Săptămânal, un tren va transporta români în Austria, pentru a asigura servicii persoanelor care necesită îngrijire permanentă

Un tren de noapte va duce, săptămânal, începând cu 2 mai, personal din România care să asigure servicii în Austria pentru persoanele care necesită îngrijire permanentă, informează Reuters, potrivit News.ro.

Sistemul de îngrijire mdicală din Austria se bazează pe forţa de muncă est-europeană. Aici lucrează asistente şi medici din Slovacia, Cehia, Ungaria şi Slovenia.

Însă România este ţara din care au venit cei mai mulţi. 

A fost ales trenul ca mijloc de transport pentru că poate duce mai mulţi oameni într-o singură călătorie decât un zbor, iar aceştia pot păstra astfel şi o distanţare necesară. 

„Mă bucur că, în ciuda închiderii graniţelor, am putut dezvolta un coridor comun pentru lucrătorii din România”, a declarat Caroline Edtstadler, ministru pentru Europa, într-un comunicat.

Ea a precizat că aproximativ 33.000 de oameni depind de îngrijire continuă în Austria.

Legătura cu Timişoara va începe cu un tren pe săptămână, dar s-ar putea ajunge la trei trenuri pe săptămână, se mai arată în comunicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here