Şeful IPJ Cluj a fost eliberat din funcţie; atribuţiile sale vor fi preluate de un adjunct

Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj a fost eliberat din funcţie, iar atribuţiile sale vor fi preluate de unul dintre adjuncţi, a anunțat vineri Poliția Română.

„Centrul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române este abilitat să comunice următoarele: cu data de 2 septembrie 2022, comisar-şef de poliţie Mircea Ion Rus a fost eliberat din funcţia de inspector-şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj şi pus la dispoziţie, conform articolului 27^21 litera d din Legea nr. 360 din 2002 privind Statutul poliţistului. Conform fişei postului, atribuţiile funcţiei de inspector-şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj vor fi preluate de unul dintre cei doi adjuncţi ai inspectorului-şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj”, se arată într-un comunicat trimis, vineri, de IGPR.

Potrivit presei locale, polițistului i s-a retras autorizația de acces la informații clasificate, iar în absența acestei nu mai poate fi șef de inspectorat.

Mircea Rus era șeful IPJ Cluj din 2018. În 2020, el a fost mutat, timp de două luni și jumătate, în județul Ialomița.  Potrivit surselor citate de publicația Ziarul Clujean, printre motivele invocate pentru retragerea autorizației ORNISS s-ar număra influențele politice și gestionarea defectuoasă a unor informații.

Totodată, în martie 2022 Gazeta de Cluj scria că Mircea Rus a fost cercetat disciplinar după ce și-ar fi „instalat” ilegal iubita în funcția de șef al Secției de Poliție nr. 3.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here