Secretarul general al ONU: Atacurile ruse în Ucraina, ”deosebit de şocante”

Sursa: Twitter

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat luni atacurile ruse împotriva mai multor oraşe din Ucraina care au provocat moartea a cel puţin 33 de persoane, dintre care unele în spitale, atacuri pe care le-a descris drept „deosebit de şocante”, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Lansarea de atacuri împotriva civililor este interzisă de dreptul internaţional, iar astfel de atacuri sunt inacceptabile şi trebuie să înceteze imediat”, a declarat purtătorul de cuvânt al secretarului general al ONU într-un comunicat, menţionând cele două centre medicale afectate, între care un important centru pentru copii.

Serviciile de securitate ucrainene (SBU) au afirmat că spitalul de copii Ohmatdet de la Kiev a fost lovit luni de o rachetă de croazieră rusă, care a ucis, potrivit acestei surse, cel puţin doi îngrijitori medicali şi a rănit şapte persoane, printre care doi copii, notează AFP.

Cel puţin 20 de persoane au fost ucise şi alte peste 50 au fost rănite în urma atacurilor în valuri ale Rusiei cu rachete, luni, în prima parte a zilei, asupra Ucrainei, a anunţat ministrul de interne ucrainean Ihor Klimenko. Kievul a fost printre oraşele cel mai grav afectate, alături de Krivoi Rog, în sudul Ucrainei.

Atacul Rusiei de luni asupra capitalei Ucrainei a fost unul dintre cele mai grave din cei peste doi ani de invazie pe scară largă a Moscovei.

Zelenski promite represalii pentru atacul de luni al ruşilor, care s-a soldat cu 37 de morţi în întreaga ţară/ Sunt 22 de morţi în Kiev, unde au fost lovite două spitale, inclusiv cel pentru copii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here