România, cel mai mare beneficiar de credite al programului SAFE, după Polonia

Sursa: Facebook

Comisia Europeană a adoptat, marți, alocarea provizorie a unei asistențe financiare în valoare de 150 de miliarde euro pentru 19 state UE prin programul ‘Acțiune de securitate pentru Europa’ (SAFE). Polonia va primi cea mai mare sumă, 43,7 miliarde de euro, urmată de România, cu 16,7 miliarde, potrivit Reuters și dpa, citate de Agerpres.

‘A existat mult scepticism față de un posibil interes scăzut. Acum vedem contrariul. Interesul din partea statelor membre a fost un succes răsunător. Nu doar țările de la frontiera estică sunt interesate’, a declarat comisarul european pentru apărare, Andrius Kubilius, într-o conferință de presă.

Ungaria și Franța vor primi câte 16,2 miliarde de euro fiecare, Italia 14,9 miliarde, Belgia 8,3 miliarde, Lituania 6,4 miliarde, Portugalia 5,8 miliarde și Letonia 5,7 miliarde. La programul de creditare SAFE vor mai participa Bulgaria, Croația, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Grecia, Slovacia și Spania. Opt state UE nu au depus cereri deoarece se pot împrumuta ele însele la rate ale dobânzilor comparabile sau mai bune, a precizat Comisia.

Cele 19 state implicate vor pregăti planuri de investiții pentru cheltuirea acestor fonduri și le vor prezenta până la finalul lunii noiembrie. Comisia va evalua planurile și va elibera primele tranșe în primul trimestru al lui 2026, a spus Kubilius.

Potrivit unui comunicat al executivului UE, SAFE va oferi împrumuturi pe termen lung, cu costuri reduse, pentru a ajuta statele membre să achiziționeze echipamentele de apărare necesare de urgență. SAFE va permite, de asemenea, UE să sprijine în continuare Ucraina prin asocierea industriei sale de apărare la instrument încă de la început. Programul include o perioadă de grație de 10 ani pentru rambursarea împrumuturilor, rate competitive ale dobânzii și opțiuni pentru acorduri bilaterale cu țări terțe în vederea extinderii eligibilității.

Elitele existente nu mai pot sta liniștite. Noul factor al Rusiei, care inspiră frică