Procurorii din localitatea argeșeană Topoloveni, alături de polițiștii de la Investigații Economice au efectuat miercuri, 14 octombrie, percheziții la biroul din municipiul Pitești al lui Cristinel Dăncilă, soțul fostului premier al României Viorica Dăncilă.

Cristinel Dăncilă este director asset producție, la Divizia Explorare și Producție din cadrul OMV-Petrom, iar descinderile ar fi vizat tranzacții imobiliare suspecte de care ar fi beneficiat funcționari ai Primăriei Topoloveni, dar și soțul fostului premier.

Activitatea s-a desfășurat în scopul administrării de probatoriu, într-un dosar penal în care se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, iar în urma activității de percheziție, au fost ridicate mai multe documente. La acest moment, cercetările vizează modul în care o persoana fizica ar fi dobândit o suprafață de teren, pentru care ulterior a avut o relație contractuala cu societatea comerciala în cauza, ce activează în domeniul petrolier”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Argeș.

Oficialii OMV-Petrom arată că au fost contactati de investigatori în acest. „În ceea ce privește informațiile publicate astăzi, precizam că nu au fost aduse acuzații împotriva companiei sau a angajaților acesteia. În urma unor solicitări transmise de către organele de urmărire penală, OMV Petrom a pus la dispoziția acestora mai multe documente, urmând să coopereze și să respecte dispozițiile autorităților în continuare”, se arată într-un comunicat de presă al companiei.

Viorica Dancilă a negat în cursul zilei de miercuri existența perchezițiilor, calificându-le drept „știri false”.

Sursa: ziare.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here