Salman Rushdie, revoltat de rescrierea cărţilor pentru copii ale lui Roald Dahl: O cenzură absurdă

Mai multe personalităţi din domeniul literaturii, inclusiv Salman Rushdie, au respins ideea potrivit căreia cărţile pentru copii ale scriitorului Roald Dahl trebuie să fie rescrise pentru a se putea adresa unui public modern, informează DPA.

Scriitorul Salman Rushdie a declarat că editarea cărţilor lui Roald Dahl reprezintă „o cenzură absurdă”, în timp ce alte voci din industria editorială au afirmat că editorilor implicaţi în această iniţiativă ar trebui să le fie ruşine, relatează Agerpres.

Reprezentanţii Roald Dahl Story Company şi cei ai editurii Puffin Books au confirmat că au efectuat o revizuire a romanelor clasice publicate de Roald Dahl pentru a se asigura că toţi copii se pot bucura de ele.

Acest fapt echivalează cu eliminarea sau rescrierea paragrafelor ce ar putea fi considerate ofensatoare, precum referirile la greutatea corporală, sănătatea mintală, violenţă, gen şi rasă.

Reacţionând după un articol publicat de Daily Telegraph despre aceste modificări, scriitorul Salman Rushdie, recompensat cu premiul Booker, a făcut următoarea declaraţie pe Twitter: „Roald Dahl nu a fost un înger, dar aceasta este o cenzură absurdă”.

„Editurii Puffin Books şi Fundaţiei Dahl ar trebui să le fie ruşine”, adăugat celebrul scriitor britanic de origine indiană.

Unele dintre reeditări ar include eliminarea cuvântului „gras” din fiecare carte. Personajul Augustus Gloop din romanul „Charlie and the Chocolate Factory” a fost descris, în schimb, prin cuvântul „enorm”.

Printre personalităţile literare care au criticat modificările aduse romanelor clasice scrise de Roald Dahl se află şi Suzanne Nossel, CEO-ul PEN America, o comunitate de peste 7.000 de scriitori care militează în favoarea libertăţii de exprimare.

Suzanne Nossel a scris pe Twitter că este „alarmată” de articolele despre aceste modificări, avertizând că puterea de a rescrie cărţi ar putea să devină în curând un factor abuziv.

În mijlocul unor lupte aprige împotriva interzicerii cărţilor şi a restricţiilor asupra ceea ce poate fi predat şi citit, editarea selectivă, efectuată pentru a face ca lucrări literare să devină conforme faţă de anumite sensibilităţi, ar putea reprezenta o nouă armă periculoasă. Cei care ar putea să laude anumite editări ale operei lui Dahl ar trebui să se gândească la felul în care puterea de a rescrie cărţi ar putea să cadă în mâinile unora care nu le împărtăşesc valorile şi sensibilităţile„, a adăugat ea.

Articolele despre modificările aduse operelor venerate ale lui Roald Dahl au venit ca un şoc pentru mulţi care erau încă din copilărie mari admiratori ai scriitorului britanic.

Laura Hackett, editor adjunct şi consilier literar al săptămânalului Sunday Times, a declarat că va păstra copiile originale ale romanelor lui Roald Dahl pentru copiii ei, „pentru ca ei să se bucure de ele în toată gloria lor, răutăcioasă şi plină de culoare”.

Editorilor de la Puffin Books ar trebui să le fie ruşine de operaţia ratată pe care au efectuat-o asupra unora dintre cele mai bune cărţi din literatura pentru copii din Marea Britanie„, a adăugat ea.

Roald Dahl Story Company susţine că procesul de revizuire este în desfăşurare încă din 2020 şi că orice modificare este „mică şi realizată cu mare atenţie”.

Reprezentanţii săi au colaborat cu cei de la Puffin Books şi Inclusive Minds, un colectiv de persoane care militează pentru incluziune şi accesibilitate în literatura pentru copii.

Vrem să ne asigurăm că minunatele poveşti şi personaje ale lui Roald Dahl vor continua să fie apreciate de toţi copiii din zilele noastre. Atunci când sunt publicate noi reeditări ale unor cărţi scrise cu mulţi ani în urmă, nu este neobişnuit să se revizuiască limbajul şi să fie actualizate alte detalii, inclusiv coperta cărţii şi aspectul paginii. Pe parcursul acestui proces, principiul nostru călăuzitor a fost acela de a menţine intrigile, personajele şi spiritul lor ascuţit şi ireverenţios din textul original„, a declarat un purtător de cuvânt de la Roald Dahl Story Company.

Roald Dahl a murit în 1990 la vârsta de 74 de ani, însă a continuat să ocupe şi după aceea poziţii fruntaşe în topul celor mai apreciaţi scriitori din Regatul Unit. Totuşi, el rămâne o personalitate controversată din cauza declaraţiilor antisemite pe care le-a făcut pe parcursul vieţii sale.

În 2020, familia scriitorului a prezentat scuze publice, declarând că recunoaşte „durerea îndelungată şi uşor de înţeles care a fost cauzată de declaraţiile antisemite făcute de Roald Dahl”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here