Scandalul Şoşoacă: Partea italiană a cerut explicații ambasadorului României la Roma. Executivul condamnă „orice acţiune de intimidare a jurnaliştilor”. Precizările MAE

Guvernul a transmis, marţi, prima reacţie, după scandalul dintre familia Şoşoacă şi jurnaliştii italieni. Executivul condamnă „cu fermitate orice acţiune de intimidare a jurnaliştilor sau de obstrucţionare a dreptului la liberă informare a cetăţenilor”, iar premierul consideră inacceptabil acest incident. Ministerul Afacerilor Externe a precizat, cu privire la scandalul dintre soţii Şoşoacă şi jurnaliştii italieni, că partea italiană a cerut ambasadorului României la Roma informaţii referitoare la măsurile adoptate, în urma incidentului, iar diplomatul român a transmis că „a fost demarată o anchetă de către organele de cercetare penală române, urmând ca aceasta să stabilească detaliile incidentului şi să determine, dacă este cazul, adoptarea de măsuri, conform legii”, informează News.ro.

Guvernul României condamnă cu fermitate orice acţiune de intimidare a jurnaliştilor sau de obstrucţionare a dreptului la liberă informare a cetăţenilor. Libertatea de exprimare, dreptul la opinie şi accesul la informaţii sunt garanţii ale unei democraţii consolidate şi ale funcţionării statului de drept”, a transmis, marţi, Guvernul, într-un comunicat de presă.

Executivul a precizat că ”premierul Nicolae-Ionel Ciucă consideră inacceptabil acest incident şi respinge categoric manifestarea diferenţelor de opinii prin violenţă”.

„Prim-ministrul României este preocupat de acest caz, care trebuie clarificat în regim de urgenţă de instituţiile abilitate ale statului”, a mai transmis Guvernul.

Şi Poliţia Capitalei a transmis, în urma afirmaţiilor jurnaliştilor italieni implicaţi în scandalul cu senatoarea Diana Şoşoacă şi soţul acesteia, că procedurile au fost respectate, iar reprezentanţii Ambasadei Italiei au fost prezenţi la demararea activităţilor de cercetare şi au asigurat translatorul.

Jurnalista italiană Lucia Goracci a formulat o plângere la Secţia 4 de Poliţie din Bucureşti împotriva senatoarei Diana Şoşoacă, susţinând că a fost sechestrată şi că soţul ei, Dumitru-Silvestru Şoşoacă, a muşcat-o de mână.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here