Regina Elisabeta a Marii Britanii, 95 de ani, a fost testată pozitiv pentru Covid-19, informează Reuters citând Palatul Buckingham. Suverana prezintă simptome ușoare ale bolii.
“Regina a fost depistată astăzi pozitiv. Majestatea sa prezintă simptome ușoare ale bolii și este de așteptat să își continue îndatoririle mai puțin solicitante în cursul săptămânii viitoare”, se arată în declarația Palatului Buckingham.
De precizat că, recent, atât Prințul Charles, cât și soția sa Camilla, au fost testați pozitiv pentru Covid-19, informează Hotnews.
Camilla, soţia prinţului Charles, moştenitorul tronului Marii Britanii, a fost testată pozitiv cu noul coronavirus săptămâna aceasta şi s-a plasat în autoizolare.
Ducesa de Cornwall a contractat virusul pentru prima dată la doar câteva zile după ce prinţul de Wales, în vârstă de 73 de ani, a fost testat pozitiv pentru a doua oară, săptămâna trecută.
Atât prinţul Charles, cât şi ducesa de Cornwall sunt vaccinaţi cu schema completă împotriva COVID-19 şi au primit deja şi dozele “booster”.
O sursă din anturajul familiei regale a dezvăluit săptămâna trecută pentru Reuters că prinţul Charles s-a întâlnit cu mama lui, Regina Elisabeta, cu două zile înainte să fie testat pozitiv. Sursa a precizat la acea vreme că suverana nu prezenta niciun simptom şi că starea ei de sănătate este monitorizată cu atenţie.
Miercuri, regina s-a întâlnit cu membri ai staff-ului, glumind că nu se prea poate mișca. A fost prima întâlnire după ce s-a văzut cu Prințul Charles.
Starea de sănătate a suveranei, care și-a pierdut soțul anul trecut, a fost în centrul atenției după ce în octombrie 2021 a petrecut o noapte la spital, amintește Reuters.
Natura problemelor medicale nu a fost făcută publică, însă doctorii îi recomandau atunci să se odihnească.
Long live the queen! E ceva la Regina Elisabeta a II-a, care îi atinge și pe inamicii monarhiei














