Renumitul regizor rus Lev Dodin, director artistic al Teatrului Dramatic Maly – Teatrul Europei, care i-a scris personal lui Vladimir Putin cerându-i să înceteze ofensiva militară în Ucraina, a transmis, luni, presei că nu-şi poate imagina că „azi Kievul se apără sau se predă militarilor ruşi. Creierul meu refuză să vadă, să audă sau să-şi imagineze asemenea imagini!”.
El precizează: „Copil al celui de-al Doilea Război Mondial, nici în cel mai negru coşmar nu şi-ar fi putut imagina rechete ruseşti îndreptate spre oraşe şi sate ucrainene, care să îi trimită pe kieveni în buncăre şi să îi determine să-şi părăsească ţara. În copilărie ne jucam de-a apărarea Moscovei, Stalingradului, Leningradului, Kievului. Nici nu pot să-mi imaginez că azi Kievul se apără sau se predă militarilor ruşi. Creierul meu refuză să vadă, să audă sau să-şi imagineze asemenea imagini!”.
„Ultimii doi ani ar fi trebuit să ne amintească nouă, tuturor celor care trăim în această lume,cât de fragilă şi vulnerabilă este viaţa omului, cum se prăbuşeşte lumea când îi pierdem pe cei dragi. N-am ţinut minte. În aceaste zile se prăbuşeşte lumea celor cărora le mor apropiaţii, se prăbuşeşte lumea celor care îi omoară pe apropiaţii altor oameni.
Mila, compasiunea, empatia nu cedează voinţei statelor şi politicienilor. Nu li se poate dicta oamenilor când şi de cine să se teamă, când şi de cine să le fie milă. Niciun stat nu a fost capabil până acum să controleze sentimentele oamenilor. Misiunea artei, a culturii, a fost întotdeauna şi este, mai ales după ororile din secolul XX, să-l înveţe pe om să perceapă durerea altui om ca şi cum a fi a lui însuşi, să înţeleagă că nicio idee, oricât de măreaţă şi minunată ar fi, nu merită o viaţă de om. Acum putem spune că din nou arta şi cultura nu au reuşit în misiunea lor.
Eu am 77 de ani, nu-mi e greu să-mi imaginez ce va urma peste tot: împărţirea în drepţi şi nedrepţi, căutarea inamicilor interni şi externi, încercări de a remodela trecutul, împăcarea cu prezentul, rescrierea viitorului. Toate astea s-au întâmplat deja în secolul XX.
În aceste zile noi am ajuns în secolul XXI. Chiar în aceste zile a început secolul XXI. Noi toţi împreună i-am permis acestui secol să înceapă. Să înceapă aşa cum a început. Iar noul secol XXI s-a dovedit mai îngrozitor decât secolul XX. Ce ne rămâne de făcut? Să ne rugăm, să ne căim, să sperăm, să implorăm, să cerem, să protestăm, să ne spălăm păcatele? Probabil tot ce n-am făcut până acum: să ne iubim aproapele, să-i iertăm pe ceilalţi aşa cum ne iertăm pe noi înşine, să nu credem în Rău şi să nu luăm Răul drept Bine.
Eu am 77 de ani, de-a lungul vieţii am pierdut mulţi oameni pe care i-am iubit. Azi, când pe deasupra capetelor noastre, în locul porumbeilor păcii zboară rachetele urii şi morţii, pot să spun un singur lucru: opriţi-vă! Organismul omenirii nu se face bine cu operaţii chirurgicale. La orice intervenţie chirurgicală curge şi sângele celui care operează, care face septicemie incurabilă. Opriţi intervenţia chirurgicală. Pansaţi rănile. Să facem imposibilul: să facem secolul XXI aşa cum l-am visat, nu aşa cum l-am făcut acum. Eu fac singurul lucru pe care îl pot face: vă implor, opriţi-vă! Opriţi-vă. Vă implor!”.
