Mesajul fiului disidentului Gheorghe Ursu, după achitarea torționarilor tatălui său

„Achitarea, în procesul tatălui meu, a foştilor securişti a fost un şoc pentru toţi cei care cunosc dosarul asasinării lui Gheorghe Ursu. Un dosar în care actele de tortură sînt probate prin zeci de mărturii şi documente”, scrie fiul disidentului Gheorghe Ursu într-o scrisoare publicată de observatorcultural.ro.

„Semnificaţia e una tristă pentru societatea românească: la atîţia ani de la Revoluţie, Securitatea mai are încă posibilităţi – directe sau subliminale – de a-i influenţa pe unii dintre oameni din justiţie.

S-a pus întrebarea cum ar fi putut cei doi inculpaţi s-o facă. Aici, însă, nu e vorba doar de ei, ci de instituţia din care au făcut parte.

Trebuie să amintesc că, la proces ei au chemat ca martori în jur de 20 de foşti ofiţeri de securitate. Majoritatea, cu grade de generali şi colonei în SRI.

E vorba de oameni care, prin informatorii pe care Securitatea i-a deţinut în presă, şi‑au păstrat influenţa într-o secţiune din mass-media. Printre aceşti martori chemaţi de inculpaţi s-au numărat Aurel Rogojan, Vasile Mălureanu, Filip Teodorescu. Oameni care, de ani de zile, sînt invitaţi la televiziuni, dau interviuri şi scriu cărţi de apologie a se­curităţii şi a lui Iulian Vlad.

Pentru o anumită parte a publicului, ei au reuşit să transforme această instituţie – a cărei principală misiune a fost menţinerea dictatorului la putere pînă în ultima clipă – într-una patriotică (care ne-ar fi apărat de ruşi, de unguri şi de americani).

Majoritatea acestora sînt membri ai Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul Român de Infor­maţii (ACMRR-SRI), a cărei deviză este (ca şi cea a SRI-ului, de altfel) PATRIA ÎNAINTE DE TOATE. Unii sînt în conducerea acelei asociaţii (Filip Teodorescu, Alexandru Olaru).

O asociaţie alcătuită în cvasitotalitate din foşti securişti. Care publică de ani de zile o revistă: Vitralii – Lumini si umbre.

Aceeaşi instituţie care, timp de 40 de ani, a îngenuncheat poporul român, care, prin teroare, l-a forţat să aplaude, timp de 25 de ani, imundul cuplu Ceauşescu, în această revistă este ridicată în slăvi.

Trebuie înţeles că în propaganda de reabilitare a securiştilor nu este vorba doar de reputaţia lor (deşi îmi închipui că nu le-a fost uşor să trăiască cu ura poporului „la vedere“, după Revoluţie).

E vorba – pentru că m-aţi întrebat de­spre semnificaţia achitării în cazul nostru – mai ales despre impunitatea  ofiţerilor de se­curi­tate.

Sînt multe alte cazuri, chiar şi dosare – de oameni bătuţi, torturaţi, dispăruţi, supuşi altor forme de abuz şi umilinţă – inclusiv, de pildă, represiunea împotriva muncitorilor care s-au revoltat la Braşov, în 1987. Numai în acel dosar au fost implicaţi zeci, dacă nu sute de securişti.

E vorba încă, totuşi, despre multe alte dosare ale crimelor de la Revoluţie, în care rolul central l-au avut sute, dacă nu mii de cadre de Securitate. Noi am scris despre acest rol-cheie al Securităţii în acele crime – în mod tragic uitate de multă lume şi muşamalizate de procurorii militari: http://www.revistadrepturileomului. ro/sumar_4_2018.html.

Aici este, cred, semnficaţia mai gravă, pen­tru justiţie, pentru înţelegerea trecutului şi pentru conştiinţa noastră, a acestei achitări. O condamnare, prima pentru infracţiuni contra omenirii (în acest caz, prin tortură) a unor securişti în România, ar fi constituit un precedent periculos pentru sute de alţii ca ei.

Se pare că unii magistraţi încă nu sînt în stare să o facă.

Sperăm să vedem cît mai repede motivaţia acestei decizii. Şi mai ales, sperăm că judecătorii de la Înalta Curte să fie oameni verticali, cu curaj”.

Curtea de Apel i-a achitat pe torționarii disidentului Gheorghe Ursu