S-a rupt frontul anti-COVID-19. Demisii în mai multe spitale din România. Ministrul Sănătății: „Nu vreau să mă gândesc că se creează un precedent”

Inquam Photos / Octav Ganea

Pandemia pune un reflector enorm asupra sistemul sanitar din România, ce pare în aceste zile un castel de cărți la un pas de prăbușire. Deja în mai multe spitale din țară se înregistrează o hemoragie de cadre medicale, care demisionează în bloc din cauza condițiilor mizerabile în care trebuie să lucreze sub asediul COVID-19.

Zece asistente medicale şi trei infirmiere au demisionat, pe parcursul a două-trei zile, de la Spitalul CFR din Timişoara, pe motiv că se tem de o eventuală infectare cu coronavirus.

Demisiile au început de acum două-trei zile şi la momentul de faţă avem un număr de zece asistente medicale şi trei infirmiere care şi-au depus demisia. Diferă motivul. Unele invocă motive medicale, altele că au în îngrijire copii, persoane peste 65 de ani, invocă şi teama generată de această situaţie cu pandemia. Am avut un pacient care a fost suspect, s-a recoltat, s-a trimis, a venit confirmat, s-a făcut transferul către Spitalul de Boli Infecţioase. S-a respectat procedura, echipa este izolată la domiciliu, cu toate că a purtat echipamentul de protecţie, dar tocmai pentru a proteja personalul, am luat decizia să rămână la domiciliu echipa care a fost la cazul respectiv. Avem undeva la 20 de pacienţi internaţi, mare parte de la Spitalul de Boli Infecţioase, pentru a-i degreva pe ei de pacienţi, pentru a se putea ocupa strict de tratarea pacienţilor Covid-19”, a explicat managerul Spitalului CFR Timişoara, Ciprian Olaru.

Spitalul CFR încearcă să suplinească lipsa de personal.

„La momentul de faţă am întocmit adresele şi le-am transmis către Direcţia de Sănătate Publică, în vederea redistribuirii personalului auxiliar, astfel încât să ne putem asigura continuitatea activităţii. La momentul de faţă, având în vedere numărul de pacienţi, nu se pune problema să nu putem funcţiona, dar pe viitor, dacă situaţia o va impune, este nevoie de personal medical”, a mai spus Olaru.

În ceea ce priveşte stocurile de materiale de protecţie şi echipamente, directorul susţine că nu sunt probleme mari la Spitalul CFR. „La momentul de faţă stăm destul de bine în ceea ce priveşte echipamentele medicale. Nu cred că vreun spital din România stă bine la echipamente medicale. În momentul de faţă sunt asigurate din donaţii şi din bugetul propriu. Nu am primit nimic de la alte instituţii, Prefectură, Primărie, ISU, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Transporturilor”, a precizat managerul unităţii medicale.

Spitalul CFR din Timişoara se află în subordinea Ministerului Transporturilor şi este o unitate medicală de linia a doua în lupta cu COVID-19.

„Cred că sunt speriaţi, dar cred că toţi suntem speriaţi”

O situație gravă se înregistrează și la Orăștie. Singurul medic de la secţia ATI a Spitalului municipal din Orăştie, împreună cu cinci asistente şi cinci infirmiere au demisionat luni din funcţii, conducerea unităţii medicale şi autorităţile locale încercând să găsească o soluţie pentru rezolvarea problemei apărute.

Primarul municipiului Orăştie, Ovidiu Bălan, a apreciat că demisia cadrelor medicale s-ar fi produs pe fondul unei stări de teamă, în contextul epidemiei de coronavirus, menţionând însă că spitalul dispune de echipamentele de protecţie necesare.

„Încercăm să găsim soluţii. Nu sunt de acord cu acest comportament. Cred că sunt speriaţi, dar cred că toţi suntem speriaţi. Trebuie să trecem cu toţii prin această bătălie. La Orăştie nu am avut niciun caz de infectare cu COVID-19”, a declarat pentru Agerpres primarul municipiului Orăştie.

Probleme și la Mioveni

Și la Spitalul din Mioveni ar fi demisionat mai mulți medici, după ce s-a decis ca unitatea să devină suport pentru COVID-19, adică să trateze pacienți infectați cu coronavirus.

Inițial, a circulat veste că trei medici și-ar fi depus demisiile. Informația a fost contrazisă ulterior de prefectul județului Argeș, Emanuel Soare. El a spus că, de fapt, ar fi vorba doar de un medic, care suferă de afecţiuni ce ar fi reprezentat un risc major în cazul infectării cu noul coronavirus.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Argeş a decis, pe 25 martie, că Spitalul Mioveni şi Spitalul de Pediatrie Piteşti vor prelua cazurile de COVID-19.

Odată cu scenariul 4, situația se va schimba, în sensul că medicii vor fi obligați să accepte detașări. Refuzul îi va aduce sub incidența penală. De asemenea, nu vor mai putea să refuze pacienți, așa cum s-a întâmplat până acum, tot de teamă că s-ar putea infecta de la bolnavii care se prezintă la spital.

Ce spune ministrul Sănătății

Legat de demisiile din spitale, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a explicat că un ordin de ministru nu va putea stopa cadrele medicale să demisioneze.

„Nu există ordin de ministru. Au fost propuneri, dar nu un ordin de ministru face un cadru medical să rămână, să lupte în prima linie. Asigurarea cu echipament dă încredere oamenilor să rămână şi să lupte. Nu vreau să mă gândesc că se creează un precedent”, a comentat oficialul.

Între timp, Suceava a devenit epicentrul COVID-19 din țara noastră. Județul a intrat în carantină totală.

2 COMENTARII

  1. Eu cred totuși că sunt nesimțiți. Mă întreb ce vor face după ce se termină cu nenorocirea asta, cu ce obraz se vor întoarce? Vor vrea și o mărire de salariu?

  2. In Romania sunt un numar de 576 de spitale, dintre care 367 de stat, restul private. Faptul ca dam cu ochii de 3-4 cazuri de spitale unde personalul medical are o atitudine discutabila, adica 1%, si chiar si acolo vad ca pana la final doar vreo cativa doctori s-au carat, pai astia probabil nici n-ar fi trebuit sa fie doctori, si mai bine ca s-au carat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here