Rusia a atacat infrastructura agricolă din Odesa cu rachete supersonice Onyx

Sursa: Twitter

Forţele ruse au atacat miercuri infrastructuri agricole din regiunea Odesa, în sudul Ucrainei, cu rachete supersonice Onyx, potrivit şefului administraţiei militare din zonă, Oleg Kiper, informează EFE, citată de Agerpres.

Onyx este una dintre rachetele de fabricaţie rusă cel mai greu de interceptat, întrucât zboară cu mare viteză la o altitudine mică.

„După atacul masiv cu drone din cursul nopţii trecute asupra Odesei, teroriştii au lovit regiunea cu rachete în cursul dimineţii”, a indicat Kiper pe contul său de Telegram.

Rusia a lansat în noaptea de marţi spre miercuri aproximativ 20 de drone iraniene Shahed care au fost aproape în totalitate doborâte de Ucraina în sudul ţării, a anunţat Kievul.

Agenţia de presă Unian a transmis că peste 50 de imobile de locuit au rămas fără încălzire în urma atacului cu drone.

Şeful administraţiei militare din regiune, Oleg Kiper, a precizat ulterior că 58 de imobile de locuit din Odesa nu au deloc agent termic din cauza unei avarii survenite la reţeaua de termoficare în urma atacului. El a comunicat despre un bloc cu cinci etaje avariat şi trei civili răniţi, între care un bărbat spitalizat.

Lângă această clădire nu se află niciun fel de obiectiv militar, a afirmat responsabilul ucrainean, subliniind că inamicul „terorizează populaţia civilă”.

În acelaşi timp, Oleg Kiper a explicat, fără a preciza numărul de Onyx utilizate în atacul din cursul dimineţii, că ţinta rachetelor au fost întreprinderi agricole din două districte diferite din regiunea Odesa.

Regiunea Odesa a fost vizată aproape zilnic în vară de atacuri ruseşti, care au ţintit infrastructuri agricole şi porturilor sale, unde cerealele figurează printre principalele exporturi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here