Rovana Plumb susține că și-a achitat datoria de 800.000 de lei. A dat la schimb două apartamente

Rovana Plumb a făcut în cursul acestei dimineți o nouă încercare disperată pentru a obține avizul Comisiei JURI pentru ocuparea postului de Comisar European pe Transporturi. Ea a transmis o scrisoare în limba engleză înainte de începerea ședinței Comisiei JURI, programată pentru ora 10.30, în care susține că a achitat împrumutul de 800.000 de lei care a născut suspiciunea membrilor parlamentarilor europeni. Rovana Plumb spune în scrisoare că i-a oferit creditorului două apartamente în schimbul datoriei.

În scrisoare, Rovana Plumb mai arată că până la data de 23 octombrie, când noua Comisie Europeană va fi votată în plenul Parlamentului European, toate datoriile cu privire la conflictul său de interese vor fi șterse.

„Având în vedere acest lucru, și pentru a debloca această situație, am făcut pași pe care sunt convinsă că JURI le va considera o soluție adecvată. Astfel, am oferit creditorului rambursării (persoană fizică) două apartamente pe care le dețin în România, care sunt deja în declarația financiară și acesta a acceptat ca o plată integrală imediată a datoriei mele. În consecință, datoria care a generat îngrijorările dumneavoastră nu mai există. Cât de curând posibil, până pe 23 octombrie 2019 când Parlamentul European va vota noua Comisie, soluțiile menționate mai sus vor fi puse în aplicare,” a scris Rovana Plumb

2 COMENTARII

  1. Am și eu un apartament. Pot sa i-l dau aceleiași persoane ? Nu cu 400.000 . Mă mulțumesc cu 300 000 euro. E super oferta. Am și un pix. Cu el ai șansa să îl folosești pentru a scrie opere pe care să le vinzi instituțiilor statului cu cate 80.000 de euro. ( pentru drepturi de autor….Cf declarației de avere a unuia dintre candidații la prezidențiale) Pixul îl ofer cu 30 000 euro. Aștept banii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here