Regizorul Cristian Mungiu, decorat de Maia Sandu cu „Ordinul de Onoare”

Sursa: Facebook/Maia Sandu

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a oferit „Ordinul de Onoare” regizorului român Cristian Mungiu. Distincţia i-a fost înmânată la Cahul, acolo unde Cristian Mungiu a vorbit despre cartea sa. Lucrarea este despre bunica regizorului. Aceasta s-a născut la Cahul, după care s-a refugiat la Iaşi, scrie newsmaker.md.

Mungiu a fost decorat „în semn de înaltă apreciere a activităţii de creaţie, pentru merite deosebite în dezvoltarea şi promovarea artei cinematografice şi în afirmarea cinematografiei româneşti pe plan internaţional, precum şi pentru contribuţie substanţială la consolidarea dialogului cultural dintre Republica Moldova şi România”.

Decretul prezidenţial a fost semnat pe 14 martie 2024, potrivit News.ro.

Maia Sandu i-a înmânat ordinul lui Cristian Mungiu la Cahul, acolo unde potrivit preşedintei s-a născut bunica regizorului.

„Unele cărţi vin direct spre suflet, îţi rămân în minte şi te fac să petreci timp gândindu-te la eroii lor, la tăvălugul istoriei care vine peste destine umane făcându-le praf sau schimbându-le radical traiectoriile existenţiale. „Tania Ionaşcu, bunica mea. O biografie basarabeană”, a reputatului regizor Cristian Mungiu este exact una dintre acele cărţi. Cu o scrupulozitate şi o atenţie pentru detaliu, dar şi cu o imensă dragoste de nepot, Cristian Mungiu descrie drama vieţii bunicii sale născută în 1916 la Cahul şi apoi, refugiată din calea războiului la Iaşi. Am fost impresionată să ascult această istorie şi pe viu, la Cahul, unde Cristian Mungiu, prin carte, şi-a adus bunica la locul unde s-a născut”, a scris Maia Sandu pe reţelele de socializare.

„Cu sentimentul că am săvârşit un act de dreptate, i-am înmânat regizorului, scenaristului şi scriitorului Cristian Mungiu „Ordinul de Onoare”. Pentru faptul că, prin carte sau film, pune istoria recentă a neamului nostru pe scena întregii lumi. Pentru curajul de a alege teme care nu plac, care dor, care tulbură, dar care se cer asumate şi metabolizate. Pentru atenţia cu care se îndreaptă spre cineaştii noştri şi sprijinul său necondiţionat. Cristian Mungiu a declarat că a venit de data aceasta la Cahul şi „în prospecţie”, privind oraşul cu ochi de regizor. Aşteptăm cu nerăbdare următorul său film!”, a conchis preşedinta.

Cristian Mungiu, regizor şi producător, s-a născut pe 27 aprilie 1968, la Iaşi. A studiat Literatura engleză la Universitatea din Iaşi, iar în 1998 şi-a luat licenţa în regie, după ce a urmat cursurile Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti.

Este primul regizor român care a câştigat Palme d’Or pentru lungmetraj, cu filmul „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” (2007).

Cineastul a semnat regia a 12 filme de scurt şi lung metraj. A debutat în lungmetraj cu „Occident” (2002), cu Alexandru Papadopol în rolul principal, şi a continuat cu „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” (2007), „Amintiri din Epoca de Aur” (2009) şi „După dealuri” (2012).

În 2012, la Festivalul de Film de la Cannes, Cristian Mungiu a primit trofeul pentru cel mai bun scenariu, pentru povestea filmului „După dealuri”, iar actriţele Cosmina Stratan şi Cristina Flutur au fost recompensate cu premiul pentru interpretare feminină.

„Bacalaureat”, lansat în 2016, i-a adus premiul pentru regie la Cannes şi a beneficiat de aprecierea criticilor şi a publicului. În acelaşi an, a fost invitat să facă parte din Academia de Film Americană, cea care acordă premiile Oscar.

De asemenea, Cristian Mungiu este primul cineast din România care a fost invitat să facă parte din juriul competiţiei oficiale de la Cannes, la ediţia din 2013. Juriul din acel an a fost prezidat de regizorul Steven Spielberg.

În 2012, cineastul a primit din partea Regelui Mihai I medalia „Crucea Casei Regale a României”, după ce, în iunie 2007, a primit Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler din partea preşedinţiei României. În mai 2013, a primit titlul de Ofiţer al Ordinului Artelor şi Literelor din partea Guvernului francez. În octombrie 2017, a primit, din partea ambasadoarei Franţei la Bucureşti, Michèle Ramis, însemnele de Cavaler al Ordinului Legiunea de Onoare, distincţie oferită de preşedintele Franţei.

A înfiinţat, în 2003, împreună cu regizorul şi muzicianul Hanno Höfer şi cu directorul de imagine Oleg Mutu, compania de producţie Mobra Films. A produs mai mult de 15 titluri, filme proprii, dar şi pentru alţi regizori români şi străini.

În ultimii doi ani, a produs lungmetrajele „The Sisters Brothers”, de Jacques Audiard, care a avut premiera la Veneţia 2018, şi „Lemonade”, de Ioana Uricaru, primul film românesc filmat în America de Nord, dar şi miniseriile „Hackerville” şi „Bani negri (pentru zile albe)” pentru HBO.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here