Responsabil al OMS din Italia, în miezul unui scandal. „Acest mic caz italian v-ar putea ajuta să înțelegeți mai bine marele caz chinez”

Parchetul a deschis o anchetă privind răspunsul Italiei din prima etapă a pandemiei de COVID-19 și a solicitat informaţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, întrucât suspectează un înalt funcţionar italian al OMS că a minţit procurorii. 

Conform presei italiene, procurori din Bergamo au deschis anchetă asupra lui Ranieri Guerra, care până recent a fost unul dintre cei 11 directori generali adjuncţi ai OMS, iar în prezent este consilier special al şefului OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, pentru suspiciunea că ar fi furnizat informaţii false, relatează AFP, citată de Agerpres.

Oraşul Bergamo a fost epicentrul primului val de coronavirus care a lovit Italia la începutul anului 2020, iar parchetul a deschis o amplă anchetă cu privire posibila gestionare necorespunzătoare a crizei.

Guerra a fost audiat de procurori în noiembrie, după ce Francesco Zambon, autorul principal al raportului OMS cu privire la răspunsul Italiei la criză, document retras în grabă de către agenţia ONU, a declarat că textul fusese înlăturat pentru a se evita o situaţie jenantă pentru guvernul de la Roma.

Zambon, care a demisionat din OMS la 31 martie, a declarat miercuri pentru AFP că organizaţia rezistă cu greu presiunilor politice, evocând în acest sens acuzaţiile potrivit cărora aceasta nu se încumetă să exercite presiuni asupra Chinei în problema originei pandemiei de COVID-19

„Acest mic caz italian v-ar putea ajuta să înţelegeţi mai bine marele caz chinez”, a apreciat Zambon.

La rândul său Guerra a negat orice faptă reprobabilă. „Le-am spus procurorilor tot ce ştiam la acea vreme, cu bună credinţă”, a declarat el pentru agenţia de presă italiană AGI, adăugând că este gata să discute din nou cu procurorii.

„OMS examinează în prezent o cerere de asistenţă juridică internaţională din partea biroului procurorului general din Bergamo”, a declarat un purtător de cuvânt al OMS la Geneva.

Membrul OMS a refuzat să ofere mai multe detalii, reiterând poziţia instituției potrivit căreia raportul privind răspunsul Italiei privind pandemia de coronavirus a fost retras deoarece „conţinea inexactităţi şi incoerenţe”.

Documentul, redactat de un birou al OMS din Veneţia, a fost publicat la 13 mai şi retras a doua zi.

Una din concluziile cele mai devastatoare era că Italia avea un plan de răspuns la pandemie învechit, datând din 2006.

Emisiunea de ştiri italiană ‘Non e l’Arena’ dezvăluise duminică o conversaţie privată, în care Guerra se laudă cu blocarea raportului.

„M-am adresat în cele din urmă lui Tedros şi am făcut ca documentul să fie retras”, scria el unui înalt responsabil din domeniul sănătăţii de la Roma, aparent referindu-se la şeful OMS, mai scrie AFP.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here