România, eșec diplomatic | Cornel Feruță a ratat șefia Agenției pentru Energie Atomică

Diplomatul român Cornel Feruță, directorul interimar al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, a pierdut votul care i-ar fi dat un mandat plin. El a fost învins de contracandidatul lui, argentinianul Rafael Grossi. Acesta a reușit să strângă majoritatea de două treimi necesară în Consiliul Guvernatorilor al IAEA, unde sunt reprezentate 35 de țări, a scris Reuters.

La ultimul vot, argentinianul a obținut 24 de voturi iar românul, doar 10. La scrutinul de ieri, scorul a fost de 20 la 14. Rafael Grossi va fi numit format în cadrul unei ședințe deschise a Consiliului, unde pot veni toate țările din IAEA.

Rezultatul va fi aprobat și de Conferința Generală a IAEA, formată din reprezentanți ai tuturor celor 171 de țări membre.

Rafael Grossi are 58 de ani și este un veteran al diplomației pe teme nucleare. Între 2010 și 2013 a avut funcții importante în IAEA iar din 2013 este ambasadorul Argentinei pe lângă agenția internațioanală. Bărbatul vizează funcția de conducere de multă vreme și chiar se gândea să candideze împotriva lui Yukiya Amano, precendentul președinte care a murit în timpul mandatului, în iulie anul acesta.

Cornel Feruță a fost timp de șase ani adjunctul lui Yukiya Amano și, după decesul acestuia, a fost numit director general interimar al IAEA.

Rafael Grossi a dus o campanie electorală foarte publică, în timp de românul s-a bazat mai mult pe negocieri de culise.

Principala misiunea a IAEA este verificarea și monitorizarea programelor nucleare ale țărilor, astfel încât acestea să fie folosite doar în scopuri pașnice. Iran este una dintre marile provocări ale agenției.

Ambasadorul Cornel Feruță s-a născut în Balș, județul Olt, la 21 august 1975. A absolvit Facultatea de Științe Politice și Administrative și deține titlul de Master în Relații Internaționale în cadrul Universității București, potrivit biografiei sale publicate de MAE.

ADG Cornel Feruta
Cornel Feruță sursa: IAEA

A devenit membru al Corpului Diplomatic al României în 1998 și are gradul diplomatic de Ambasador. În perioada 2007-2012 a fost Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar, Reprezentant Permanent al României la Organizațiile Internaționale de la Viena iar din septembrie 2013 a deținut funcția de Assistant Director General, Coordonator-Șef al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here