Romanul „Ne vedem în august” de Gabriel Garcia Marquez va fi lansat, la nivel internaţional, în 6 martie

Romanul „Ne vedem în august” al lui Gabriel Garcia Marquez va avea lansarea internaţională în 6 martie, iar în România va fi editat la Rao. Volumul poate fi precomandat pe site-ul editurii la preţul special de 52 de lei, relatează News.ro.

Este un text inedit, care încă nu a văzut lumina tiparului, fiind păstrat de familia autorului până acum, când se împlinesc 10 de ani de la moartea sa.

Romanul „Ne vedem în august” redă povestea unei femei de vârstă mijlocie care are o nouă aventură amoroasă în luna august a fiecărui an, când călătoreşte pe insula unde este îngropată mama ei.

Romanul este un minunat imn închinat libertăţii dragostei, o explorare a psihologiei feminine, îndeosebi a feminităţii, a sexualităţii, a dorinţei. Eroina acestui roman descoperă posibilitatea de a nu fi îngrădită de convenţii sociale şi familiale, de a se regăsi pe sine.

„Ne vedem în august” va apărea în colecţia Maestro. Preţ: 59 de lei. Volumul poate fi comandat pe site-ul editurii Rao şi pe cele ale partenerilor la preţul special de 52 de lei.

TVR 1 difuzează în direct Festivalul Sanremo 2024. Eros Ramazzotti, Il Volo, John Travolta, pe scena de la Teatrul Ariston

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here