Români arestați în SUA după ce au furat cecuri în valoare de sute de mii de dolari donate bisericilor

Un grup de cetățeni români este acuzat că a furat 740.000 de dolari de la sute de biserici din Statele Unite prin sustragerea cecurilor de donații din căsuțele poștale ale lăcașelor de cult, relatează NBC News.

Patru persoane au fost arestate și două altele sunt căutate ca parte a ceea ce autoritățile locale au denumit „Operațiunea să nu furi”.

Grupul de români era stabilit în Orlando, dar s-a deplasat prin Florida și alte state americane pentru a fura cecuri, potrivit anchetatorilor.

În total, autoritățile au identificat până în prezent 636 de biserici care au căzut victime infractorilor, 355 din acestea fiind în Florida.

„Aceast efort low-tech bine organizat de a fura sute de mii de dolari din donații caritabile trimise prin poștă – într-o perioadă în care poate ar fi fost cea mai mare nevoie de ele – a fost oprită”, a afirmat comisarul Rick Swearingen într-un comunicat de presă.

Acesta a precizat, de asemenea, că gruparea a folosit numeroase conturi bancare pentru a depozita cecurile și apoi au scos banii prin bancomate.

Ionuț Răducan (33 de ani), Marius Dumitru (27 de ani), Marius Dumitru (34 de ani) și Panait Dumitru (32 de ani) au fost arestați miercuri sub mai multe capete de acuzare, autoritățile americane anunțând că Simona Trandafir (39 de ani) și Cătălin Trandafir (45 de ani) încă sunt dați în urmărire.

Investigația a început în luna decembrie a anului trecut după ce poliția din orașul Cape Coral, Florida, a identificat 24 de biserici vizate de grupul infracțional.

Autoritățile americane afirmă că românii au cheltuit banii furați pe mașini, hrană, îmbrăcăminte și că au transferat sume mari în România.

Este demn de dispreț că această rețea infracțională a exploatat pentru propria lăcomie egoistă actele altruiste și de bunătate făcute prin aceste donații”, a afirmat procurorul general al Statului Florida, Ashley Moody, care va instrumenta cazul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here