Rusia este o ”ameninţare acută”, dar China este cea mai mare provocare, potrivit Pentagonului

China prezintă un risc ”fundamental” pentru securitatea SUA în deceniile care vor urma, în timp ce Rusia reprezintă o ”ameninţare acută”, estimează Pentagonul în noua sa strategie de apărare publicată joi, relatează AFP.

China „prezintă provocarea cea mai fundamentală şi cea mai sistemică, în timp ce Rusia reprezintă o ameninţare acută la adresa intereselor naţionale ale Statelor Unite în străinătate şi pe teritoriul american”, a precizat Ministerul american al Apărării în acest document care stabileşte strategia pentru armata SUA pentru anii următori., potrivit Agerpres.

Pericolul cel mai profund şi cel mai grav pentru securitatea naţională a SUA este reprezentat de eforturile coercitive şi din ce în ce mai agresive ale Chinei de a remodela regiunea Indo-Pacific şi sistemul internaţional în conformitate cu interesele şi preferinţele sale autoritare„, potrivit acestei noi strategii de apărare, publicată pentru prima oară împreună cu noua strategie nucleară a SUA.

Retorica din ce în ce mai provocatoare şi activităţile coercitive ale Chinei împotriva Taiwanului sunt destabilizatoare, riscă să provoace neînţelegeri şi ameninţă pacea şi stabilitatea în strâmtoarea Taiwan„, se arată în acest document de 20 de pagini, a cărui versiune clasificată mai lungă a fost transmisă Congresului cu câteva luni în urmă.

Noua strategie americană „caută să împiedice o dominaţie a Chinei în regiuni-cheie, protejând în acelaşi timp teritoriul american şi consolidând un sistem internaţional stabil şi deschis”, adaugă Pentagonul, care precizează totuşi că „un conflict cu China nu este nici inevitabil, nici de dorit”.

Rusia, la rândul său, prezintă un risc „acut”, care a fost „demonstrat cel mai recent de invazia nejustificată în Ucraina”, potrivit documentului. „Invadarea Ucrainei de către Rusia subliniază ca pericolul nuclear persistă şi s-ar putea agrava, într-un context geopolitic din ce în ce mai competitiv şi instabil„, se mai precizează în document.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here