Serviciile secrete ruse l-au urmărit „îndeaproape” pe Navalnîi, înainte de presupusa sa otrăvire

Foto: Flickr

Serviciile secrete ruse l-au urmărit „îndeaproape” pe opozantul rus Aleksei Navalnîi, înainte ca acesta să se fi îmbolnăvit grav în urma unei presupuse otrăviri. Conform informaţiilor publicate de un tabloid rus, preluate de agenţiile Reuters şi DPA, până să se prăbuşească în avion, Navalnîi a fost urmărit de ofiţerii FSB (principalul serviciu secret al Federaţiei Ruse), îmbrăcaţi în civil, informează Agerpres.

De asemenea, deplasările opozantului rus au fost în monitorizate îndeaproape prin intermediul CCTV (camere de supraveghere), informează Moskovski Komsomoleţ.

Navalnîi, principal opozant al preşedintelui Vladimir Putin şi militant contra corupţiei, a fost transportat sâmbătă în Germania cu o ambulanţă aeriană, pentru tratament.

În vârstă de 44 de ani, Navalnîi era în comă indusă când a fost evacuat din oraşul siberian Omsk, iar spitalul Charite din Berlin nu a făcut încă niciun anunţ despre starea lui.

„Amploarea supravegherii nu mă surprinde deloc”

Citând surse neidentificate din cadrul serviciilor de securitate, care au recunoscut că l-au urmărit pe Navalnîi, Moskovski Komsomoleţ a detaliat cronologia călătoriei politicianului înainte de a se îmbolnăvi, unde au stat el şi echipa sa, cu cine a vorbit şi chiar ce au mâncat în timpul călătoriei în Siberia.

Sursele respective, citate de ziar în articol, au declarat că supravegherea activităţilor lui Navalnîi nu a dezvăluit contacte suspecte care ar putea fi legate de boala sa.

Serviciile de securitate cred că, dacă Navalnîi a fost otrăvit, incidentul a avut loc fie în aeroport, fie în avion. Cu toate acestea, ele încă aşteaptă rezultatele testelor de laborator ale probelor prelevate de poliţie din toate locurile pe care Navalnîi şi echipa sa le-au vizitat în călătoria lor, inclusiv mostre de aer. Rezultatele iniţiale sunt aşteptate luni, urmând ca altele să fie gata mai târziu în cursul săptămânii, dar nu s-a specificat dacă vor fi făcute publice.

„Amploarea supravegherii nu mă surprinde deloc, noi am fost deja conştienţi de acest lucru”, a declarat purtătoarea de cuvânt al lui Navalnîi, Kira Iarmîş. „Dar este uimitor că nu au ezitat să le spună tuturor despre asta”, a adăugat ea, în reacţie la articolul din Moskovski Komsomoleţ.

Medicii de la spitalul din Omsk unde a fost tratat Navalnîi înainte de transferul său în Germania au spus că nu cred că acesta a fost otrăvit. Ei l-au diagnosticat cu o boală metabolică posibil cauzată de scăderea glicemiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here