Șefii companiilor aeriene se opun planului UE de a extinde sistemul de comercializare a certificatelor de emisii

Sursa: Pixabay

Cele mai mari companii aeriene din Europa au cerut Uniunii Europene să nu extindă sistemul de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) pentru a acoperi zborurile internaționale, avertizând că o astfel de decizie ar majora prețurile biletelor, se arată într-o scrisoare analizată de Reuters, citată de Agerpres.

Conform revizuirii ETS, planificată luna viitoare, Comisia Europeană (CE) ia în considerare extinderea schemei la emisiile zborurilor care pleacă din blocul comunitar. În prezent, ETS acoperă doar zborurile în Europa.

Lansat în 2005, sistemul de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) este conceput pentru a îndeplini obiectivul UE de reducere a emisiilor pentru 2030. Sistemul ETS obligă centralele electrice și industriile să cumpere certificate de poluare pentru a-și acoperi emisiile de CO2, dar industriile prelucrătoare și cele mari consumatoare de energie pot obține unele certificate gratuit.

Într-o scrisoare adresată președintelui CE, Ursula von der Leyen, și analizată de Reuters, șefii de la Air France-KLM, British Airways, Lufthansa la Ryanair, AirBaltic, easyJet și TUI se expun extinderii schemei.

‘Extinderea ETS la zborurile din țările din afara EEA (Spațiul Economic European) va penaliza și mai mult pasagerii europeni și companiile, prin majorarea costului biletelor și al transportului de marfă’, susțin aceștia.

Scrisoare vine după ce șefii companiilor aeriene s-au întâlnit la reuniunea anuală a Asociația Internațională a Transportului Aerian (IATA) de la Rio de Janeiro.

În scrisoare se arată că o decizie a UE în privința ETS ar submina eforturile globale de decarbonizare a sectorului aviației, în special schema CORSIA a ONU, care cere operatorilor aerieni să cumpere compensări de dioxid de carbon pentru a acoperi creșterea emisiilor în urma zborurilor internaționale.

‘Orice extindere a ETS în UE ar afecta legitimitatea CORSIA’, susțin șefii companiilor aeriene, care cer Bruxelles-ului să reducă costurile ETS la nivelul celor de la CORSIA.

Executivul comunitar a precizat că extinderea ETS ar asigura tratament egal în rândul operatorilor aerieni și ar evita dezavantajarea companiilor care efectuează zboruri pe distanțe scurte față de cele care operează rute mai lungi, internaționale.

Companiile aeriene din întreaga lume și-au revizuit la jumătate estimările de profit pentru 2026, invocând conflictul din Orientul Mijlociu, care a scumpit combustibilul, a perturbat coridoarele aeriene cheie și a expus fragilitatea unui sector care operează cu marje operaționale mici.

Asociația Internațională a Transportului Aerian, care reprezintă peste 370 de companii aeriene, reprezentând aproximativ 85% din traficul aerian global, a informat duminică în raportul său anual că se așteaptă ca industria să înregistreze un profit net combinat de 23 de miliarde de dolari în 2026, mult sub o prognoza anterioară de aproximativ 41 de miliarde de dolari și în scădere de la 45 de miliarde de dolari în 2025.

Revizuirea estimărilor subliniază vulnerabilitatea companiilor aeriene la șocuri geopolitice și volatilitatea combustibilului, chiar dacă cererea de pasageri rămâne rezistentă, avioanele zboară mai pline, iar veniturile combinate urmează să crească la peste 1.100 miliarde de dolari.

UE pregătește o revizuire a sistemului de comercializare a certificatelor de emisii în iulie, pentru alinierea sa la obiectivele climatice din 2040 ale blocului comunitar.

Nicuşor Dan: Tranziţia către o economie mai verde trebuie făcută într-un mod realist