S-ar putea reface Republica Democrată Germană?

Ministrul apărării din Ucraina, Oleksii Reznikov, a afirmat vineri că reţinerea manifestată de Berlin de a furniza arme Kievului încurajează agresiunea rusă şi a sugerat că Moscova ar putea spera la o restaurare a Republicii Democrate Germane în estul Germaniei, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Reznikov a declarat în parlament că, deşi Kievul apreciază ajutorul oferit de Germania pentru tratarea soldaţilor răniţi – referire la intenţia Berlinului de a trimite Ucrainei un spital de campanie -, nu poate „accepta poziţia oficială a Germaniei privind livrarea de arme şi alte decizii ce subminează securitatea Europei şi încurajează de facto agresorul”.

„I-am avertizat pe partenerii noştri occidentali că scopul Kremlinului nu este atât (invadarea) Ucrainei, cât subminarea NATO şi a UE”, susţine ministrul ucrainean al apărării.

El a mai spus că Rusia ar putea dori să ridice problema refacerii RDG, dominată de Moscova până la căderea Zidului Berlinului, în 1989.

„Restaurarea RDG este o continuare logică a cerinţelor formulate deja de Rusia”, a argumentat Reznikov.

Rusia a afirmat că nu intenţionează să atace Ucraina şi că nu vrea război şi nu a făcut nicio referire la redesenarea graniţelor Germaniei, menţionează Reuters. La rândul său, cancelarul german Olaf Scholz a explicat mai devreme în ianuarie că Germania „nu a susţinut exportul de arme letale în ultimii ani”, iar ministrul său de externe a adăugat că Berlinul nu trimite arme letale în zone de criză pentru că ar putea „pune gaz pe foc”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here