Simona Halep s-a calificat în finala de la Dubai

Foto: Simona Halep/Facebook

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 1, a acces în finala turneului de categorie Premier de la Dubai, după ce a învins-o, vineri, cu scorul de 6-2, 6-0, pe americanca Jennifer Brady, locul 52 WTA, venită din calificări. Pentru Simona Halep aceasta este finala cu numărul 37 din carieră, a doua la Dubai, anunță news.ro.

Epuizată după cele şase meciuri jucate la Dubai şi peste nouă ore petrecute pe teren, Brady nu a putut ţine pasul cu Halep, care a disputat numai două partide în această săptămână, care au însumat trei ore şi 47 de minute. 

Încurajată frenetic din tribune de numeroşi români, românca a luat-o tare pe americancă încă de la început, a ţinut-o în diagonală pe rever şi a schimbat de multe ori direcţia în lung de linie. Halep a căutat să lungească punctele, ca să mai picure oboseală în corpul adversarei. Ea a servit bine şi şi-a năucit adversara cu schimbări de direcţie, cu mingi lovite variat, lungi, când înalte, când plate. Brady nu s-a predat, a luptat, atât cât i-a permis condiţia fizică şi bagajul tehnic şi a pierdut cu demnitate, în ciuda scorului sever.

De două ori a condus Brady cu 40-15 la începutul setului I şi de fiecare dată ghemurile au intrat pe tabelă în dreptul Simonei Halep. A treia oară i-a reuşit jucătoarei de 24 de ani, pe propriul serviciu, şi scorul a devenit 2-1 pentru sportiva din România. Halep a continuat apoi jocul bun şi a ridicat scorul la 5-1, după al doilea break în ghemul al cincilea. Americanca a mai reuşit un ghem, tot pe propriul serviciu, apoi a cedat setul, cu 2-6, după 36 de minute.

Setul al doilea a fost fără istoric. Fistul lider WTA a făcut spectacol şi a câştigat toate ghemurile, punând capăt partidei după o oră şi două minute.

Halep va evolua în finală, prima disputată după ce a câştigat turneul de la Wimbledon, anul trecut, cu Elena Ribakina din Kazahstan, locul 19 WTA, în vârstă de 20 de ani.

Simona Halep a abandonat meciul contra Elenei Ribakina din optimile de finală ale turneului de la Wuhan, ediţia 2019, singura lor întâlnire.

Halep s-a accidentat la spate în ghemul al nouălea, la scorul de 4-4. Ea a cerut time-out medical, în pauza de la 4-5. Românca a început ghemul al zecelea, dar nu a putut servi normal şi s-a retras, la 30-30.

Calificarea în finală este recompensată la Dubai cu un premiu de 372.200 de dolari şi cu 305 puncte WTA. Învingătoarea va primi 696.860 de dolari şi 470 de puncte WTA.

Finalele jucate până acum de Simona Halep sunt următoarele:

Titluri WTA de simplu: 19 – Wimbledon (Grand Slam) – 2019, Montreal (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Shenzhen (WTA), toate trei în 2018, Madrid (Premier Mandatory), în 2017, Montreal (Premier 5), Bucureşti (WTA), Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2016, Shenzhen (WTA), Dubai (Premier 5), Indian Wells (Premier Mandatory), toate trei în 2015, Doha (Premier 5), Bucureşti (WTA), ambele în 2014, Nurnberg (WTA), ‘s-Hertogenbosch (WTA), Budapesta (WTA), New Haven (Premier), Moscova (Premier) şi Sofia (turneul „mic” al campioanelor), toate cele şase în 2013;

Finale WTA de simplu: 17 – Madrid (Premier Mandatory), Doha (Premier) – 2019, Cincinnati (Premier 5), Roma (Premier 5), Australian Open (Grand Slam) – în 2018, Beijing (Premier Mandatory), Cincinnati (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Roma (Premier 5) – în 2017, Rogers Cup (Toronto), Cincinnati (ambele de categorie Premier 5) – în 2015, WTA Finals – Singapore (Turneul Campioanelor), Roland Garros (Grand Slam), Madrid (Premier Mandatory) – toate trei în 2014, Bruxelles (Premier), în 2012 şi Fes (WTA), în 2011 şi 2010.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here