Românii îşi vor petrece minivacanţa de Rusalii pe litoralul românesc / Care sunt cele mai populare stațiuni

Sursa: Inquam Photos / Costin Dinca

Cea mai rezervată destinaţie pentru weekendul de Rusalii este litoralul românesc, cele mai populare staţiuni fiind Mamaia şi Eforie Nord. Preţul mediu pentru un sejur de două nopţi, pentru două persoane, în weekendul de Rusalii costă 741 lei, arată platforma hotelieră online Travelminit.ro, care precizează că a înregistrat de Rusalii o creştere a rezervărilor cu 27% în comparaţie cu weekendul de dinainte, informează News.ro.

„Turismul românesc este în continuă evoluţie vara aceasta, mai ales că hotelierii şi operatorii din industrie confirmă faptul că rezervările sunt pe un trend ascendent. În plus, cardurile de vacanţă pentru 2024 au început să fie încărcate pentru majoritatea angajaţilor din mediul de stat, astfel că românii îşi fac deja planurile pentru concediul de vară”, potrivit platformei hoteliere online Travelminit.ro.

A fost înregistrată o creştere importantă a rezervărilor pentru weekendul prelungit (sâmbătă, duminică şi luni) de Rusalii, care s-a sincronizat anul acesta şi cu debutul vacanţei copiilor. Tocmai din acest motiv, cei mai mulţi români vor călători de Rusalii atât în cuplu (53% din totalul rezervărilor), cât şi în familie (36%).

„Există o creştere importantă a rezervărilor pentru vară, în special pentru weekendul prelungit de Rusalii, astfel că ne aşteptăm ca locurile încă disponibile să se ocupe rapid. În acelaşi timp, încărcarea cardurilor de vacanţă va încuraja tot mai mulţi români să facă rezervări pentru concediile de vară, astfel că le recomandăm clienţilor noştri să rezerve de pe-acum cazarea. Estimăm că luna august va fi vârful sezonului estival, ceea ce înseamnă că şi preţurile vor fi mari, iar disponibilitatea locurilor de cazare va fi redusă”, spune Timea Imecs-Ambrus, CEO Travelminit.

Potrivit datelor emise de Travelminit.ro, urmează cel mai aglomerat weekend de la debutul sezonului estival, platforma înregistrând în minivacanţa de Rusalii o creştere a rezervărilor cu 27% în comparaţie cu weekendul de dinainte. De asemenea, 26% din totalul rezervărilor din iunie sunt pentru weekendul de Rusalii, în timp ce anul trecut, acest procent era de 20%.

În acelaşi timp, cea mai rezervată destinaţie pentru weekendul de Rusalii este, aşa cum era de aşteptat, litoralul românesc, cele mai populare staţiuni fiind Mamaia şi Eforie Nord. De asemenea, turiştii vor să-şi petreacă weekendul de Rusalii şi într-un city break, Braşovul şi Sibiul fiind din nou în topul preferinţelor acestora, în staţiunile de la munte sau într-o destinaţie balneoclimaterică.

În ceea ce priveşte tarifele unităţilor de cazare în perioada Rusaliilor, se pare că Travelminit.ro anunţă o creştere de numai 5% în comparaţie cu anul trecut. Deşi industria turismului se confruntă cu un val de scumpiri la nivel general, se pare că hotelierii români au reuşit să menţină nivelul preţurilor cel puţin pentru prima parte a verii.

De exemplu, preţul mediu pentru un sejur de două nopţi, pentru două persoane, în weekendul de Rusalii costă 741 lei, în timp ce preţul mediu pentru un sejur de 4 nopţi, pentru 4 persoane, este de 2.120 lei.

Se pare că hotelurile revin în forţă vara aceasta: cele mai multe rezervări înregistrate în luna iunie sunt pentru hoteluri (39%), semn că turiştii îşi doresc cât mai multe servicii în acelaşi loc, iar hotelurile oferă, de regulă, pachete complexe de vacanţă. Urmează pensiunile (31%), apartamentele (11%), vilele (10%), casele de vacanţă (6%) şi cabanele (2%).

Fondată în Cluj-Napoca, compania Travelminit este unul dintre cei mai mari jucători pe piaţă rezervărilor hoteliere din România din 2017. Portofoliul Travelminit conţine 7.500 de unităţi de cazare (hoteluri, pensiuni, apartamente) din România active pe platforma şi acoperă o gama largă de cazare în toată ţară (litoral, munte, destinaţii balneoclimaterice şi oraşe mari), fiind lider pe piaţă rezervărilor cu card de vacanţă. În 2021, Travelminit raportează 13,5 milioane de euro vânzări în România şi 16 milioane de vizite pe platforma.

Din 2020, Travelminit face parte din Szallas Group, care are în portofoliu 12 platforme hoteliere în Centrul şi Estul Europei (România, Ungaria, Polonia, Cehia, Croaţia), cu vânzări de peste 150 milioane de euro şi peste 350 de angajaţi.

Cum să-ţi pregăteşti pielea pentru plajă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here