Fostul preşedinte din Zimbabwe Robert Mugabe, care a murit vineri la vârsta de 95 de ani, a fost declarat „erou naţional”, a anunţat şeful statului Emmerson Mnangagwa, care i-a succedat în noiembrie 2017, după ce armata l-a forţat să se retragă, relatează AFP. Deriva autoritară și paranoică a acestui erou al luptei armate anticoloniale l-a făcut, de-a lungul anilor, un adevărat Ceaușescu african, scrie și l’Express. 

Zanu-PF, partid aflat la putere din 1980, „s-a reunit şi i-a acordat statutul de erou naţional pe care îl merită cu prisosinţă”, a declarat Emmerson Mnangagwa în cadrul unui discurs televizat la Harare, adăugând că ţara va fi în doliu până la funeraliile a căror dată nu a fost încă comunicată. Numeroase state africane i-au adus un omagiu unanim „eliberatorului” Zimbabwe, în timp ce Marea Britanie, fosta putere colonială care a avut relaţii foarte proaste cu regimul Mugabe, a denunţat „regimul său autocratic”. Robert Mugabe, a cărui sănătate era fragilă, a murit vineri, la ora 02.40 GMT, într-un spital din Singapore.

Prietenia cu Ceaușescu

Nicolae Ceaușescu și Mugabe s-au întâlnit în anul 1979 atunci când Ceaușescu a fost primit la Harare de Mugabe, care în vremea aceea deținea funcția de premier. La rândul său, Mugabe a fost primit în România cu urale. Sute de oimi ai patriei și pionieri îlașteptau așezați în coloană, în zona parcului Herăstrău.

Vizita președintelui Nicolae Ceaușescu la Harare și întâlnirea cu Robert Mugabe, în 1983

La început – erou al libertăţii, după cum a fost numit, apoi – dictator. El a condus Zimbabwe aproape 40 de ani. De la proclamarea independenţei, în 1980, până în 2017, când a demisionat în contextual unei lovituri de stat.

În primii ani la conducerea ţării, a fost apreciat pentru reforma din sănătate şi educaţie care a vizat în special populaţia de culoare. Dar controversatul său program economic a făcut ca rata şomajului să ajungă la 90 %. Ultimii săi ani au fost marcați de abuzuri și corupție.

Mai multe organizaţii neguvernamentale l-a acuzat pe Mugabe că foloseşte bani din diamante pentru a-şi finanţa serviciile de informaţii acuzate de încălcări ale drepturilor omului şi de opresiune.

Nu a ezitat să se compare cu Hitler şi nici să se laude că l-a „bătut pe Hristos“. În 2000, la un congres al atotputernicului partid Zanu-PF: „Partidul nostru trebuie să continue să inoculeze frica în inima omului alb, adevăratul nostru duşman“.

În tinereţe, Robert Mugabe a fost închis mai bine de un deceniu fără proces, după ce a criticat guvernul din ţara natală, în 1964.

Un produs al epocii sale

Tendai Biti, un important politician din Opoziție, a spus că, deși a fost torturat din ordinul lui Mugabe, nu a fost supărat.

El (Mugabe – n.r.) a adus distrugeri masive în Zimbabwe, dar a fost un produs al epocii sale. Nu știa să facă transformarea de la liderul eliberării la cea de lider național ”, a spus Biti pentru Guardian.

Partidul aflat la guvernare în Congresul Național African (ANC), din Africa de Sud vecină, l-a descris pe Mugabe drept un „prieten, om de stat și tovarăș revoluționar”. Într-o declarație, ANC a recunoscut că, uneori, „s-a distanțat” net de Mugabe, dar și-a amintit de fostul lider african ca de „un avocat aprig și vocal al unității și încrederii în sine africane” a cărei luptă a fost o inspirație.

În Marea Britanie, cabinetul premierului a exprimat ”condoleanțe pentru cei care îl jelesc”, însă, totodată, fostul lider reprezenta „o barieră pentru un viitor mai bun”.

Sub domnia sa, oamenii din Zimbabwe au avut de suferit foarte mult, deoarece a sărăcit țara și am sancționat folosirea violenței împotriva poporului„, a spus un purtător de cuvânt al premierului Boris Johnson.

Robert Mugabe a fost președintele bunicii mele, președintele mamei mele și am crezut că va fi și președintele fiicei mele

Stanley Kwenda, corespondent pentru Africa al BBC, își amintește că Robert Mugabe a fost președintele bunicii lui, președintele mamei lui ”și am crezut că va fi și președintele fiicei mele”. ”Cuvântul <<președinte>> pentru noi a însemnat Robert Mugabe”, își continuă amintirile Kwenda, într-un articol pentru BBC, intitulat ”Relația mea cu fostul lider din Zimbabwe”.

În școală obișnuiam să-l venerăm pentru priceperea sa lingvistică. Discursurile lui erau vrăjitoare și plictisitoare. Am cântat cântece în elogiile sale la adunările școlii. Aceasta a fost mândria noastră de a-l avea ca lider.

Îmi voi aminti de el că a fost fidel credințelor sale. (…)Nu a băut sau fumat niciodată, a mâncat mâncare tradițională din Zimbabwe și a fost un jucător de tenis pasionat.

A supervizat, de asemenea, represiunea violentă a adversarilor săi politici, dar și declinul lent al națiunii sale în ruină economică. Pentru unii era un erou, pentru alții un ticălos.

Mugabe era un bărbat deștept, îmbrăcat mereu la costum și cravată. Acasă era un tată bun, iubit de copiii săi, în special de fiica sa cea mai mare Bona. Avea și o latură romantică.

Știrile despre moartea sa într-un spital din Singapore au fost pentru mine, ca o ironie, pe fondul unui sistem de sănătate prăbușit la el acasă. Era poate un semn al egoismului său.

Dorința lui a fost să trăiască până la 100 de ani și să rămână la putere până când a murit. Tocmai a ratat ambele obiective.

Timp de 37 de ani, i-am îndurat controlul cu pumnul de fier. M-am temut de el. A fost enigmatic și a rămas așa chiar și atunci când am reușit să interacționez cu el în anii următori, ca jurnalist. Era o aură de invincibilitate în legătură cu el.

A înțeles întotdeauna importanța și puterea educației

Dar, ca un copil de culoare care trăiește într-un Zimbabwe independent, datorită lui Mugabe am putut obține o educație semnificativă. În sfârșit, ne-am bucurat de aceleași drepturi ca și copiii albi. Politica sa de reconciliere din 1980 a parcurs un drum lung pentru a uni oamenii albi cu cei de culoare, după ani de discriminare și conflict, până când ulterior și-a schimbat tonul.

El a înțeles întotdeauna importanța și puterea educației. Politicile sale de educație au făcut din Zimbabwe invidia Africii.

Am mers la o școală primară complet nouă în micul oraș Masvingo, din sudul țării. Primeam lapte proaspăt la pauză și un suc cu biscuiți energizanți, la ora prânzului.

Anii care au urmat au dus la deschiderea multor colegii tehnice și de profesori, precum și a unor universități în întreaga țară. În zilele noastre, dacă arunci o piatră în capitala Harare, vei lovi probabil un absolvent. Însă, ca o ilustrare a moștenirii sale, cei mai mulți sunt șomeri.

La un moment dat, a existat accesul universal la asistența medicală primară – o altă realizare de-a sa – care a fost anulată de prăbușirea economică din Zimbabwe.

În anii care au urmat, câțiva zimbabwezi au beneficiat de politicile sale de abilitare, în special programul de reformă funciară. Unii au devenit fermieri de tutun, alții producători de semințe de porumb. Acum se bucură de răsfățurile deținerii mijloacelor de producție.

Dar mulți nu au fost de acord cu modul în care a fost pus în aplicare programul și confiscarea pământului de la fermierii albi din Zimbabwe, după anul 2000, a fost învinovățită pe larg că a slăbilt economia noastră, odată înfloritoare.

Politici economice dezastruoase

În realitate, lucurrile s-au înrăutățit în 1997, când Mugabe a decis să plătească luptătorilor de război gratuitățile pe care le cereau pentru recunoașterea sacrificiilor lor.

Acest lucru a dus la o prăbușire a dolarului din Zimbabwe. Un an mai târziu, Mugabe a decis să trimită armata pentru a lupta în războiul Republicii Democratice Congo. În același an, au avut loc revolte alimentare în orașele țării. Din acel moment, țara nu și-a mai revenit niciodată.

Tatăl meu, funcționar public, își amintește în continuare Stanley Kwenda, a putut să trimită patru copii la internat cu salariul guvernamental, în anii ’90. Însă un funcționar public în zilele noastre își permite cu greu biletul de autobuz pentru a ajunge la serviciu.

Tatăl meu nu poate trăi din pensia sa, care a fost anulată practic de inflație. Acest lucru este tot din cauza lui Mugabe și a politicilor sale economice dezastruoase.

Războiul de eliberare s-ar fi putut încheia cu independența în 1980, dar Mugabe nu a încetat niciodată lupta. Credea atât în ​​pan-africanism, cât și în marxism. A împărtășit prietenii cu genurile lui Hugo Chavez din Venezuela și ale lui Iranul Mahmoud Ahmadinejad.

Fără îndoială, a fost un eliberător al țării, dar nu există niciun dubiu că a devenit un opresor. Cea mai mare dezlegare a lui a fost dragostea lui pentru putere. Era atât de insațiabil, încât la un moment dat s-a jucat cu ideea creării unui stat unic. Iar dragostea pentru putere a însemnat că a rămas la putere mult timp după ce ar fi trebuit să se dea deoparte și să se bucure de pensionarea sa, alături de familie.

(…) În timp ce sunt întristat de trecerea lui, sunt și întristat de starea în care a părăsit iubitul nostru Zimbabwe”, își încheie amintirile Stanley Kwenda.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here