Rejudecare în dosarul de corupţie al lui Mircea şi Vlad Cosma

Sursa foto: Inquam Photos Octav Ganea

Dosarul de corupţie în care au fost trimişi în judecată fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova Mircea Cosma şi fiul acestuia, Vlad Cosma, fost deputat SD, se va rejudeca de la zero, transmite News.ro. Potrivit sursei citate, decizia a fost luată de Tribunalul Prahova care a declarat nule mai multe încheieri ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a dispus trimiterea cauzei la registratura Tribunalului pentru ca aceasta să fie repartizată aleatoriu la un complet de judecată.

În acest dosar, deferit justiţiei în 2014, Cosma – tatăl primise o pedeapsă de opt ani de închisoare, iar Vlad Cosma fusese condamnat la cinci ani de detenţie, însă sentinţa a fost anulată.

„Admite cererea formulată de inculpatul Cosma Vlad Alexandru. Constată nulitatea absolută a încheierilor nr. 475/20.05.2014 şi nr. 28/25.06.2014 pronunţate în procedura camerei preliminare de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Desfiinţează încheierile nr. 475/20.05.2014 şi nr. 28/25.06.2014 pronunţate în procedura camerei preliminare de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi trimite cauza la compartimentul Registratură din cadrul Tribunalului Prahova, în vederea repartizării aleatorii a cauzei, aceasta urmând a fi reluată din etapa camerei preliminare”, se arată în încheierea pronunţată de Tribunalul Prahova marţi.  În acest dosar, Mircea Cosma a fost condamnat, în 1 noiembrie 2016, la opt ani de închisoare, iar fiul său, Vlad Cosma, a primit cinci ani de închisoare, în timp ce Răzvan Alexe, cunoscut drept un apropiat al familiei Cosma, administrator al mai multor firme, unele cu un singur angajat, a primit o condamnare de doi ani şi jumătate de închisoare. În acelaşi dosar, Daniel Alixandrescu, directorul Direcţiei „Patrimoniu” din CJ Prahova, la data faptelor, a fost condamnat la şase ani de închisoare. 

În aprilie 2014, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova Mircea Cosma a fost trimis în judecată pentru luare de mită şi abuz în serviciu, fiul său, atunci deputat PSD, Vlad Cosma, pentru trafic de influenţă, directorul Direcţiei „Patrimoniu” din CJ Prahova, Daniel Alixandrescu, pentru luare de mită şi abuz în serviciu, iar Răzvan Alexe pentru trafic de influenţă şi dare de mită. 

Vlad şi Mircea Cosma au fost trimişi în judecată de DNA fiind acuzaţi că ar fi cerut şi primit peste 4,4 milioane de lei de la trei oameni de afaceri prahoveni, denunţători în cauză, ale căror firme au avut numeroase contracte cu CJ Prahova. 

„Sumele de bani au fost pretinse în schimbul intervenţiei la factorii de decizie din cadrul Consiliului Judeţean Prahova, pe lângă care cei doi aveau influenţă, respectiv preşedintele CJ Prahova, Cosma Mircea (tatăl inculpatului Cosma Vlad Alexandru), astfel încât societăţile respective să obţină de la instituţia publică lucrări şi servicii curente supraevaluate, de întreţinere a drumurilor publice sau a drumurilor judeţene pe timp de iarnă, dar şi decontarea, cu prioritate, a unor lucrări deja efectuate în temeiul unor contracte anterioare”, notau procurorii DNA în 2014, atunci când a început urmărirea penală în acest dosar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here