Într-o analiză pentru Novaia Gazeta.Europa, jurnalista Iulia Latînina prezintă uciderea unui important agent de informații ucrainean, Denis Kireev, din perspectiva unei tragedii demne de Grecia antică. Versiunea pe care Latînina pune accentul – schițată de „un interlocutor căruia nu îi pot da numele” – are în centrul său „jocul periculos” făcut de trei servicii ucrainene de informații cu serviciile secrete ruse, până la declanșarea războiului. Un „joc periculos” menit, spune versiunea redată de Iulia Latînina, să-l inducă în eroare pe Vladimir Putin.
Astfel, scrie Latînina, la începutul lunii martie 2022, ofițerii SBU l-au ucis, la Kiev, pe bancherul Denis Kireev, unul dintre participanții la negocierile de la Minsk. Fusese invitat la o întâlnire cu șeful contrainformațiilor din SBU, Alexandr Poklad. Ofițerii SBU l-au târât afară din mașină în timp ce se îndrepta spre această întâlnire, l-au urcat într-un minivan, l-au împușcat și i-au aruncat cadavrul pe marginea drumului.
Această poveste a provocat un șoc de înțeles, în condițiile în care, la vremea respectivă umblau și zvonuri despre otrăvirea unui alt participant la negocieri, Roman Abramovici.
Recent, Wall Street Journal a publicat un articol despre Denis Kireev, bazat în principal pe ceea ce a povestit șeful Direcției Principale de Informații a Ministerului Ucrainean al Apărării (GUR), Kirill Budanov.
În acel articol, precum și într-un interviu acordat Svoboda, Budanov a afirmat că Kireev fusese agentul său, era un ofițer de informații remarcabil și a transmis Kievului informații despre iminentul atac asupra aeroportului Gostomel, care au permis salvarea capitalei. „Dacă nu ar fi fost Kireev, atunci cel mai probabil Kievul ar fi fost luat”, a mai afirmat Budanov.
Șeful GUR l-a descris pe Kireev drept Richard Sorge și Eli Cohen la un loc.
Și consilierul prezidențial Mihail Podolak l-a lăudat foarte mult pe Kireev, precizând că „expertiza lui a fost extrem de importantă pentru mine”. Totodată, a numit „exces” lichidarea agentului. Potrivit lui Podoliak, „a fost legată de absența unei coordonări coerente”. „Nu există nicio conspirație aici”, a mai spus Mihail Podoliak. „Decizia trebuia luată rapid și, din păcate, Kireev s-a trezit prins într-un moment în care nu exista o coordonare totală între SBU și GUR”.
Kirill Budanov a declarat, pentru WSJ, că în noaptea dinaintea celei de-a doua runde de negocieri, Kireev a primit un apel de la biroul lui Alexander Poklad, șeful contrainformațiilor din SBU. A mers acolo însoțit de gărzi de corp și agenți de informații militare. Au apărut câteva minivan-uri, Kireev a fost târât afară din mașina lui și îndesat într-o dubă. Le-a ordonat bodyguarzilor să nu opună rezistență. O oră și jumătate mai târziu, cadavrul lui Kireev era aruncat pe marginea drumului, în centrul Kievului.
Nu se întâmplă des ca super spioni să fie împușcați în cap de către propriul serviciul de informații chiar în mijlocul capitalei pe care o salvaseră. Cu toate că Budanov nu a acuzat în mod direct SBU, din textul WSJ reiese că Denis Kireev a fost lichidat după ce a apărut la negocieri și devenise clar pentru partea rusă că era un patriot al Ucrainei.
Din exterior, este destul de greu de înțeles ce se întâmplă. Nici Budanov, nici Poklad nu au fost destituiți. Ambii se bucură de sprijinul deplin al președintelui Zelenski, ambii sunt patrioți ai Ucrainei. Povestea este teribilă, dar de ce a apărut acum, devenind un cadou pentru propaganda rusă?
Mai jos, două scenarii.
Primul
Unul este personal și are în vedere faptul că structurile de forță ale Ucrainei nu sunt doar agenții guvernamentale, ci și subiecți ai procesului politic.
Din 2014, influența lor a crescut, operațiunile de sabotaj au devenit din ce în ce mai îndrăznețe, iar majoritatea liderilor lor – oameni curajoși, disperați – nici nu au dat la o parte faptul de a se amesteca în politica internă: uneori spionând anturajul președinților, alteori răspândind absolut sălbatic bârfe despre ei, uneori aplanând disputele, fără a neglija afacerile.
Acest lucru nu trebuie privit ca o încălcare a subordonării, ci doar drept caracteristici ale procesului politic ucrainean. La urma urmei, la începuturile Israelului, liderii Haganah sau Palmah aveau și ei o greutate politică enormă. În acest fel trebuie priviți Budanov și Poklad, unul fiind Stark, iar celălalt Lannister. Amândoi sunt total devotați Casei Westeros, dar acest lucru nu îi împiedică să-și regleze conturile.
Al doilea
A doua considerație aparține unuia dintre interlocutorii mei, pe care nu-l pot numi, dar tabloul pe care îl pictează este atât de complet și de interesant, încât voi încerca să îl reproduc, pe scurt, mai jos.
Înainte de război, serviciile speciale ucrainene, Direcția Principală de Informații, SBU, SSO au jucat cu omologii lor ruși un joc periculos și încă nedescris îndeaproape. Convingerea lui Putin în faptul că existau o grămadă de trădători în rândul forțelor de securitate ale Ucrainei nu era neîntemeiată. Doar că ceea ce nu știa el era faptul că majoritatea „trădătorilor” erau agenți dubli. Acest lucru este confirmat și de Hristo Grozev, care a povestit cum serviciile speciale ruse aproape că recrutau viitori sabotori pe VKontakte – și, bineînțeles, trei sferturi dintre cei recrutați erau de la Direcția Principală de Informații sau SBU.
Forțele de securitate ucrainene erau convinse de inevitabilitatea războiului, cunoșteau bine planurile lui Putin și înțelegeau că au o singură șansă și anume să nu-l sperie pe Putin.
Să nu provoace schimbarea planului de invazie. Să fie sigur că Ucraina va fi luată prin surprindere, că acolo e haos, eșec și lipsă de comunicare, să acționeze cât mai neglijent și îndrăzneț, să lase tancurile să plece la drum fără acoperire, având încredere în iminentul triumf al „celei de-a cincea coloane” din interior.
S-au făcut multe – inclusiv distribuirea frenetică de arme, din camioane, către toată suflarea – inclusiv pentru a simula acest haos.
Prețul inevitabil pentru aceasta a fost moartea de la foc prietenos. În mod special, unitățile SSO (Forțele de Operații Speciale) care au fost trimise în spatele trupelor ruse, puteau fi ucise, la ieșirea din misiune, de către trupele anti-teroriste, care trăgeau în tot ceea ce li se părea suspect. Zvonurile panicarde, despre grupuri de sabotaj care bântuiau prin Kiev, au contribuit foarte mult la acest lucru.
În acest sens, este greu de admis ideea vehiculată de șeful GUR, potrivit căruia Kireev fusese singura sursă care a dezvăluit planurile de atac pentru Kiev. Aceste planuri erau cunoscute de numeroși agenți dubli.
În același timp, niciunul dintre servicii nu și-a împărțit agenții cu (alte departamente), iar asta pentru că, în primul rând, serviciile nu își împart niciodată agenți cu nimeni, iar în al doilea rând, pentru că toată lumea se temea de trădători. Cu alte cuvinte, tacticile alese de serviciile de securitate ucrainene au făcut ca victime precum Kireev să nu fie o excepție, ci o regulă – deși, desigur, majoritatea victimelor căzuseră direct sub focul prietenesc, pe „terenul gri”.
O astfel de explicație face din această poveste o tragedie în sensul literal, de Grecia antică, al cuvântului: atunci când moartea este inevitabilă, ambele părți au dreptate, iar nevoia morală a lui Budanov de a-i reda statutul de erou agentului și prietenului său ucis trece peste considerațiile meschine despre cum și cine va profita de acest lucru.
De altfel, atunci când astfel de povești nu sunt băgate sub preș, asta se numește democrație.
