În noua realitate geopolitică, marcată de războiul din Ucraina, și totodată pe fondul evoluțiilor generate de Brexit, Franța și Marea Britanie intră în logica dezghețului. Două cotidiene pariziene, Le Figaro și Le Monde, au semnalat, joi și vineri, deschiderea la care lucrează francezii și britanicii, după ani buni în care tensiunile nu au încetat să se manifeste. De notat, în context, faptul că prima vizită de stat a Regelul Charles al III-lea va fi în Franța.
Analiza din Le Figaro
După trădarea AUKUS, războiul din Ucraina aduce mai aproape Franța și Regatul Unit
Schimbările survenite în peisajul strategic le reamintește Parisului și Londrei că cooperarea în domeniul apărării a fost întotdeauna piatra de temelie a relației bilaterale, se arată într-o analiză Le Figaro.
<< După cinci ani de absență și neînțelgeri, Franța și Regatul Unit își sărbătoresc, la Paris, regăsirea strategică. Brexitul aruncase în Canal relația specială care unise mereu, în domeniul apărării, aceste două țări aparte din Europa, foste puteri coloniale, dotate cu descurajare nucleară, cu fotoliu permanent în Consiliul de Securitate al ONU și cu armate capabile să proiecteze forță, dar și cu o viziune globală asupra lumii. Acordurile de la Lancaster, semnate în 2010, supraviețuiseră rupturii impuse de Londra, în special în domeniul nuclear. La fel și anumite inițiative comune și bilaterale, cum ar fi Operațiunea Hamilton, lansată în 2018, împotriva programului de arme chimice sirian. Dar multe planuri mari nu s-au materializat niciodată.
„Prietenia” dintre cei doi „perturbatori”, Donald Trump și Boris Johnson, apoi trădarea AUKUS, inspirată de Boris Johnson pentru a scufunda contractul privind submarinele, dintre Franța și Australia, în septembrie 2021, au afectat și mai mult legăturile dintre Franța și Regatul Unit. Cu toate acestea, în ciuda tuturor eforturilor întreprinse de Elysée, din 2017, și în ciuda schimbărilor istorice inițiate în domeniul apărării de către Berlin, Germania pacifistă nu a reușit niciodată să umple golul lăsat de aliatul britanic, rebel, dar dotat cu un adevărat leadership militar. Iar asta, mai ales după instalarea cancelarului social-democrat, Olaf Scholz, care a înghețat relația dintre Paris și Berlin.
Culturi strategice similare
De atunci, Franța și Regatul Unit au suferit șocuri. Covid, retragerea trupelor americane din Afganistan, în 2021, sfârșitul operațiunii franceze Barkhane, în Sahel, în anul următor. Dar invazia rusă din Ucraina și, mai presus de toate, certitudinea că războiul și instabilitatea s-au instalat pentru multă vreme în Europa de Est, rearanjat cărțile. „Invazia pe scară largă a tulburat regulile globale privind suveranitatea și a crescut amenințarea la frontiere. Este necesară reînnoirea cooperării dintre Franța și Regatul Unit în domeniul apărării și securității”, rezumă situația ambasadoarea britanică în Franța, Menna Rawlings, într-o întâlnire cu jurnaliștii. O schimbare a mediului strategic, de natură să le reamintească celor două țări faptul că cooperarea în domeniul apărării a fost întotdeauna piatra de temelie a relației bilaterale și că provocările globale de azi depășesc Brexit.
„În ciuda stilurilor diferite, Franța și Regatul Unit au poziții similare față de Ucraina”, spune un diplomat francez. Cu culturile lor strategice similare și diagnosticele lor internaționale adesea aliniate, Parisul și Londra au un rol comun de jucat în încercarea de a limita colapsul normelor internaționale, erodarea regimurilor de control al armelor, pe scurt, haosul lumii. De asemenea, cele două capitale trebuie să gestioneze criza gravă de proliferare care a început în Iran, în ciuda tuturor eforturilor lor diplomatice, din 2003. Mai presus de toate, desigur, trebuie să organizeze ajutorul pentru Ucraina, care ar putea fi mai bine coordonat, în special în ceea ce privește transferurile de arme și formarea soldați ucraineni.
Aceleași provocări
De asemenea, Franța și Regatul Unit vor să reflecteze împreună asupra garanțiilor de securitate pe care Occidentul le-ar putea oferi Ucrainei după război. Totodată, cele două țări se confruntă cu aceleași provocări: o relație dificilă cu țările din Sudul Global, care nu urmăresc sprijinul occidental pentru Ucraina, stocuri militare insuficiente, nevoia de pregătire pentru scenarii de mare intensitate, schimbările aduse de pivotul american spre Asia.
Cooperarea, continuă ambasadoarea britanică, ar putea viza și Africa, unde Wagner câștigă teren, și Indo-Pacificul, unde China imperialistă se afirmă din ce în ce mai mult. Pentru Menna Rawlings, afacerea AUKUS este de domeniul trecutului. „Am depășit dificultățile. Marea Britanie vrea să lucreze cu AUKUS, dar și cu Franța”, a spus ea. Dar la Paris, unde „trădarea” AUKUS nu a fost uitată complet, acest prim summit după cinci ani este considerat acela al „reconstrucției”, care va face posibilă luarea „unui nou început”. Rămânând în același timp realiști.
„Ne înțelegem mai bine cu britanicii în probleme de apărare, dar ei s-au schimbat după Brexit. Germanii sunt mai puternici din punct de vedere economic. Iar astăzi, relația franco-germană este mult mai structurală decât relația dintre Paris și Londra”, notează un diplomat. Diferențele dintre cele două țări vor rămâne. Regatul Unit va rămâne în afara inițiativelor de apărare ale UE. Și va evidenția întotdeauna rolul leadership-ului american.
Îi va permite războiul din Ucraina trio-ului european Paris-Berlin-Londra, care a dat atât de multă energie Uniunii Europene înainte de Brexit, să revină pe drumul cel bun? Sau îl va umbri deplasarea spre est a centrului de greutate al Europei, de la începerea războiului din Ucraina, în jurul axei polono-baltice? >>
Interviul din Le Monde
„Repararea relației dintre Paris și Londra va lua timp, dar încrederea revine”
Peter Ricketts a fost consilierul de securitate al lui David Cameron, între 2010 și 2012, și ambasadorul Marii Britanii în Franța, din 2012 până în 2016. Membru al Camerei Lorzilor, britanicul în vârstă de 70 de ani este și copreședinte al Consiliului Franco-Britannic, un organism independent care lucrează la apropierea Franței și Regatului Unit.
Le Monde: Regele Charles al III-lea a ales Franța, înaintea Germaniei, pentru prima sa vizită de stat, între 26 și 29 martie. Cărui fapt îi atribuiți această încălzire a relației franco-britanice?
Peter Ricketts: În primul rând, războiul din Ucraina a contribuit la punerea în perspectivă a priorităților celor două țări. Încă din vara lui 2022, a apărut convingerea că chiar există ceva mult mai important decât certuri legate de o flotilă de pescuit în largul Jersey [în 2021, Boris Johnson a trimis vase Royal Navy în largul insulei anglo-normande pentru a preveni o posibilă apariție a pescarilor francezi]. La fel și necesitatea ca aceste două mari puteri militare europene să fie unite în fața agresiunii ruse din Ucraina. Se adaugă și schimbările la nivel de personalități, care au ajutat foarte mult. Între președintele Emmanuel Macron și premierul Boris Johnson, nu exista încredere. În Rishi Sunak [șeful guvernului, din octombrie 2022], domnul Macron are un interlocutor care îi seamănă: serios și respectuos.
Încrederea a fost restabilită durabil?
Este pe punctul de a se întoarce. Încheierea, la 27 februarie, între Londra și Bruxelles, a acordului revizuit privind protocolul din Irlanda de Nord (Windsor Framework) este un pas major. Contrastează cu politicile unilaterale britanice din ultimii ani. Summitul franco-britanic din 10 martie, de la Palatul Élysée, este un alt pas important, la fel și vizita de stat a regelui [coordonată între Palatul Buckingham și Downing Street]. Dar repararea relației bilaterale va lua timp, cu acțiuni, pe lângă cuvinte.
Chestiunea privind migrația ar putea să deraieze din nou această relație, deoarece Rishi Sunak tocmai a prezentat un proiect de lege care vizează interzicerea dreptului de azil tuturor persoanelor care traversează Canalul cu barca gonflabilă…
Acordul privind migrația, de la sfârșitul anului 2022, dintre miniștrii de interne francez și britanic a fost destul de bun [britanicii s-au angajat să plătească 72 de milioane de euro pentru finanțarea eforturilor franceze de a împiedica „small boats” să ia drumul mării], precum și recunoașterea, de către Londra, cel puțin în discursuri, că singura soluție de limitare a traversărilor Canalului este cooperarea bilaterală.
Dar, evident, acest lucru nu este suficient pentru prim-ministrul nostru. Nu reușesc să văd cum proiectul său de lege [Legea privind migrația ilegală] poate fi compatibil cu obligațiile Regatului Unit în temeiul Convenției Europene a Drepturilor Omului și Convenției ONU pentru Refugiați. Acest text va întâlni probabil o rezistență puternică în Camera Lorzilor și ar trebui să dureze câteva luni înainte de a fi adoptat la Westminster.
Această problemă a migrației otrăvește de 20 de ani relațiile dintre Paris și Londra. Care ar putea fi soluția pe termen lung?
Franța și Regatul Unit ar trebui să-și depășească tabuurile. De partea franceză este tabuul de a refuza întoarcerea [persoanelor cărora li s-a refuzat azilul în Regatul Unit]. De partea britanică, tabuul ține de refuzul de a înființa, pe teritoriul Franței, un oficiu consular responsabil cu studierea cererilor de azil, și astfel de a împiedica multe persoane să plece pe mare. Atâta timp cât aceste două linii roșii nu vor fi surmontate, cooperarea se va limita la supravegherea plajelor și lupta împotriva contrabandiștilor. Dacă se semnează un acord de returnare, acesta va trebui să fie la nivel european – singurul care are sens. Suntem încă departe de asta.
Brexitul a slăbit iremediabil relația franco-britanică?
Eu nu cred acest lucru. Prejudiciul cauzat de Brexit poate fi anulat. Este adevărat că acești ani post-Brexit au fost cei mai răi din relația bilaterală pe care am trăit-o în 40 de ani de carieră. Multe dintre fricțiunile care însoțesc divorțul de Uniunea Europeană [UE] au fost resimțite în mod deosebit între cele două țări ale noastre, din motive geografice evidente – zone de pescuit disputate, noi controale la frontieră la Dover, fenomenul „small boats”, etc. La suprafață, la nivelul liderilor, aceasta a creat multe valuri, dar, în profunzime, la nivel tehnic și practic, au continuat o serie de cooperări bilaterale, în energie, apărare sau cultură.
Parisul și Londra vor să insiste din nou asupra cooperării militare…
Avem deja un parteneriat bun de securitate și apărare, cu acordul Lancaster House [semnat între Nicolas Sarkozy și David Cameron, în 2010]. Parisul și Londra sunt apropiate în domeniul nuclear militar, cu un centru comun de cercetare în Valduc, Burgundia. Aceste cooperări nu au fost slăbite de Brexit. Anunțul privind cooperarea militară AUKUS [dintre Australia, Statele Unite și Marea Britanie, privind construcția de submarine nucleare], din 2021, a fost foarte prost gestionat. Londra a luat Parisul prin surprindere. Britanicii lucrează pentru a repara consecințele acestui episod.
În ceea ce privește industria de apărare, cooperarea este mai dezamăgitoare. Acordul Lancaster House prevedea o listă lungă de proiecte comune, dintre care puține au fost implementate. Astăzi, nu avem prea multe de anunțat. Pe de altă parte, ne putem consolida eforturile comune de a produce mai multe muniții și rachete, pentru a ajuta Ucraina și pentru a ne umple stocurile. Apărarea europeană evoluează într-un mod oarecum prea protecționist: cu Agenția Europeană de Apărare și proiectele permanente de cooperare structurată [Pesco], nucleul franco-german a fost întărit. Cu toate acestea, este foarte important, în contextul conflictului ucrainean, să se mențină o activitate concertată între industriile de apărare britanică și franceză.
Care este diagnosticul dumneavoastră referitor la armata britanică?
Cea mai mare parte a investițiilor din ultimul deceniu a mers către Royal Navy, cu finanțare pentru două portavioane, și către Royal Air Force, cu programul de avioane F-35. Forțele terestre, iar războiul din Ucraina arată că rămân indispensabile, nu au beneficiat de finanțarea necesară. Urgența este ca ele să dispună de mai multă muniție și mai mult echipament.
Sunt britanicii pregătiți pentru acest efort financiar?
Sprijinul public pentru a ajuta Ucraina este foarte puternic. Atitudinea britanicilor față de Moscova este mult mai categorică decât la Paris sau Berlin, din cauza atacurilor împotriva foștilor spioni ruși care se refugiaseră pe teritoriul britanic: otrăvirea cu poloniu a lui Alexander Litvinenko, în 2006, și încercarea de otrăvire cu Novicik, din 2018, a lui Serghei Skripal și fiicei lui. La scară mică, britanicii au cunoscut brutalitatea regimului Putin. Cu toate acestea, nu am avut nicio dezbatere publică cu privire la opțiunile financiare implicate în sprijinul pe termen lung pentru Ucraina: mai mulți bani pentru apărare, mai puțini pentru alte priorități interne. Această dezbatere va trebui să aibă loc.
Ce credeți despre „oboseala” Brexit, despre care se vorbește acum în Regatul Unit?
Opinia publică s-a schimbat. Potrivit sondajelor, majoritatea britanicilor cred acum că Brexit-ul a cauzat daune reale economiei. Întrebarea este ce să faci? Nu cred că UE este interesată în mod deosebit de o întoarcere a Regatului Unit. Europenii au alte priorități, începând cu războiul din Ucraina. Înainte de a lua orice altceva în considerare, cei douăzeci și șapte și-ar dori, de asemenea, o stabilitate politică prelungită în Regatul Unit, guverne succesive care doresc, fără ambiguitate, să adere la UE, timp de cel puțin două sau trei cicluri parlamentare [de la zece la cincisprezece ani].
Sentimentul meu este că, în loc de un proces de reintegrare, ne îndreptăm către un parteneriat strâns. Ne putem îmbunătăți treptat relația: unele progrese semnificative ar fi relativ ușor de negociat. Londra trebuie să reintegreze cât mai curând posibil în uriașul program european de finanțare pentru cercetare și inovare, Orizont 2020. Trebuie să ia în considerare aderarea la programul foarte popular de schimb de studenți, Erasmus, și să ajute la mobilitatea tinerilor stagiari în special sau a artiștilor în turneu – au nevoie de vize și se confruntă cu costuri descurajante. Aș adăuga necesitatea unei apropieri de politicile externe și de apărare europene. Și aș lăsa pentru după 2025 cea mai dificilă negociere – revizuirea termenilor acordului comercial dintre Londra și UE.
Sfârșitul iluziilor Brexit semnalează revenirea unei serioase diplomații britanice și abandonarea nebulosului slogan, „Global Britain”?
Acest slogan, instituit de Boris Johnson și de ceilalți participanți la Brexit, a fost abandonat. E bine, pentru că nu avea niciun sens. A fi pe toate fronturile, este ceea ce implica acest „Global Britain”, nu este ceva realist. Nu suntem o superputere, Regatul Unit trebuie să-și aleagă prioritățile, la fel ca Franța. Bascularea spre Indo-Pacific, evidențiată în ultimii ani, a urmat acel slogan: Brexiterii erau pe poziție, și mai presus de toate vroiau să arate că prioritatea lor nu mai era Europa. Dar, în Indo-Pacific, Londra nu va fi niciodată mai mult decât un jucător de gradul doi, precum Parisul. Întotdeauna am crezut că prioritatea noastră este apărarea europeană, războiul din Ucraina a confirmat, din păcate, acest lucru.
