Reacția lui Arafat la scandalul rețelelor de rude din ISU

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, spune că meseria de pompier este una vocaţională şi copiii pompierilor doresc de mai multe ori să calce pe urmele părinţilor şi că nu trebuie interzis ca ruda cuiva să participe la un concurs de angajare.

Arafat crede că soluţia este ca modul de organizare a concursului să fie corect şi transparent, potrivit News.ro.

Arafat a postat, marţi, pe pagaina sa de Facebook, poziţia sa despre discuţiile referitoare la gradele de rudenie care ar exista între anumiţi angajaţi ai inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă din ţară. El spune că a văzut în ziarul Libertatea că soţia inspectorului general al IGSU lucrează în tot în cadrul ISU, precizând că femeia era angajată acolo înainte de căsătorie. 

“Ieri însă am văzut cum la Libertatea se face o mare dezvăluire cum ca inspectorul general al IGSU, general Dan Iamandi, are şi el soţia în rândul angajaţilor instituţiei. Se pune şi semnul întrebării asupra credibilităţii acestuia care este la capul instituţiei care verifică aceste aspecte în ţară. Domnul general Iamandi, un militar cu carieră de 30 de ani, s-a căsătorit cu o angajată a ISU Iaşi în cursul anului 2017. Aceasta era deja angajată de ani de zile în cadrul inspectoratului respectiv, unde dânsul era inspector şef. După căsătorie, domnul general s-a mutat la Bucureşti, ocupând funcţia de inspector general, iar soţia acestuia a rămas la Iaşi în cadrul ISU Iaşi, chiar daca el ar fi avut puterea, şi posibilitatea, să o transfere la sediul IGSU din Bucureşti, ca să fie aproape de el, însă în doi ani de zile acesta nu a făcut acest lucru”, a transmis Arafat.

El se întrebă ce soluţie aveau cei doi ca totul să fie alb din punctul de vedere al unora.

“Oare ce soluţie aveau cei doi ca sa fie totul alb imaculat din punctul de vedere al unora? Să fie dată doamna afară din inspectorat? Să divorţeze? Să plece domnul inspector general din inspectorat? Astfel de situaţii există în toate instituţiile, civile, militare, publice, private… oamenii se cunosc, se împrietenesc, se căsătoresc, unii devin naşi, alţii devin fini, totul în interiorul instituţiei sau al firmei, după ce aceştia au fost deja parte din respectiva instituţie”, a mai spus Arafat.

El se mai întreabă cum pot fi mulţumiţi criticii din media şi cei care comentează fără să cunoască realitatea situaţiei.

“Oare ce soluţii există care să ducă la mulţumirea criticilor din media şi a celor care comentează lucrurile fără să cunoască povestea din spate sau realitatea situaţiei? Să emitem o lege care să interzică relaţiile de prietenie, căsătoriile şi orice altă interacţiune, cu excepţia relaţiilor strict profesionale, între angajaţii unei instituţii şi să punem după aceea pe unii care să urmărească angajaţii, şi să raporteze superiorilor, ca să putem lua măsurile la timp înainte de a se sesiza vreun jurnalist şi să înceapă să atace instituţia şi angajaţii ei? Vă daţi seama cred că astfel de demersuri nu ar fi constituţionale şi nici corecte din oricare punct de vedere şi ar crea o vânătoare de vrăjitoare fără sfârşit. Ce am face atunci cu cei care au relaţii apropiate, dar nu sunt căsătoriţi?  Le dăm afară când se află sau cum ne propun oare jurnaliştii de la Libertatea?”, a mai declarat Arafat.

El mai spune că meseria de pompier este una vocaţională şi copiii pompierilor vor la rândul lor să devină pompieri.

“Mai vreau să revin şi la situaţia existenţei unor rude angajate ulterior în instituţie după ce una din rude activă deja în instituţia respectiva. Meseria de pompier este una vocaţională, copiii pompierilor de multe ori vor să fie şi ei pompieri, sau un frate mai mic vrea să urmeze fratele mai mare şi să fie şi el pompier, exact ca în medicină unde copiii medicilor vor să urmeze pe părinţii lor sau cum copiii poliţiştilor vor să urmeze pe părinţii lor…etc. Care ar fi soluţia aici? Să interzicem ca ruda cuiva să participe la un concurs de angajare numai pentru faptul că este ruda unei persoane din instituţie? Mai degrabă ne asigurăm ca modul de desfăşurare al concursului este unul corect şi transparent astfel încât să dăm şansă egală tuturor participanţilor şi astfel încât să ia concursul cel mai bun chiar dacă cel mai bun este ruda cuiva. Postul trebuie ocupat legal şi fără participarea unei rude la procesul de evaluare şi la decizia finală de ocupare a postului”, a explicat şeful DSU.

El mai spune că relaţiile de subordonare trebuie şi ele să fie clare astfel încât să nu existe relaţii directe de subordonare fără să existe un şef interpus între rude, iar acest lucru trebuie să fie bine reglementat pe linie legislativă.

Arafat a declarat că a fost la pompierii din New-York şi a văzut că acolo meseria de pompier s-a transmis în familie, iar ei se mândresc cu acel lucru şi nu-l consideră vulnerabilitate sau ceva negativ.

Arafat mai scrie în postarea de pe Facebook că dacă un superior a facilitat unei rude intrarea în instituţie, într-un mod lipsit de transparenţă şi ilegal, acesta trebuie pedepsit.

“Haideţi să fim realişti şi să nu cădem victime manipulării grosolane care are loc şi să nu judecăm o instituţie luând în considerare argumente false care nu ţin de realitate. Dacă se dovedeşte că un superior a facilitat unei rude intrarea în instituţie, într-un mod lipsit de transparenţă şi ilegal, atunci trebuie luate cele mai dure măsuri împotriva celui care a săvârşit o astfel de faptă. Dacă se consideră că unele persoane sunt favorizate într-un fel pentru că sunt rude cu un superior, acest lucru poate fi adus la cunoştinţa superiorilor şi să fie verificat în vederea luării măsurilor care sunt necesare, însă dacă o persoană obţine ce obţine pe merite şi corect, nu putem să ne folosim de argumentul că ar fi ruda cuiva ca să o blocăm”, a transmis Arafat.

El crede că este momentul ca instituţiile de care depinde viaţa noastră să fie apărate, acestea fiind supuse unor atacuri frecvente.

“Am ţinut să-mi exprim punctul de vedere personal asupra acestui aspect, văzând articolele şi comentariile din presă şi online. Nu voi fi de acord cu încălcarea legislaţiei şi cu favorizarea unor persoane pe bază de rudenie sau pe orice altă bază, însă în acelaşi timp voi încuraja orice persoană care vrea să fie parte din această instituţie valoroasă să vină şi să participe la concursurile de ocupare a posturilor în mod legal şi transparent, indiferent că este sau nu ruda cuiva. Este momentul să ne apărăm instituţiile de care depinde viaţa noastră şi care fac tot posibilul să-şi facă datoria într-un mediu extrem de ostil la propriu şi la figurat. Atacurile frecvente împotriva instituţiei, dar şi a angajaţilor şi familiilor acestora, de către mass media şi/sau în mediul online, devin o regulă. Orice atac nefondat împotriva acestor instituţii, sau a angajaţilor acestora, trebuie să primească în cel mai scurt timp răspunsul public pentru a permite opiniei publice să formeze opinia într-un mod corect”, a mai spus Arafat.

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunţat că va trimite Corpul de Control la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dolj, unde 101 cadre militare angajate ar fi rude între ele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here