Senatorul PSD Vasile Dîncu, explicații privind prezența sa la restaurantul libanez unde se afla și fostul șef SRI, Florian Coldea și întâlnirea din afara restaurantului cu senatorul AUR, Claudiu Tîrziu

Sursa foto: Inquam Photos/George Călin

Vasile Dîncu a explicat imaginele publicate de Gândul.ro cu el, cu fostul general SRI Florian Coldea, deputatul PSD Radu Popa şi senatorul AUR Claudiu Târziu, sâmbătă la un restaurant libanez din Capitală. Fostul ministru al Apărării a lăsat să se înţeleagă că a fost o întâmplare că şi acele persoane se aflau la restaurantul respectiv. Dîncu mai precizează că finii săi s-au gândit să îl scoată în oraş, după ce mersese sâmbătă dimineaţa la Bookfest şi „au fost chemate nişte persoane să ne facă fotografii”. La rândul său, Radu Popa a explicat că a fost o coincidenţă faptul că erau şi ceilalţi acolo, el ieşişe cu soţia şi naşul său Vasile Dîncu, transmite News.ro.

„Ieri, zi de week-end, mi-am dat seama că vine campania electorală. Era o zi care nu anunţa nimic, dar a fost o zi plină. De dimineaţă, am fost la Bookfest, dar nu m-a fotografiat nimeni. Nici nu a venit cineva să mă ajute la rucsacul şi plasele cu cărţi. Rămas în Bucureşti, Radu şi Antoaneta, finii mei s-au gândit să mă scoată la masă. Locul unde am fost nu era prea arătos, dar avea mâncare bună. Am întâlnit acolo mai mulţi oameni pe care-i cunoşteam. I-am salutat, am schimbat impresii. Era un deputat liberal, dar şi Florian Coldea, nişte apropiaţi ai şefului PSD, iar, la ieşire, ne-am salutat cu senatorul Claudiu Târziu care mergea să ridice o comandă. Au fost chemate nişte persoane să ne facă fotografii. Nu prea am înţeles de ce, dar am primit explicaţii, seara, din partea specialiştilor şi a experţilor de prime time ai televiziunilor. (FOTO 1)”, a explicat Vasile Dîncu, duminică pe Facebook.

Senatorul PSD a prezentat, uşor ironic, şi cum s-a desfăşurat restul zilei de sâmbătă

„Acasă am citit dintr-o cărămidă groasă, ”La Societe qui vient”, coordonată de Didier Fassin şi am terminat volumul pe care îl car după mine pe avioane, de vreo trei săptămâni, datorat lui Srda Popovic – ”Comment faire tomber un dictateur”. Mi-am făcut şi notiţe, dar declar, pe propria răspundere, că nu aveam de gând să fac vreo acţiune anarhistă. Nu mi-a făcut nimeni fotografii, deşi niciodată nu poţi fi sigur. Mă autodenunţ şi pun eu o poză ”pe surse”. (FOTO 2)

Spre seară, a apărut o furtună mediatică cu subiectul prezenţei mele la restaurantul respectiv. Analiştii au dezvoltat minunate polisilogisme şi fascinante oximoroane despre comploturi, conclavuri sau lovituri de stat. Am fost mândru să fiu contemporan cu mine! Chiar că ar trebuie să ies mai des cu Radu şi soţia lui dacă aşa de important sunt încât să se concentreze presa pentru o hermeneutică şi semio-sociologie la gesturile mele când rămân singur în Bucureşti şi mi-e foame.

Seara a fost apoteotică! Presa m-a interpelat la intrarea pe Arena Naţională să spun ceva memorabil, dar nu am vrut şi atunci au publicat doar o fotografie. (FOTO 3)

La meciul în care Rapidul lui Adi Mutu a umilit FCSB, unii m-au filmat tot timpul şi m-au criticat că nu m-am putut abţine şi m-am bucurat de cinci ori. Recunosc, aşa a fost! Ca un câine turbat, am greşit sfidând becalizarea socială şi fotbalistică. M-am bucurat de atenţia binemeritată a jurnaliştilor care nu au observat cum galeria FCSB a scandat continuu ceva rasist şi urât despre romi. (FOTO 4)

La ieşire, fotoreporterii plecaseră supăraţi de asemenea scor, dar am avut bucuria să dialoghez cu Marian Ceauşescu cu care am discutat despre profesori, politicieni, şcoală şi fotbal. Marian a filmat, bineînţeles, şi a postat pe YouTube. O sa pun mai jos filmarea lui pentru ca să se vadă că nu am fost de acord cu el când a fost necuviincios cu partidul meu, dacă se întâmplă cumva ca vreun coleg vigilent să îmi ceară explicaţii pentru comportamentul meu din week-end”, a mai explicat Dîncu, în postarea de pe reţeaua de socializare.

El a adăugat că se va consulat cu echipa sa de comunicare dacă nu cumva ar fi bine să îşi publice mereu programul zilei următoare pentru ca a avea o mediatizare completă.

„Ce lume minunată! Vorba lui Mihai Constantinescu. Mâine primesc, la Senat, o delegaţie din Georgia, este interesat cineva? PS. Îmi scrie un prieten că am scăpat uşor că nimeni nu s-a prins că era o combinaţie cu Hezbollah la restaurantul libanez! Uff, mi-a trecut glonţul pe la ureche!”, concluzionează Dîncu.

Radu Popa: În restaurant se întâmpla să mai fie alţi doi parlamentari şi Floria Coldea cu soţia. Toţi eram la mese separate
Deputatul PSD Radu Popa a explicat că a avut ideea să îşi invite sâmbătă soţia în oraş, cât şi pe naşul său Vasile Dîncu. Social-democratul a mai explicat că întâmplare a făcut ca alţi doi parlamentari, precum şi Florian Coldea să fie deja acolo atunci când au ajuns la restaurant.
„Dacă ştiam câtă atenţie primeşte un prânz cu soţia si cu naşul meu, cred că o invitam mai des pe Antoaneta în oraş:) Acum, într’un registru serios, povestea adevărata este următoarea: soţiei mele îi place să gătească şi, de aceea, week-end-urile le petrecem de obicei cu prietenii, acasă. Sâmbăta asta, naşul nostru, prof. Vasile Dîncu a fost în Bucureşti si a avut câteva ore libere la prânz. Aşa că am profitat de o companie plăcută si l-am invitat în oraş. În restaurantul la care am mers se întâmplau să mai fie, printre multi alţii, la mese învecinate, alţi doi parlamentari-un deputat de la PSD si unul de la PNL – un celebru jurnalist şi gen. Florian Coldea cu soţia, care erau deja acolo când noi am ajuns”, a scris Radu Popa, pe Facebook.
El a mai explicat că pe la masa la care a stat cu soţia şi cu Dîncu au trecut, pe rând, deputatul PNL, apoi deputatul PSD. Popa mai precizează că familia Coldea a rămas în restaurant şi după ce ei au plecat, iar în faţa restaurantului s-au intersectat cu senatorul AUR Claudiu Târziu pe care l-au salutat.
„Toţi eram la mese separate dar când am intrat, prof. Dîncu a mers să salute familia Coldea şi, pentru câteva minute, a rămas la masa dumnealor. După ce s-a întors la masa noastră comentariile «de la distanţă» au continuat şi cum mesele restaurantului erau relativ apropiate, după un timp ne’am strâns toţi la aceiaşi masă. Pe la masa noastră au trecut, pe rând, deputatul PNL, apoi jurnalistul, apoi deputatul PSD. La final, noi doi am plecat cu prof. Dîncu iar fam. Coldea a rămas în restaurant, la fel cum au făcut şi deputatul PSD şi jurnalistul de care v-am scris mai sus. Afară, la ieşire, în faţa restaurantului, ne-am intersectat cu senatorul Claudiu Tarziu, pe care l-am salutat si ne-am continuat drumul. Asta e povestea neromanţată. Restul e cancan.  Ps. Mâncarea de la restaurant a fost excelentă, mai mergem. Şi vă povestesc”, a completat Radu Popa.
Reacţiile celor doi parlamentari social-democraţi vin în contextul în care Gândul.ro a publicat mai multe imagini de la restaurantul libanez respectiv în care apăreau senatorul PSD Vasile Dîncu, deputatul PSD Radu Popa, senatorul AUR Claudiu Târziu şi Florian Coldea, fostul şef al SRI.

 

Florian Coldea, Claudiu Târziu, Vasile Dîncu și un deputat PSD, fotografiați la un restaurant din Capitală. Reacții

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here