România în UE, o adolescentă întârziată!

Sursa: INQUAM_Octav Ganea

Copleșită de problemele sale interne și de un conflict major între un guvern PSD social-democrat, pentru unii chiar populist, al premierului Viorica Dăncilă, și un președinte centrist, pro-european, Klaus Iohannis, România este de câteva luni aproape absentă de pe scena internațională și din dezbaterile privitoare la marile probleme ale planetei.

Guvernul de la București a fost mut pe marile dosare abordate de G7, prezidat de președintele francez Emmanuel Macron la Biarritz, în 25 august.

România aproape că nu se aude când vine vorba de subiecte majore precum:

1. Respectarea acordului COP 21 de la Paris, privind încălzirea climatică, din care președintele american, Donald Trump, s-a retras unilateral.

Incendiile uriașe din Amazon au declanșat un conflict franco-brazilian, marcat de un episod meschin atunci când președintele Jair Bolsonaro s-a luat personal de Brigitte Macron, soția șefului de stat francez.

2. Iran, Siria, Israel și Orientul Mijlociu.

După retragerea Statelor Unite din acordul nuclear Iranian, încheiat sub egida ONU, președintele Macron a încercat să joace cartea concilierii cu ocazia vizitei-surpriză a ministrului iranian de Externe pe parcursul Summitului G7 de la Biarritz.

A fost pusă pe masă o ofertă europeană de ajutor financiar pentru Teheran, în valoare de 25 de miliarde de dolari, cu scopul de a atenua efectele embargoului unilateral al Statelor Unite.

Alegerile din Israel, unde Benjamin Netanyahu își joacă viitorul, ca și războiul din Yemen, cu ultimele lovituri date acolo de rebelii Houti sau chiar direct de către Iran infrastructurii petroliere a Arabiei Saudite, complică în mod special situația din regiune.

De remarcat, totodată, întâlnirea tripartită de la mijlocul lui septembrie dintre Turcia lui Erdogan, Rusia lui Putin și Iran, desfășurată în Siria, dar și faptul că situația curzilor, aliați fideli ai Europei și Statelor Unite contra islamismului terorist, rămâne una precară.

Este dificil de întrezărit o soluție pașnică la o problemă atât de complicată, în contextul unui regim turc înverșunat anti-curd și care, membru NATO de 50 de ani, cumpără rachete rusești, dar ar trebui să și participe la operațiuni militare comune cu americanii, în nordul Siriei.

Prin urmare, „Wait and see”, cu atât mai mult cu cât Donald Trump i-a mulțumit călduros președintelui francez la finalul Summitului G7 de la Biarritz, pentru ca apoi să-l demită pe “războinicul” Casei Albe, John Bolton!

3. Rusia, Uniunea Europeană și NATO…

Chiar înaintea Summitului G7 de la Biarritz, Macron l-a primit pe Putin la reședința sa de vară de la Fort de Brégançon, de pe Coasta de Azur. La fel ca Trump, președintele francez consideră că Putin trebuie reintegrat în G7 sau G8, al cărui următor Summit se ține la Miami.

Pionier al construcției europene împreună cu cancelarul german Conrad Adenauer, De Gaulle împărtășea, în plin Război Rece, o viziune multilaterală asupra lumii, într-atât încât a devenit primul lider occidental care a recunoscut China lui Mao, în 1964. Partizan al unui multilateralism al păcii, în opoziție cu unilateralismul și riscul declanșării unui război, De Gaulle dorea să-și conserve libertatea de a putea discuta, în caz de necesitate, “cu toți dușmanii prietenilor mei”, o expresie readusă în atenția Europei și de către Macron.

Astfel că, precum generalul De Gaulle, Macron consideră că Rusia este întâi de toate europeană chiar dacă este și asiatică și curtată de China, care azi se luptă pentru supremația economică mondială cu americanii.

Primele efecte pozitive imediate – schimburile de prizonieri dintre Ucraina și Rusia, aceasta din urmă o țară care nevoită să-și relanseze economia în contextul embargoului european la care a fost spusă după anexarea Crimeei și declanșarea conflictului speratatist în Donbas.

Sigur, Putin nu este un sfânt, dar el are nevoie de Uniunea Europeană, de Germania unei Merkel aflată pe picior de plecare, și de Franța unui Macron pro-activ. Cu atât mai mult cu cât bugetul NATO e pus la încercare de pretențiile financiare ale lui Trump (2% bugetul Apărării statelor europene) și tergiversările Turciei.

4. Pe fondul riscului unui Brexit dur, întreținut de prim-ministrul englez Boris Johnson, UE 27, prima putere comercială a lumii, dar în continuare un pitic diplomatic și militar, are mai mult ca oricând nevoie să strângă rândurile. De subliniat că, în contextul Brexit, Franța rămâne singura țară UE care este și membru permanent, cu drept de veto, în Consiliul de Securitate al ONU.

Aproape de sora sa mai mică, Republica Moldova, vecină cu o Ucraină destabilizată și cu o Ungarie condusă de un Orban populist și naționalist, România trebuie să-și aleagă viitorul.

La alegerile europene, opoziția reprezentată de PNL și USR PLUS a marcat puncte în fața unui PSD aflat la putere.

Sigur, românii au intrat într-o fază preelectorală, având în vedere prezidențialele de la sfârșitul lui 2019.

Ei au înțeles reproșurile aduse de Bruxelles Bucureștiului cu privire la atingerea adusă statului de drept și independenței justiției în lupta împotriva corupției.

De acum, oamenii pot aștepta de la conducătorii lor o foaie de parcurs clară pentru o Românie care își are locul ei într-o UE mai puternică din punct de vedere economic, social și ecologic. Pe scurt, o Europă mai democratică și mai prosperă.

Am putut-o constata direct, ca jurnalist la București, director al Agenției France Presse (AFP) între 2002 și 2007, satisfăcut de intrarea țării în Uniunea Europeană, atunci când unii, la Bruxelles, Paris și-n alte locuri considerau acest pas ca fiind… prematur!

Tânără democrație, încă adolescentă, România s-a bucurat de intrarea în NATO în 2004, o umbrelă militară americană în fața unei Rusii mereu de temut. Dar, de la intrarea sa în UE, în ianuarie 2007, România prea a tratat Bruxellesul ca pe un soi de vacă de muls, de la care în ultimii ani a beneficiat de o mană financiară de peste 30 de miliarde de euro pentru dezvoltarea țării, pierdută însă în hățișul unei corupții endemice care întârzie modernizarea țării.

România trebuie să aleagă odată pentru totdeauna… Ea își poate juca pe deplin rolul diplomatic și strategic într-o Uniunea Europeană reînnoită, mai independentă față de Washington, mai socială și atentă la mediul înconjurător!

România poate deveni un pod peste Marea Neagră, grație relațiilor sale istorice cu Moldova, Ucraina, Rusia, Turcia, chiar cu Georgia și Armenia, unde există “conflicte înghețate”, bine punctate de fostul președinte Traian Băsescu.

Dincolo de irelevanța fotografiilor și imaginilor video cu îmbrățișări între șefi de stat și soțiile lor, utilitatea G7 de la Biarritz a fost una reală. Marele cotidian belgian, Le Soir, a titrat astfel, la o zi după Summit: Macron „a vrut să reinventeze G7 și ceea ce se poate spune este: s-a ținut de cuvânt!”

O Uniune Europeană mai puternică și voluntară în materie de apărare și diplomație comune va putea să facă față mai bine provocărilor puse de imigrația de masă – politică, economică și, mâine, climatică.

Ea poate juca un rol major în fața marilor puteri, în primul rând în fața Statelor Unite și Chinei, dar și a Rusiei, Indiei sau Braziliei, pentru a apăra COP 21, un program mondial ambițios, inițiat în 2015 la Paris cu scopul protejării mediului și luptei împotriva încălzirii planetei.

În ciuda unei creșteri economice de invidiat, România are restanțe la capitolul infrastructură (deține sub 900 de kilometri de autostrăzi), modernizarea spitalelor, școlilor și universităților și mai ales la capitolul nivel de trai al locuitorilor săi, cu precădere în mediul rural, unde dezvoltarea unei agriculturi moderne și ecologice se lasă așteptată.

Cu peste trei milioane de români care trăiesc și muncesc în străinătate, țara începe să ducă lipsă de forță de muncă în construcții sau industrie. Asistența socială este uneori electorală și insuficientă pentru a putea stopa deșertificarea peisajului românesc…

La fel ca alte popoare din UE, românii trebuie în sfârșit să se angajeze clar într-o politică europeană de justiție socială, având în vedere puterea Marilor multinaționale GAFA, care încep să își plătească impozitele în această UE care a privilegiat prea mult timp piețele financiare fără frontiere și reglementări; dar și având în vedere existența unei Organizații Mondiale a Comerțului (OMC) slăbită de Washington, ca și întâietatea dolarului în schimburile mondiale, cu precădere în cele din zona energiei fosile, petrol, cărbune…

În sine un forum continental, UE este indispensabilă echilibrului unei lumi multipolare, în opoziție cu orice veleitate unilaterală de a le impune celorlalți propriile reguli, azi americane. Și mâine, chineze?

România se află la o răscruce de drumuri. La Bruxelles se instalează o nouă Comisie, iar Bucureștiul trebuie să se implice deplin în consolidarea unei Uniuni Europene democratice, prospere și juste și care se confrunttă cu alți granzi ai planetei.

Sigur, imaginea nu este una nouă, dar își păstrează actualitatea… Forța unui lanț depinde de cea a verigii celei mai slabe.

Sursa foto: INQUAM_Octav Ganea

Articolul precedentTăriceanu: Dăncilă să se abţină de la orice propunere de comisar european. Probabil, nu va mai fi în situaţia de a face vreo propunere
Articolul următorUrsula von der Leyen îi cere Vioricăi Dăncilă înlocuirea de urgență a Rovanei Plumb
Avatar
Yves-Claude Llorca (65 de ani) a început să lucreze în România, ca jurnalist, în 2002, când a fost numit șeful biroului Agence France-Presse la București. A activat la AFP în perioada 1982-2010. A fost reporter în redacția AFP de la Paris, pentru care a acoperit realegerea președintelui François Mitterand, căderea Zidului Berlinului și referendumul din Chile, pierdut de gen. Augusto Pinochet. A fost și șeful biroului AFP din Barcelona în timpul Jocurilor Olimpice din 1992, acoperind totodată zona Touluse, sud-vestul Franței și Andorra până în 1995. A mai lucrat în Bolivia și Peru, unde a prins criza luării de ostatici de la reședința ambasadorului Japoniei, care durat patru luni, între decembrie 1996 și aprilie 1997. A fost director AFP pentru Peru și Bolivia, dar și președintele Asociației presei străine din Peru, între 1996 și 1997. În 2000 a revenit la secția internațională a AFP din redacția de la Paris, iar în 2002 a fost numit șeful biroului din București, poziție deținută până în 2007. A fost co-fondator și președinte al Romanian Foreign Press Association, împreună cu jurnalista Alison Mutler de la Associated Press. După aderarea României la UE, a fost decorat cu Ordinul Național al României în grad de Comandor pentru “serviciul credincios”. Din 2010, a activat ca journalist independent și resident permanent în România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here