În Marea Britanie, învățarea conducerii auto este ușoară. Solicitați online un „permis provizoriu” și, odată ce îl primiți, puteți începe să conduceți împreună cu părinții sau cu orice persoană peste 21 de ani care deține un permis de conducere de cel puțin trei ani. Fără cursuri teoretice. Fără examen medical. Periculos de optimist? Poate.
- Un articol de Luca Wolfe Murray
Începerea procesului
În România, sistemul este rigid: sunt obligatorii 30 de ore de școală de șoferi plătite. Nu se conduce cu mama sau unchiul alături. Doar cu un instructor autorizat și o mașină omologată de stat. De asemenea, trebuie să treci un examen medical care include teste fizice și psihologice. Pe hârtie, pare riguros. În realitate, este o farsă. Există câteva lecții mai ample de învățat aici.
Primul pas în România este examenul medical. Mergi la o clinică autorizată, unde treci prin șapte discipline înainte de a fi lăsat să conduci: medicină internă, pneumologie, ortopedie, neurologie, psihiatrie, ORL și oftalmologie.
Din experiența mea, am fost trimiși pe rând în diferite săli de examinare, unde medicii abia ridicau privirea din telefoane. Unii medici nici măcar nu au scos un cuvânt, ci doar au semnat documentul care mă declara sănătos. L-am întrebat pe medicul ortoped de ce nu m-a examinat și nici măcar nu m-a întrebat nimic, iar el mi-a răspuns: „Păi, mie mi se pare că ești sănătos”.
Psihologul a fost doar puțin mai implicat. M-a întrebat: „Ai simțit vreodată că viața nu merită trăită?”, „Ai fost vreodată deprimat?”, „Ai avut anxietate?”, „Fumezi sau bei?”. Am răspuns „nu” la toate întrebările, chiar și la cele care nu erau adevărate. Aveam impresia că se prefac că ne testează și că noi trebuie să intrăm în joc. Pentru ea a fost suficient.
Testul teoretic
În Marea Britanie, poți susține testul teoretic oricând. Unii aleg să conducă înainte, iar alții aleg să susțină testul teoretic înainte de a se urca la volan. Întrebările cu variante multiple sunt în mare parte simple: „Când trebuie să semnalizezi înainte de a vira?” Răspunsul? „La timp”. Totul ține de judecată, de conducerea în siguranță și respectarea legii.
Testul teoretic din România este o capcană. Se bazează pe informații obscure despre mecanica vehiculelor, legi minore și distanțe arbitrare. De exemplu, trebuie să „semnalizezi cu 50 de metri înainte de a schimba banda”. Fără excepții. Dacă greșești un singur detaliu, poți pica.
Lecții de conducere: calm vs. haos
În Marea Britanie, instructorul meu îmi explica calm greșelile după ce le făceam. Nu țipa niciodată. Dacă eram confuz, îmi explica din nou. Încerca să înțeleagă de ce făceam lucrurile așa și nu altfel, pentru a mă ajuta să mă perfecționez.
În România, experiența a fost mai degrabă ca la un lagăr militar. Instructorul meu nu mi-a explicat niciodată nimic. Când îl întrebam „de ce”, răspunsul era întotdeauna „Fă cum îți spun eu”.
În România, prima dată când am apăsat frâna, am apăsat-o puțin cam tare. „Vrei să mă arunci prin parbriz?”, a țipat el.
La prima mea conducere, am ezitat să intru pe o stradă aglomerată. „De ce nu pleci? O să stăm aici o mie de ani!”
În Marea Britanie, instructorul meu de șofat mi-a spus „nu intra în trafic decât dacă ai ocazia și te simți în siguranță” și m-a încurajat să nu-mi fac griji pentru mașinile din spatele meu.
În România, instructorul meu a apăsat accelerația și ne-a aruncat în trafic. „Virează! Virează!”, a țipat el.
În Marea Britanie, mi s-a spus că nu trebuie să țin volanul în poziția 10-2 (ora 10 și ora 2), atâta timp cât mențin controlul.
În România, instructorul meu mi-a spus că țin schimbătorul „ca un homosexual” și că ar trebui să „îl țin ca un bărbat”.
Mașina avea comenzi duble, dar nu mi s-a spus niciodată când va prelua el controlul, așa că uneori conduceam amândoi în același timp. Nu simțeam că învăț. Simțeam că supraviețuiesc.
Examenul de conducere
În Marea Britanie există o mare problemă în acest moment: este aproape imposibil să-ți programezi examenul de conducere. Locurile sunt rezervate cu până la un an în avans și durează săptămâni întregi să obții o programare. În întreaga țară există doar 1.800 de examinatori auto.
În România, examenul se susține în prezența unui polițist. Acești polițiști sunt instruiți în conformitate cu normele anticorupție, introduse deoarece multe persoane dădeau mită pentru a obține permisul de conducere. Acum, examenul este susținut de un polițist, cu un martor pe scaunul din spate. Examenele sunt înregistrate, astfel încât să le poți contesta dacă nu le treci.
Cultura
Instructorii din Marea Britanie sunt instruiți să predea. Sunt răbdători. Știu că ești nervos și se adaptează. Greșelile fac parte din proces.
În România, greșelile sunt pedepsite. Instructorul meu trata fiecare greșeală ca pe o insultă personală. Părea mai interesat să fie respectat decât să fie înțeles.
Când l-am întrebat de ce trebuie să opresc la un semn „Cedează trecerea” chiar dacă era sigur să continui, m-a întrerupt: „Fă ce-ți spun! Doamne, n-am avut niciodată un elev care să-mi răspundă așa”.
Când l-am întrebat despre lucruri mărunte, cum să țin volanul sau să verific oglinzile, m-a făcut să mă simt ca un idiot. Spunea lucruri de genul „De ce nu știi asta? Nu ai memorat codul rutier?”
Dar care dintre ele funcționează cu adevărat?
Sistemul din România este mai strict pe hârtie. Dar în practică? Este plin de înșelăciuni, scurtături și intimidări.
Mi-am dat seama că problema este mai profundă decât birocrația sau corupția – este culturală. În România, autoritățile nu se așteaptă la întrebări. Se așteaptă la ascultare. Greșelile sunt tratate ca eșecuri personale, nu ca oportunități de învățare.
Marea Britanie este mai lentă și mai puțin prescriptivă. Dar încurajează înțelegerea reală. Ești învățat cum să gândești pe șosea, nu doar cum să respecți reguli rigide.
Marea Britanie are 25 de decese pe șosea anual la un milion de locuitori. Acest lucru o plasează alături de Danemarca și Norvegia ca fiind cele mai sigure țări europene pentru șofat. România se află pe ultimul loc în Europa: 82 de decese la un milion de locuitori. Un prieten de-al meu din școala primară este, din păcate, unul dintre acești statistici.
Dacă vrem să îmbunătățim siguranța pe șosele, nu ar trebui să ne limităm la schimbarea legilor și a limitelor de viteză, ci ar trebui să ne uităm la cultura noastră de învățare. Vrem să încurajăm oamenii să gândească critic și să acționeze cu autonomie. Nu doar să respecte legile.
Cred că ar trebui să renunțăm la metodele de predare „dure” de tip sovietic, care încurajează doar obediența.
Luca Wolfe Murray este un călător în vârstă de 22 de ani. A petrecut ultimii doi ani călătorind prin Asia și Europa, inclusiv în calitate de voluntar în Bangladesh și în zona de conflict din Ucraina.
Acest articol a fost trimis la concursul Ratiu Forum-LSE Journalism Mentorship 2025.
Un viitor sumbru. Nu doar teama de arestare l-a făcut pe Putin să lipsească de la summitul BRICS
