Ministrul britanic de Externe David Lammy refuză joi să ”condamne” declaraţiile preşedintelui ales american Donald Trump, care şi-a reiterat ambiţiile de a anexa Canalul Panama şi Groenlanda, cu forţa dacă e nevoie, relatează AFP, citată de News.ro.
”Scopul meu nu este să-l condamn pe cel mai apropiat aliat al nostru”, a declarat şeful diplomaţiei britanice la postul Sky News.
Aceste anexări evocate de către Trump nu ”au să aibă loc”, dă el asigurări la BBC.
Pe de altă parte, Kremlinul dă asigurări joi că urmăreşte ”foarte îndeaproape” retorica ”dramatică” a preşedintelui ales american Donald Trump, care a ameninţat să anexeze Groenlanda, un teritoriu danez situat în Arctica, în care Rusia este un actor major.
”Arctica este o zonă a intereselor noastre naţionale (…). Urmărim foarte îndeaproape evoluţia destul de dramatică a situaţiei care, mulţumită lui Dumnezeu, rămâne până în prezent la nivel de declaraţii”, declară în purtător de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.
Suveranitatea şi integritatea teritorială a Groenlandei trebuie să fie respectate, cere, pe de altă parte, şefa diplomaţiei Uniunii Europene (UE) Kaja Kallas, după ce Donald Trump şi-a exprimat ambiţiile expansioniste pe teritoriul danez.
”Groenlanda face parte din Danemarca (…), trebuie să respectăm intergritatea teritorială şi suveranitatea Groenlandei”, a răspuns Kallas, la Bruxelle, unor jurnalişti care o întrebau despre aceste declaraţii.
Premierul italian, Giorgia Meloni, a dat asigurări joi că Statele Unite nu vor ‘anexa prin forță’ Groenlanda și Canalul Panama, ea văzând în declarațiile președintelui ales Donald Trump mai degrabă un mesaj adresat Chinei, transmite AFP, citată de Agerpres.ro.
‘Exclud ca Statele Unite în anii următori să înceapă să încerce să anexeze prin forță teritorii care le interesează’, a declarat Meloni în conferința de presă anuală susținută la Roma.
În opinia Giorgiei Meloni, care i-a făcut sămbătă o vizită lui Trump în Florida, declarațiile acestuia sunt ‘mai mult un mesaj destinat altor mari puteri decât revendicări ostile față de aceste țări’.
Canalul Panama, a amintit prim-ministrul italian, este crucial pentru comerțul global, iar Groenlanda este bogată în resurse naturale strategice.
‘Este vorba despre două teritorii unde în ultimii ani am asistat la un activism în creștere al Chinei’, a adăugat ea.
Marți, într-o conferință de presă, Donald Trump, care își va prelua mandatul pe 20 ianuarie, a refuzat să excludă recurgerea la forță pentru anexarea Groenlandei, teritoriu autonom al Danemarcei, menționează AFP.
De asemenea, el a afirmat în mai multe rânduri că dorește să preia Canalul Panama – construit de SUA și inaugurat în 1914 – dacă taxele de trecere pentru navele americane nu vor fi reduse.
Întrebat marți dacă poate garanta că nu va recurge la forțele militare pentru a anexa canalul, arteră vitală pentru transportul maritim mondial, precum și Groenlanda pe care a spus de asemenea că vrea să o anexeze, Trump a răspuns: ‘Nu pot să vă asigur, pentru niciuna dintre ele’.
În altă ordine de idei, în conferința de presă de la Roma Giorgia Meloni nu a dorit să confirme dacă va merge sau nu la ceremonia de învestitură a lui Trump, declarând doar că i-ar plăcea să participe.
Meloni, o susținătoare fermă a Ucrainei în fața invaziei ruse, a mai declarat că nu prevede o retragere a sprijinului american. ‘Sincer, nu văd o dezangajare’ americană, a spus ea, adăugând că Trump ‘a spus doar: pentru că vrem pacea, nu vom abandona Ucraina’.
Achiziționarea Groenlandei de către americani ar putea fi afacerea secolului












