Florian Coldea, Claudiu Târziu, Vasile Dîncu și un deputat PSD, fotografiați la un restaurant din Capitală. Reacții

Fostul adjunct SRI Florian Coldea, fostul ministru PSD al Apărării Vasile Dâncu și co-fondatorul AUR Claudiu Târziu au fost fotografiați, de Gândul.ro, la un restaurant din Capitală. Conform sursei citate, imaginile ar fi fost făcute sâmbătă, la prânz. În imagini apare și deputatul PSD de Dâmbovița, Radu Popa, și soția acestuia, dar și soția lui Florian Coldea. Imaginile, pe Gândul.ro.

Claudiu Târziu a declarat, la România TV, că „atât timp cât nu există o fotografie din restaurant” discuțiile nu își au rostul: ”M-am întâlnit în apropierea restaurantului întâmplător cu domnii Dâncu și Popa”, a transmis Claudiu Târziu.

Radu Cristescu, deputat PSD, a afirmat că „cei doi colegi vor trebui să dea explicații la partid pentru că nu este corect să te întâlnești cu Coldea”:

  • ”Și mai este dovada clară că AUR e creația Securității, a venit să ia instrucțiuni de la Coldea. Iar Coldea a jucat cartea progresismului și a băgat USR în Parlament, iar acum că e naționalismul în Europa și-a scos oamenii la încălzire (AUR, n.red.). Nu mai e nevoie de nicio dovadă”, a mai spus deputatul.

George Simion, liderul AUR, nu a răspuns mesajului G4Media pentru a transmite un punct de vedere.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here