansk – separatiști susținuți de Kremlin în estul Ucrainei – a fost unul dintre aceștia. Avea aproape 2.000 de oameni, dar era aproape complet dependent de soldații de infanterie.

Mai mult de o duzină de pagini din listele sale detaliază suferința unității, până la lipsa de îmbrăcăminte caldă și cizme.

Câțiva dintre soldații săi aveau peste 50 de ani, inclusiv unul care suferea de „insuficiență cardiacă”, în timp ce una dintre cele mai tinere victime, un tânăr de 20 de ani, pe nume Vladimir, a suferit „degerături ale membrelor inferioare”. Un altul s-a plâns, într-o conversație telefonică interceptată de ucraineni, că nu avea vestă antiglonț și că avea o cască din anii 1940.

„Batalionul nostru, de exemplu, a trecut deja de mai bine de trei săptămâni fără să primească muniție de la armată”, a declarat comandantul miliției pro-ruse, domnul Hodakovski, pe Telegram, în septembrie.

Într-un interviu, un alt soldat a descris că are doar cel mai vag simț al modului în care își folosește arma.

El a povestit că fusese sfătuit să tragă judicios, câte o rundă, în loc să-și se lanseze cu pușca în mod necontrolat. Dar nu era sigur cum să facă asta. Așa că, cu puțin timp înainte de a intra în luptă, a spus el, s-a adresat unui comandant și a întrebat cum să treacă de pe modul automat.

Rusia a ajuns să se bazeze pe astfel de trupe năpăstuite, lipsite de experiență, după luni de tactici care semănau mai mult cu 1917 decât cu 2022. Comandanții au trimis valuri de trupe în raza de acțiune a artileriei grele, obținând câțiva metri de teritoriu cu un preț uriaș.

Când o unitate rusă a sosit în estul Ucrainei, a fost rapid redusă la câțiva prăpădiți, potrivit unuia dintre soldații săi.

În timpul luptei din primăvară, a spus el, comandanții săi au ordonat o ofensivă, promițând artilerie pentru a sprijini atacul. Nu a venit niciodată, a spus el, iar unitatea sa a fost devastată.

Cu toate acestea, comandanții i-au trimis înapoi în încăierare.

„Cât timp a trecut acum? Nouă luni, cred? În tot acest timp, nimic nu s-a schimbat. Ei nu au învățat. Nu au tras nicio concluzie din greșelile lor”.

El a povestit o altă bătălie în care comandanții au trimis soldați, iar și iar, pe același drum. La fiecare călătorie, a spus el, trupurile cădeau în jurul lui. În cele din urmă, după ce i s-a ordonat să meargă a cincea oară, el și unitatea sa au refuzat să se mai ducă, a spus el.

În total, a spus el, unitatea sa a pierdut aproximativ 70 la sută din soldații săi – decedați și răniți – distrugând orice încredere în comandanți.

„Nimeni nu va rămâne în viață”, a spus el. „Într-un fel sau altul, o armă sau alta te va ucide”.

Oficialii americani și-au dat seama devreme că supraestimaseră cu mult armata Rusiei. Moralul soldaților era atât de scăzut, au spus americanii, încât Rusia a început să-și mute generalii pe linia frontului pentru a-i sprijini.

Dar generalii au făcut o greșeală letală: s-au poziționat lângă antene și rețele de comunicații, făcându-i ușor de găsit, au spus americanii.

Ucraina a început să omoare generali ruși, dar vizitele riscante ale Rusiei pe linia frontului au continuat. În cele din urmă, la sfârșitul lunii aprilie, șeful rus de stat major, generalul Valeri Gherasimov, a făcut planuri secrete pentru a merge el însuși.

Oficialii americani au spus că au aflat, dar nu au le-au dat informațiile ucrainenilor, îngrijorați că aceștia vor lovi. Uciderea generalului Gherasimov putea escalada brusc conflictul, au spus oficialii și, deși americanii se angajaseră să ajute Ucraina, nu vroiau să declanșeze un război între Statele Unite și Rusia.

Ucrainenii au aflat oricum de planurile generalului, punându-i pe americani în criză. După ce au verificat cu Casa Albă, înalți oficiali americani le-au cerut ucrainenilor să anuleze atacul.

„Le-am spus să nu o facă”, a afirmat un înalt oficial american. „Ne-am spus: Hei, este prea mult”.

Mesajul a sosit prea târziu. Oficialii militari ucraineni le-au spus americanilor că lansaseră deja atacul asupra poziției generalului.

Zeci de ruși au fost uciși în acel atac, au spus oficialii. Generalul Gherasimov nu s-a numărat printre ei.

După aceea, liderii militari ruși și-au redus vizitele pe front.

„Wagner luptă aproape întotdeauna singur”

Au dislocat tancuri, artilerie grea și avioane de luptă. Și-au făcut propria propagandă și au condus centre de recrutare. Și au luptat pe prima linie în Ucraina. Dar nu răspundeau direct în fața armatei ruse. Aparțineau unui grup de mercenari, cunoscut sub numele de Wagner. Și au devenit una dintre armatele din umbră ale lui Putin din Ucraina, acționând adesea în rivalitate cu armata rusă.

Liderul Wagner, Evgheni Prigojin, a fost mult timp un prieten al președintelui rus.
Pentru a se alătura războiului lui Putin, el a recrutat deținuți, a creat pagube armatei ruse și a concurat cu ea pentru arme.

La mai bine de 20 de ani de condamnarea pentru crimă, Evgheni Nujin a văzut o șansă de mântuire sărind în elicopterul.

Dl Prigojin — confidentul apropiat al lui Putin, cunoscut pentru că a stârnit probleme în Orientul Mijlociu și Africa cu armata sa de mercenari, Wagner — a venit în închisoarea lui Nujn, la sud de Moscova, în august, în căutare de recruți.

Plin de fervoare patriotică, domnul Prigojin a ținut genul de discurs pe care l-a ținut la alte închisori rusești în ultimele luni, unii l-au împărtășit online. Într-una dintre ieșirile la rampă, tot din august, domnul Prigojin, îmbrăcat într-o uniformă bej închis, a promis grațiere pentru deținuții care se întorceau în viață din Ucraina. Cei care nu o făceau, a spus el, urmau a fi „îngropați pe aleile eroilor”.

El a emis, de asemenea, un avertisment: oricine se gândește să părăsească forțele, odată ajuns în Ucraina, va fi împușcat.

Domnul Nujin a acceptat oferta domnului Prigojin, dar a ignorat avertismentul.

După două zile pe front, unde și-a petrecut timpul adunând cadavrele soldaților Wagner decedați, a folosit acoperirea întunericului pentru a scăpa și a se preda trupelor ucrainene.

„Ce bine a făcut Putin în perioada în care a fost la putere? A făcut ceva bun?”, spunea dl Nujin,t pentru The Times, după ce a fost luat în custodie ucraineană. „Cred că acest război este mormântul lui Putin”.

Dependența domnului Putin de mercenari și condamnați este una dintre trăsăturile mai neobișnuite ale războiului său din Ucraina. Dl Prigojin este doar unul dintre cei câțiva oameni puternici activi în război, toți gestionați de domnul Putin, care a împărțit administrația unei mari părți a Rusiei în feude concurente, conduse de oameni,mai presus de toate, loiali lui.

Dincolo de mercenarii controlați de domnul Prigojin, a cărui ascensiune s-a produs ca organizator al evenimentelor de la Kremlin, există și garda națională rusă, supravegheată de fosta gardă de corp a lui Putin. Și există unitatea comandată de liderul cecen, domnul Kadîrov — ai cărui luptători au fost găsiți și atacați din cauza aventurilor de pe TikTok.

Din câte pot spune oficialii, armata rusă are o coordonare limitată cu oricare dintre ei.

„Nu a existat o comandă unificată, nu a existat un singur cartier general, nu a existat un concept unic și nu a existat o planificare unificată a acțiunilor și a comandei”, a spus generalul Ivașov, ofițerul rus în retragere care a avertizat că războiul va merge prost. „A fost destinat să fie o înfrângere”.

Forțele rusești divizate s-au luptat deschis. După ce forțele ruse s-au retras din nord-estul Ucrainei, la sfârșitul verii, domnul Kadîrov a cerut retrogradarea la nivel de soldat și trimiterea pe front a comandantului rus responsabil, „pentru a-și spăla rușinea cu sânge”.

Domnul Prigojin a insistat și el: „Toți nenorociții ăștia ar trebui să meargă cu mitralierele, desculți, pe front”.

Arătarea cu degetul, în mod public, a adăugat un sentiment de dezordine în cadrul efortului de război al Rusiei. Domnul Putin a înlocuit câțiva comandanți de top. Cu toate acestea, el a rămas cu domnul Șoigu, ministrul său al apărării, și cu generalul Gherasimov, șeful Statului Major al armatei, pentru că concedierea lor ar echivala cu o recunoaștere publică a faptului că războiul merge prost, o recunoaștere pe care dl Putin nu o vrea, a susținut generalul Budanov, șeful informațiilor militare ucrainene.

„Încă încearcă să mențină iluzia că totul merge bine”, a spus el.

Frecușurile au ajuns, uneori, până la trupele din zona de luptă.

După o ceartă pe câmpul de luptă din regiunea Zaporijia, din timpul verii, un comandant de tanc rus și-a condus tancul T-90 nu spre inamic, ci spre un grup de trupe din garda națională rusă, trăgând în punctul lor de control și aruncându-l în aer, a spus Fidar Hubaev, care se prezintă drept operator rus de drone și care a asistat la episod.

„Aceste  lucruri se întâmplă acolo”, a spus domnul Hubaev, adăugând că a fugit din Rusia în toamnă.

Dintre toate armatele suplimentare active în Ucraina, Wagner-ul domnului Prigojin a devenit deosebit de esențial. Trupele sale au primit o acoperire strălucitoare la televiziunea de stat rusă, iar în noiembrie au fost prezentate într-un film documentar, intitulat „Wagner: Contract cu Patria”, produs de RT, unul dintre principalele mijloace de propagandă ale Kremlinului.

„Până de curând, Wagner fusese una dintre cele mai închise și mai secrete organizații, dar pentru noi au făcut o excepție uriașă”, spune Andrei Iașcenko, prezentatorul filmului, în montajul de deschidere, care arată tancuri rulând prin satele transformate în moloz.

În primele cinci luni de război, aproape că nu a existat o mențiune publică despre implicarea lui Wagner sau a domnului Prigojin în Ucraina. Până la sfârșitul verii, când armata rusă a început să se prăbușească sub campaniile ucrainene din nord-est și sud, domnul Prigojin a intrat în centrul atenției.

După ani în care negase orice legături cu Wagner – și uneori chiar existența acestuia – domnul Prigojin a devenit brusc public, făcând un spectacol din vizitarea trupelor în Ucraina, înmânând medalii, asistând la funeralii și trâmbițându-și independența pe câmpul de luptă.

„Wagner luptă aproape întotdeauna singur”, a scris el într-o postare din 14 octombrie, pe pagina de VK companiei sale de catering.

O analiză Times a videoclipurilor din Ucraina a constatat că trupele Wagner au adesea unele dintre cele mai avansate arme ale Rusiei, inclusiv tancuri, avioane de luptă și lansatoare de rachete termobarice. Iar grație legăturii sale cu președintele, domnului Prigojin i se acordă prioritate față de alte unități militare, pentru arme și echipamente, a spus un înalt oficial european.

Domnul Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a negat că forțele de luptă separate ale Rusiei cauzează confuzie sau diviziune, insistând că toți raportează conducerii militare a Rusiei. Proeminența domnului Prigojin și a domnului Kadîrov, a spus el, a fost doar o funcție a eforturilor lor de relații publice.

„Unii oameni sunt mai activi în spațiul informațional, alții sunt mai puțin activi”, a spus domnul Peskov. „Dar nu înseamnă nicio independență, să spunem”.

În ciuda armelor și bravadei sale, Wagner s-a chinuit pe câmpul de luptă. Unii soldați ucraineni spun că este un dușman formidabil. Cu toate acestea, timp de aproape șase luni, trupele  Wagner au încercat să pună mâna pe micul oraș industrial Bahmut, din estul regiunii Donețk, și au fost ținute la distanță de forțele ucrainene cu un mare preț pentru ambele părți – determinând o rară recunoaștere publică priceperii în luptă a Ucrainei.

„Situația este dificilă, dar stabilă”, a spus domnul Prigojin, în postarea din 14 octombrie. „Ucrainenii oferă rezistență demnă. Legenda despre fuga ucrainenilor este doar atât, o legendă. Ucrainenii sunt băieți cu bile de oțel, la fel ca noi. Acesta nu este un lucru rău. Ca slavi, ar trebui să ne mândrim cu asta”.

Sute de trupe Wagner au fost ucise în război, iar câteva dintre avioanele de luptă ale grupului au fost doborâte. Condamnații pe care i-a recrutat dl Prigojin par să fie puțin mai mult decât carne de tun și reprezintă o mare majoritate a victimelor înregistrate în rândul forțelor Wagner, potrivit unei evaluări a agenției de informații militare a Ucrainei, care a declarat în octombrie că aproximativ 8.000 de soldați Wagner luptau în Ucraina.

Un alt fost deținut rus recrutat de domnul Prigojin a spus că a fost lăsat într-un șanț de mică adâncime, pe linia frontului, lângă Bahmut, timp de patru zile, fără mâncare sau apă și fără nicio idee despre ceea ce ar fi trebuit să facă, în afară de a târî multe cadavre de tovarăși morți.

Nu era de mirare, a spus el, că unii dintre recruții lui Wagner au decis să fugă.

Pentru a păstra controlul, domnul Prigojin a recurs la pedepse extreme, arătând cum războiul a îndepărtat vestigiile statului de drept în Rusia.

Asemenea domnului Putin, ai cărui spioni au fost acuzați că au otrăvit și asasinat pretinși trădători în întreaga lume, domnul Prigojin a spus că trădarea este cel mai mare păcat pe care îl poate comite orice rus. El a propus să-și înființeze propria forță de poliție asemănătoare Gestapo-ului pentru a-i urmări pe cei neloiali, inclusiv, a spus el, oamenii de afaceri ruși „care părăsesc țara noastră în avioanele lor de afaceri”.

Soarta domnului Nujin servește ca un avertisment teribil.

Conștient de presiunile asupra prizonierilor de război și de riscurile cu care se confruntă, The Times a ales să le ascundă numele. Și, ca și în cazul celorlalți oameni pe care i-am intervievat, folosim documente și alte dovezi pentru a le verifica afirmațiile.

În cazul domnului Nujin, noi nu am publicat interviul nostru cu el, dar el a vorbit și cu presa ucraineană, care a difuzat extrase din spusele sale. La scurt timp după, a fost eliberat într-un schimb de prizonieri și a ajuns înapoi în mâinile Wagner.

Apoi, a apărut într-un videoclip pe un cont Telegram pro-rus. Acolo, capul domnului Nujin era lipit de un bloc. Peste el se profila un bărbat în camuflaj, care ținea în mână un baros.

„M-am trezit în acest subsol, unde mi s-a spus că voi fi judecat”, spune domnul Nujin în videoclip, cu vocea uscată și gravă. Barosul balansează apoi în jos și îi zdrobește craniul.

La scurt timp după, domnul Prigojin a lansat o declarație de sprijin pentru uciderea domnului Nujin.

„Nujin și-a trădat poporul, și-a trădat tovarășii, i-a trădat în mod conștient”, se spune în declarație. „El și-a plănuit evadarea. Nujin este un trădător”.

O zi mai târziu, întrebat despre videoclip, la o conferință telefonică cu jurnalişti, domnul Peskov a spus: „Nu este treaba noastră”.

O mare parte a războiului, forțele ruse au păstrat un punct luminos: orașul Herson, singura capitală regională pe care o capturaseră de la începutul invaziei.

„Vor avea un pahar de vodcă pentru voi”

Dar rușii s-au retras din oraș în noiembrie. Apelurile telefonice interceptate de la soldații ruși din regiune le-au trădat amărăciunea în timp ce se aflau sub foc – cu o mare parte din furie îndreptată către comandanții lor.

Înfrângerea a fost o înțepătură deosebită, deoarece Rusia încercase să asimileze populația din Herson și să elimine identitatea ucraineană.

Unii soldați s-au simțit sacrificați de comandanți ipocriți care încercau să se salveze.

Pregătindu-se pentru moarte, unii soldați au alunecat în disperare.

Demisia există și la Moscova, unde opoziția față de război este obișnuită, dar rar exprimată altfel decât șoptit.

„Ne uităm unul la altul, dar este imposibil să spunem ceva”, a zis un fost confident al lui Putin, de la Moscova, descriind atmosfera de pe culoarele puterii.

Domnul Tinkov, fostul magnat care a fondat una dintre cele mai mari bănci din Rusia, a postat pe Instagram, în aprilie, că războiul este „nebunesc” și l-a jupuit pe dl Putin, într-un interviu pentru The Times, considerând că va pregăti scena pentru mai mulți, din rusia, care să-i urmeze exemplul.

„De ce nu a vorbit nimeni după mine?”, se plânge domnul Tinkov.

O personalitate publică rusă proeminentă, care a descris în privat războiul drept o „catastrofă”, și-a explicat tăcerea citându-l pe poetul sovietic Evgheni Evtușenko.

Pe vremea lui Galileo, spune una dintre poeziile sale, un alt om de știință „știa bine că pământul se învârte” în jurul soarelui, dar „avea o familie numeroasă de hrănit”.

Prin menținerea deschisă a granițelor Rusiei, în ciuda apelurilor din partea aripii dure de a le închide, domnul Putin le-a permis celor mai nefericiți de război – care altfel ar fi putut protesta – să părăsească țara. Iar sancțiunile ample ale Occidentului nu au întors elita împotriva domnului Putin, cel puțin nu public.

„În manuale, ei numesc acest lucru terorism politic”, a spus domnul Melnicenko, miliardarul cărbunelui și îngrășămintelor. „Să spui ceva sub amenințarea armei, chiar dacă vrei să spui asta – e mai bine să nu faci”.

Domnul Melnicenko a fost penalizat – în mod nedrept, insistă el – pentru invazia rusă. Italienii au spus că i-au confiscat barca cu vele de 468 de picioare, cu un pod de observare subacvatic în chilă, iar sancțiunile l-au forțat să-și abandoneze casa din Elveția. Acum vorbește de pe canapele albe, în holul unui hotel de lux din Dubai.

Domnul Melnicenko a oferit câteva critici voalate la adresa invaziei, declarând că „orice război este oribil – cu cât se termină mai repede, cu atât mai bine”. Dar el a insistat că nu are putere să facă ceva pentru a-i grăbi sfârșitul și că orice alte opinii „ar declanșa riscuri imediate”.

În ciuda sancțiunilor, domnul Putin se percepe pe o cronologie mult mai mare decât ciclurile electorale și vânturile politice schimbătoare care îi conduc pe liderii occidentali, care vin și pleacă, spun cei care îl cunosc. În iunie, el s-a comparat cu Petru cel Mare ca un lider care „întoarce” și „întărește” teritoriile rusești.

Când țarul din secolul al XVIII-lea a fondat Sankt-Petersburgul, a spus dl Putin, europenii nu considerau acel teritoriu ca fiind rusesc – ceea ce sugerează că domnul Putin se așteaptă ca Occidentul să vină într-o zi și să-i recunoască și cuceririle.

La sfârșitul lunii noiembrie, la reședința din suburbile Moscovei, domnul Putin s-a întâlnit cu mame ale soldaților ruși. A fost un ecou îndepărtat al unuia dintre cele mai de jos momente ale mandatului său: întâlnirea sa cu familiile de marinari de la bordul unui submarin scufundat în 2000, când o femeie plângând, dintr-un oraș îndepărtat din Arctic, a întrebat: „Unde este fiul meu?”

Douăzeci și doi de ani mai târziu, Kremlinul a avut grijă să prevină astfel de revărsări de durere. În jurul unei mese lungi cu ceainice individuale pentru femeile alese cu atenție – unele dintre ele angajate de stat și activiști pro-Kremlin – domnul Putin nu a arătat nicio remuscare pentru că i-a trimis pe ruși la moarte.

La urma urmei, i-a spus el unei femei care zisese că fiul ei a fost ucis în Ucraina, zeci de mii de ruși mor în fiecare an din cauza accidentelor de mașină și a abuzului de alcool. În loc să bea până la moarte, i-a spus el, fiul ei a murit cu un scop.

„Unii oameni, chiar trăiesc sau nu trăiesc? Nu este clar. Și cum mor ei, din vodcă sau altceva, nu este, de asemenea, clar”, a spus Putin. „Dar fiul tău a trăit, înțelegi? Și-a atins scopul”.

El i-a spus unei alte mame că, în Ucraina, fiul ei nu luptă doar cu „neonaziştii”, ci şi corectează greşelile de după prăbuşirea Uniunii Sovietice, când Rusia „a îngăduit cu entuziasm” ca Occidentul „încearcă să ne controleze”.

„Au un alt cod cultural”, i-a spus el. „Ei numără genurile acolo cu zeci”.

A fost o demonstrație dură a preocupărilor domnului Putin și a politicii revanșiste. Dar mai multe persoane care îl cunosc de zeci de ani au respins orice idee că el a devenit irațional.

„Nu este nebun și nu este bolnav”, a spus o persoană care îl cunoaște pe domnul Putin din anii 1990. „Este un dictator absolut care a luat o decizie greșită – un dictator inteligent care a luat o decizie greșită”.

Domnul Putin a dat câteva indicii că este dispus să se întoarcă acum. Luna trecută, directorul CIA, domnul Burns, s-a întâlnit pentru prima dată de la invazie cu Serghei Narîșkin, directorul Serviciului de Informații Externe al Rusiei. Întâlnirea, care a avut loc la sediul serviciilor secrete turce din Ankara, era menită să redeschidă o linie de comunicare directă, în persoană, între Washington și Moscova, dar tonul nu a fost unul de reconciliere.

Potrivit înalților oficiali prezenți, domnul Narîșkin a spus că Rusia nu va renunța niciodată, indiferent de câte trupe a pierdut pe câmpul de luptă. În această lună, liderii ucraineni au avertizat că Rusia ar putea să-și adună trupe și armament pentru a lansa o nouă ofensivă până în primăvară.

Lumea a dezbătut disponibilitatea domnului Putin de a folosi o armă nucleară în Ucraina. Oamenii care îl cunosc nu ignoră această posibilitate, dar cred și că el se așteaptă să învingă Occidentul și Ucraina într-un test de voință pe termen lung, non-nuclear.

După după cum spunea un înalt oficial al serviciilor de informații din cadrul NATO, generalii ruși „recunosc incompetența, lipsa de coordonare, lipsa de pregătire. Toți recunosc aceste probleme”. Totuși, ei par încrezători într-o „eventuală victorie”, deoarece, a spus oficialul, „Putin crede că acesta este un joc de cine clipește primul între el și Occident și crede că Occidentul va clipi primul”.

Domnul Putin a dat deja dovadă de talent pentru jocul pe termen lung, este de acord domnul Tinkov, magnatul bancar care s-a întors împotriva Kremlinului, menționând cum liderul rus a petrecut zeci de ani aducând în genunchi elita Rusiei.

„Încet-încet i-a depășit pe toți, pentru că chestiunea era următoarea: era ca și cum ar avea timp nelimitat”, a spus domnul Tinkov. „El încă se comportă în acest război ca și cum ar avea la dispoziție un orizont nelimitat de timp – ca și cum ar plănui să trăiască 200 de ani”.

Pe plan intern, presiunea asupra domnului Putin a fost destul de redusă. Cu toate pierderile suferite de armata sa, nu au existat revolte semnificative în rândul trupelor ruse. Chiar și cei proaspăt înrolați continuă să meargă înainte fără proteste serioase.

Aleksandr, soldatul recrutat din Brigada 155, este încă înfuriat de felul în care el și tovarășii săi au fost aruncați în Ucraina, cu puține gloanțe pentru puștile lor vechi și forțați să locuiască într-un grajd cu doar câteva rații de mâncare de împărțit. Comandanții săi au mințit categoric, a spus el, zicându-le că merg la un antrenament suplimentar – când de fapt au fost trimișiîn prima linie, unde cei mai mulți au fost uciși sau grav răniți.

După câteva luni de lupte, Rusia a anunțat, luna trecută, că a capturat în sfârșit Pavlivka, dar soldații au spus că a făcut asta cu un preț enorm.

Aleksandr a fost recrutat în septembrie împreună cu trei prieteni apropiați din copilărie, a spus el. El și altul au suferit comoții. Unul și-a pierdut ambele picioare. Al patrulea e dispărut.

Dar când va fi externat din spital, spune el, se așteaptă din plin să se întoarcă în Ucraina și ar face acest lucru de bunăvoie.

„Așa suntem crescuți”, a spus el. „Am crescut în țara noastră înțelegând că nu contează cum ne tratează țara noastră. Poate că acest lucru este rău. Poate e bine. Poate că sunt lucruri care nu ne plac la guvernul nostru”.

Dar, a adăugat el, „când apare o astfel de situație, ne ridicăm și plecăm”.

George Friedman | Punctele slabe ale bombardamentelor rusești. Lecțiile precedentelor războaie