Reuters: Cum este folosită inteligenţa artificială de la UiPath pentru a-i ajuta pe fermierii români să acceseze fonduri europene

Sursa: Facebook

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a anunţat de curând că foloseşte inteligenţa artificială de la compania UiPath pentru a-i ajuta pe fermieri să solicite fonduri de la Uniunea Europeană, ceea ce „constituie o premieră în una dintre cele mai puţin dezvoltate economii digitale din UE”, scrie Reuters, citată de News.ro.

UiPath este o companie românească, evaluată la 13,3 miliarde de dolari după ce a intrat la bursa din New York şi a declarat pentru Reuters că a furnizat servicii de automatizare şi altor agenţii agricole, inclusiv în Norvegia şi Statele Unite.

AFIR a declarat pentru Reuters că a început să folosească roboţi de la compania de automatizare software UiPath în urmă cu puţin peste doi ani. Roboţii au preluat sarcinile consumatoare de timp de accesare a bazelor de date ale statului pentru a procura documente cadastrale şi judiciare pentru fermieri, antreprenori şi instituţii de stat care solicită fonduri UE.

De când a început să folosească roboţi, agenţia a gestionat cereri de finanţare în valoare de 5,32 miliarde de euro de la peste 50.000 de fermieri, companii şi instituţii locale, a declarat pentru Reuters directorul AFIR, George Chiriţă.

Astfel, roboţii au economisit aproximativ 784 de zile de căutări de documente pentru personalul AFIR, a precizat acesta.

 

„Automatizarea bazată pe inteligenţă artificială joacă un rol extrem de important în accelerarea proceselor cheie pentru fermieri şi în eficientizarea acestora”, spune George Chiriţă.

În circa 20 de ani, agenţia a plătit fonduri în valoare de 21 de miliarde de euro.

Deşi România a devenit unul dintre cele mai active centre tehnologice din Europa, cu un bazin de forţă de muncă foarte calificată, este în continuare în urma multor alte ţări europene în ceea ce priveşte oferirea de servicii publice digitale pentru cetăţeni şi companii şi s-a chinuit să acceseze miliardele de euro din fondurile de dezvoltare ale UE, notează Reuters.

Datele Eurostat arată că doar 28% dintre români aveau cel puţin competenţe digitale de bază în 2023, sub media UE, de 54%. Serviciile publice digitale pentru cetăţeni şi întreprinderi au un scor de 45, faţă de media UE, care este de 84.

CUM AJUTĂ ROBOŢII DE LA UiPath

AFIR foloseşte soluţiile de software oferite de UiPath pentru automatizarea unor procese birocratice şi cronofage. Cu ajutorul automatizării, AFIR simplifică modalitatea de obţinere a documentelor şi autorizaţiilor necesare pentru dosarul cererii de finanţare de către fermieri. Automatizarea permite solicitarea în mod direct a unor documente instituţiilor publice. De asemenea, sprijină extragerea unor informaţii ale solicitanţilor şi ale beneficiarilor de fonduri de la instituţii cu care Agenţia a încheiat protocoale de colaborare.

Acest demers are un impact direct asupra modului în care aceştia accesează finanţări pentru investiţii prin Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR), oferindu-le un timp considerabil redus în procesarea dosarelor de finanţare şi, implicit, costuri mai mici pentru obţinerea şi depunerea autorizaţiilor şi avizelor necesare, arăta săptămâna trecută AFIR într-un comunicat.

Astfel, pe baza Codului Unic de Identificare (CUI) şi/ sau a Codului Numeric Personal (CNP), AFIR a preluat, până în prezent, în sistemul informatic de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), circa 10.000 de certificate constatatoare, stocate în Sistemul de gestiune al documentelor construit prin utilizarea Microsoft SharePoint, în folderul aferent fiecărui proiect de investiţii.

Totodată, AFIR preia de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) din sistemul PATRIMVEN, o serie de documente aferente beneficiarilor precum certificate de atestare fiscală, cazier fiscal, bilanţ anual, semestrial şi istoric bilanţ.

Şi la nivelul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale au fost implementate soluţiile de software oferite de UiPath pentru automatizarea unor proceduri repetitive, precum obţinerea datelor furnizate de către Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI).

„Automatizarea bazată pe Inteligenţa Artificială este un motor al progresului şi are potenţialul de a revoluţiona şi accelera tranziţia către o agricultura digitalizată. Prin facilitarea accesului mai rapid şi cu costuri mai mici ale fermierilor români la fonduri europene, AFIR oferă un ajutor necesar acestei categorii care conduce la creşterea performantei în agricultură, creând premisele pentru un parcurs mai bun pentru sectorul agricol din România. Ne bucură parteneriatul strâns cu AFIR şi impactul imediat al rezultatelor obţinute împreună”, a declarat Daniel Dines, cofondator şi Chief Innovation Officer la UiPath.

„În momentul de faţă, AFIR utilizează o funcţionalitate nouă – un robot care descarcă de pe E-factura, respectiv de pe site-ul Ministerului de Finanţe, facturile ce reprezintă toate serviciile achiziţionate de AFIR. De asemenea, prin automatizare se asigură şi transformarea ulterioară a acestora în format PDF pentru a putea fi verificate şi introduse în sistemul contabil de către departamentul de resort din Agenţie. Totodată, Agenţia utilizează un robot să descarce din ROCRIS, pe baza CNP/ CUI, extrasul de cazier judiciar pentru persoane fizice şi juridice, precum şi să le încarce pe acestea în SharePoint, în fişierul aferent fiecărui proiect pe care îl gestionează”, a detaliat Daniel Ifrim, directorul IT al AFIR.

De anul acesta, AFIR implementează Planul Strategic 2023 – 2027 (PS 2027), prin intermediul căruia fermierii pot beneficia de fondurile alocate în valoare de 5,87 miliarde de euro pentru proiecte de investiţii în agricultură şi dezvoltare rurală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here