România și Ungaria, campioane la rata anuală a inflației din UE, în august

Sursa: Pexels

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a fost de 1% în august, stabilă comparativ cu luna precedentă, şi de 1,4% în Uniunea Europeană, de asemenea stabilă comparativ cu luna precedentă, în timp ce România şi Ungaria au înregistrat cele mai ridicate rate ale inflaţiei din UE, arată datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat), notează Agerpres.

Conform acestor cifre, inflaţia din zona euro este relativ aproape de obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE), respectiv o creştere a preţurilor mai mică, dar apropiată de 2%.

În august 2018, rata inflaţiei în zona euro era de 2,1% iar în UE de 2,2%.

Cele mai ridicate rate anuale ale inflaţiei din UE au fost înregistrate luna trecută în România (4,1%), Ungaria (3,2%), Olanda şi Letonia (ambele cu 3,1%) iar cele mai scăzute în Portugalia (minus 0,1%), Grecia (0,1%) şi Spania (0,4%).

În cazul zonei euro, cel mai semnificativ impact asupra creşterii anuale a preţurilor l-au avut tarifele la servicii (0,60 puncte procentuale), urmate de preţurile la alimente, alcool şi ţigări (0,40 puncte procentuale) şi preţurile la energie (minus 0,06 puncte procentuale).

De asemenea, inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, s-a situat la 1,1% în august, stabilă comparativ cu luna precedentă. Inflaţia de bază este urmărită cu atenţie de Banca Centrală Europeană la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

Banca Naţională a României (BNR) a majorat la 4,2% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi estimează o inflaţie de 3,3% pentru 2020. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here