Scandal de nepotism pe piața asigurărilor. Una dintre ițe duce spre ginerele șefului PSD Olt, Paul Stănescu

sursa: Inquam / Octav Ganea

Un nou scandal a izbucnit pe piaţa de asigurări după ce un angajat al ASF, Cristian Muntean, a acuzat conducerea instituției că a angajat fără concurs zeci de persoane, pe criterii politice şi de rudenie, inclusiv pe ginerele liderului PSD Olt Paul Stănescu, pe numele său Robert Marius Modan.

Cristian Muntean a participat miercuri la o audiere în Comisia de finanţe, bănci şi piaţă de capital din Senat, unde a făcut o serie de acuzaţii la adresa preşedintelui ASF, Nicu Marcu, şi a vorbit de mai multe nereguli în activitatea Autorităţii, inclusiv cu privire la situaţia de la Euroins şi City Insurace, cei mai importanţi asigurători de pe piaţa de RCA.

„În primele 30 de zile de la instalarea în funcţie a lui Nicu Marcu, acesta a numit prin delegare, fără concurs, în funcţie de conducere pe ginerele leaderului PSD Paul Stănescu, care se numeşte Robert Marius Modan. În acest fel, ginerele lui Paul Stănescu a ajuns să câştige 4.000 de euro net/lună + prime, toată lumea din instituţie ştiind faptul că ginerele lui Paul Stănescu este protejatul lui Nicu Marcu”, a spus Muntean, citat într-un articol din ziarul Bursa.

Memoriul prezentat de acesta parlamentarilor include o serie de fapte care ar fi generat pierderi de 30 de milioane de euro pentru bugetul de stat. De asemenea, Cristian Muntean susţine că au fost făcute promovări doar pe criterii politice de către actualul şef al ASF.

City Insurance și Euroins

O altă problemă semnalată în faţa Comisiei se referă la neregulile constatate la City Insurance şi Euroins, societăţi amendate de către ASF, dar care au contestat ulterior sancţiunile în instanţă şi au câştigat. Cristian Muntean a spus că cele două societăţi de asigurare au câştigat procesele pe considerente care ţin de vicii de procedură ale actelor întocmite de ASF. Mai exact, instanţele au dat câştig de cauză asigurătorilor deoarece actele de sancţionare au fost întocmite incorect de către angajaţii ASF.

În cazul City Insurance, memoriul prezentat ieri în Comisia din Senat susţine că ASF nu ştie în prezent cine este reasiguratorul către care City Insurance cedează majoritatea primelor de asigurare încasate, pentru că societatea refuză prezentarea contractului.

Potrivit ziarului Bursa, într-un alt proces, în care City Insurance a contestat decizia ASF prin care societatea de asigurări era obligată să îşi majoreze capitalul social cu 16,5 milioane de lei şi să recalculeze rezervele tehnice pentru 100.000 de dosare de daună, Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) a formulat cereri de intervenţie accesorie în favoarea ASF, urmărind să sprijine apărările formulate de Autoritate. ASF a solicitat însă în instanţă respingerea cererii Confederatiei Transportatorilor (COTAR) de intervenţie ca parte în proces de partea ASF.

„Decizia stabilită de către ICCJ este definitivă si ar fi trebuit realizată «de îndată» de către City Insurance. (23 martie 2021). De la pronunţarea acestei decizii definitive şi care ar fi trebuit dusă la îndeplinire «de îndată» de către City Insurance, ASF aşteaptă de aproape 2 luni ca City Insurance să transmită documente doveditoare privind îndeplinirea criteriilor de lichiditate”, a spus Muntean în faţa senatorilor.

El a mai precizat că a sesizat şi DNA în calitate de avertizor de integritate pentru situaţia de la ASF.

Cristian Muntean a fost preşedinte al Asociaţiei Service-urilor Auto Independente, iar în 2017 a devenit consilierul prim-vicepreşedintelui ASF, Ovidiu Wlassopol. După schimbarea conducerii ASF, el a rămas o perioadă consilier al actualului vicepreşedinte al ASF responsabil de sectorul de asigurări, Cristian Roşu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here