Circari la costum vor exista mereu în politică, iar asta e valabil nu doar în România, ci pentru orice țară în care libertatea de exprimare e garantată. De altfel, ascensiunea din ultimii ani a populismului european, soldată cu intrarea unor asemenea secte de politruci în parlamente e suprema dovadă în acest sens.
Culisele episodului „George Simion – Gaudeamus” și cu tot cu reacțiile ulterioare ale unora dintre fanii liderului AUR, expuse detaliat și atât de plastic de către scriitorul Igor Bergler, reprezintă doar cea mai recentă aventură de grobianism politic în spațiul public românesc. Iar AUR și Simion au un istoric pătat, de dalmațian, cu vârfuri orbitoare, de tipul manifestării agresive chiar de la tribuna Parlamentului.
Acuma, să te întrebi cum poți face să nu existe asemenea excese (semne mai degrabă de frustrare decât de putere), e ca și cum te-ai chinui să faci prevenția năvălirii noroiului, pietroaielor, gunoaielor și altor resturi atunci când te lovește viitura. Pur și simplu, nu se poate. Nici natura și nici omul nu pot face asemenea selecție, în astfel de situație; apa limpede se amestecă invariabil cu tot ceea ce întâlnește în cale. De aceea, viitura e tratată prin îndiguiri și alte lucrări inginerești specifice pe terenul vulnerabil la așa ceva. Fix așa e și cu AUR, și cu George Simion, fix așa a fost cu Șoșoacă, iar mai demult cu Vadim, cu Funar.
Altfel spus, important nu e atât să-ți risipești timpul, energia și resursele căutând metode artificiale și nesustenabile de a bloca manifestarea acestui tip actor civic sau politic. Important, fezabil și cu substanțiale dividende e să ții astfel de oameni și grupările aferente departe de butoanele țării, departe de zonele sensibile și mai puțin sensibile ale puterii, departe de tot ceea ce înseamnă perimetru de acces la resurse statului și ale societății. În loc să le tai abuziv microfonul, mai bine să le lași instrumentul și minime spații în care să-și exerseze maimuțăritul, dar să le pui în loc de saltea o sită și în loc de aer liber deasupra capului, un tavan de sticlă, de preferat situat cât mai aproape de podeaua-filtru.
Pentru asta, singura soluție viabilă, de moment, dar și de termen lung, e mersul la vot atunci când are loc scrutinul (local, parlamentar, prezidențial).
Lecția Simion-AUR e lecția comportamentului opus. Statul în turmă acasă a făcut posibilă migrarea acestei grupări de la marginea societății cât mai aproape de centrul ei civic și politic. Intrarea AUR în Parlament, iar astfel și a unui individ precum George Simion, nu a fost meritul partidului și individului, ci absența meritului la o semnificativă parte din electorat. Celor care se plâng cronic sau acut că nu au pe cine alege, Simion și AUR le reamintesc constant, din 2020 încoace, că se poate infinit mai rău.
Și liderul acestui partid, și alți lideri de eșaloane inferioare din această formațiune încorporează toate elementele tiraniei și distrugerii. Permițându-le să se manifeste, în limitele Codului Penal, evident, te ajută știi câți sunt și mai ales te ajută să-i cunoști. Mergând la vot și alegând pe oricine altcineva în locul lor, te ferește de interferența unor asemenea vectori toxici cu viața ta.
În partea de lume în care trăim, tiranii nu se instalează în jilț subit, prin lovituri de stat date peste noapte. Precum secolul XX, și acest secol XXI e predispus la același model de instalare a tiranului și tiraniei: la foc mic, în timp și – cireașa de pe tort – la vot. Fie direct – votându-l cu înfocare pe viitorul tiran (lucru extrem de rar). Fie indirect – pe fondul absenteismului masiv, al dezangajării opiniei publice și, astfel, prin privarea de vot a forțelor politice care-i pot fi baraj.
În rest, raportându-ne la cazul particular al României, e nevoie și de multe altele – de la reformarea pe bune a școlii și educației, la predarea temeinică a istoriei, la stimularea cititului și auto-cultivării, la transformarea Frumosului în bun de larg consum, nu în dimensiune excentrică și marginală a vieții, așa cum stau lucrurile acum. Pe un asemenea fond, bazinul indivizilor de genul Simion scade natural, la fel și bazinul potențial al celor ce se lasă seduși de asemenea persoană. Dar toate astea necesită efort pe termen lung. Pe termen scurt, nu ai cum altfel să te pui la adăpost de circarii la costum și de grupările toxice pe care le trag după ei decât lovindu-i acolo unde-i doare mai tare – la urne.
Bate la ușă 2023, un an preelectoral în care „simionii”, cum bine se exprimă scriitorul Igor Bergler, vor fi ca niciodată mai vocali și mai năucitori ca manifestare, din perspectiva războiului dus împotriva bunului simț. Ceea ce contează e ca maimuțăreala lor intensivă la care vom asista să se sufoce sub greutatea irelevanței atunci când se va trage adevărata linie – la seturile de alegeri din 2024.
Mergeți la vot! Și începeți să vă gândiți la importanța acestui lucru măcar de pe acum.
AUR și George Simion se tem de o prezență substanțială la urne precum vampirii de prezența luminii.
