În timpul, dar și imediat după summitul Organizației pentru Cooperare de la Shanghai, organizat recent la Tianjin, Vladimir Putin s-a simțit suficient de încurajat de circumstanțe încât să îi transmită câteva mesaje dure omologului său american.
Mesajele lui Putin au variat – de la afișarea unei relații calde cu trei lideri care îl înfruntă fără menajamente pe Donald Trump (Xi, Kim, Modi), la declarații care sugerează (încă și încă o dată) îngroparea ideii că există șanse pentru o pace rapidă sau pentru pace în general, în Ucraina, și până la cel mai amplu atac asupra acestei din urmă țări și asupra capitalei sale, când, dincolo de numărul spectaculos de drone lansate de ruși (800), a strălucit și un alt detaliu spectaculos, respectiv bombardarea unei clădiri-cheie a Guvernului Ucrainei.
În esență, în siajul euforiei create Rusiei de mersul reuniunii de la Tianjin, Putin i-a “explicat” lui Trump următoarele: nu ai control pe o parte semnificativă a lumii (măcar pe fracția reprezentată de statele prezente oficial la Tianjin); Rusia încă are prieteni de calibru global, gata să o gireze economic, poate la un moment dat chiar și militar; în fine, și procesul de pace în Ucraina, și dinamica războiului din această țară, în realitate rămân a fi modelate de Rusia, iar nu de America, de către Putin, iar nu de către Trump.
Iar adevărul este sinistru: nu poți să nu-i dai dreptate dictatorului. Pe de o parte, cele trei elemente enunțate mai sus sunt o realitate palpabilă. În ciuda triumfalistei retorici trumpiste, dinamicile din teren converg în direcția opusă. Pe de alta, reacțiile la Tianjin ale lui Trump au fost în cel mai bun caz un amestec de nespecifică timiditate și multă, foarte multă ambiguitate.
E drept că președintele american a gângurit zilele astea câte ceva despre o oarecare fază doi a sancțiunilor contra Rusiei, cu privire la care ar fi deschis. E drept că un mesaj, aparent plin de testosteron, a fost dat, în aceeași notă, și de secretarul american al Trezoreriei. E drept totodată, că Trump a indicat, la primirea ambasadorului moldovean la Washington, că o Moldovă în pace e esențială pentru securitatea din regiune.
Dar la fel de drept este și faptul că președintele american a recunoscut, aparent resemnat, că India a fost pierdută (de SUA, evident) în brațele Chinei, reiterând totodată – ce vreți mai bizar decât atât? – că, până la urmă, el, Trump, și dumnealui, Putin, au în continuare un dialog bun. Noapte minții, iată, face iarăși pui !
Puternicul lider al Americii o fi el puternic când bagă în sac cetățeni străini aflați la muncă în SUA, mulți dintre ei cu totul inocenți, dar în același timp este moale ca o brioșă scăldată-n lapte, atunci când vine vorba de abordarea de către administrația sa a problemelor acute și structurale de pe arena internațională.
Faptul că Trump se află în situația asta și, astfel, trage lumea liberă după el în haosul pe care l-a creat, este și nu este meritul lui Putin.
Este meritul lui Putin din perspectiva modului în care dictatorul rus a reușit din timp, prin intermediul războiului hibrid, să influențeze gândirea președintelui american, să modeleze gândirea unei părți a opiniei publice americane și să cultive amici intenționați și neintenționați ai Rusiei în rândul unui segment important al spectrului politic american.
Nu este însă până la capăt meritul lui Putin faptul că Trump se opintește zi după zi să torpileze alianțele prețioase strategic ale Americii. Până la urmă, îi este imputabil lui Trump, iar nu lui Putin, faptul de a nu pricepe banalul adevăr că nicio țară de pe mapamond, fie ea și SUA, nu este suficient de puternică pentru a-și proiecta influența și forța fără brumă de ajutor extern.
Mesajele perverse, dar atât de reale și de realiste, transmise de Putin lui Trump, de la și după Tianjin, ilustrează perfect falimentul nu doar moral ci și geopolitic al politicii externe trumpiste.
America va ajunge să mai însemne și în teren super-puterea pe care o promovează lasciv narativul trumpist abia atunci când, într-un prim pas, Donald Trump va accepta eșecul abordării sale, iar într-un al doilea, o va schimba cu 180 de grade.
Cu cât președintele american va amâna acel moment incomod al adevărului, cu atât se va amplifica perversitatea mesajelor adresate lui direct de către Putin și cu atât va lua în greutate capacitatea lui Xi de a-i amenaja Chinei spații largi de influență în lume, în detrimentul Americii.
Dulău cu cei mici, potaie cu cei mari, Donald Trump riscă, din zi în zi mai mult, să facă America măreață doar în taifasurile personale cu lingușitorii de care se înconjoară de-a dreptul maladiv.
https://universul.net/operatiunea-rusiei-din-r-moldova-dezvaluie-cum-a-decurs-operatiunea-rusiei-in-romania-la-alegeri-pilda-spusa-de-putin-sarutand-pe-crestet-un-copil-video/
