”Şamanul” cu coarne de bizon, implicat în asaltul Capitoliului, condamnat la aproape trei ani şi jumătate de închisoare

Militantul pro-Trump Jacob Chansley, devenit faimos datorită coarnelor de bizon pe care le purta pe cap în timpul asaltului de la Capitoliu din 6 ianuarie, a fost condamnat miercuri la aproape trei ani şi jumătate de închisoare de un tribunal din Washington, relatează AFP şi Reuters.

Procurorii ceruseră o pedeapsă mai grea, de 51 de luni în loc de 41, împotriva „şamanului” Chansley (34 de ani), care a pledat „vinovat” în septembrie la acuzaţiile de obstrucţionare a unei proceduri oficiale, scrie Agerpres.

Chansley „a devenit imaginea însăşi” a acelei zile care a zdruncinat democraţia americană, a subliniat judecătorul Royce Lamberth.

„Ceea ce aţi făcut este îngrozitor”, a adăugat magistratul, luând totuşi act de „remuşcările” acuzatului.

Aflat în detenţie încă de la arestarea sa, în ianuarie, Chansley a fost diagnosticat în închisoare ca suferind de schizofrenie, tulburare bipolară, depresie şi anxietate. În septembrie, când şi-a recunoscut vinovăţia, bărbatul s-a declarat dezamăgit că Donald Trump nu l-a graţiat.

Avocatul apărării Albert Watkins a menţionat că în 2006 forţele navale americane au constatat că Chansley suferă de o tulburare de personalitate, dar totuşi a fost declarat apt de serviciu militar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here