Situaţie dificilă pentru pacienţii cu transplant

Sursa: captură video

Preşedintele Asociaţiei Transplantaţilor din România a declarat, pentru News.ro, că pacienţii care au făcut diferite tipuri de transplant trec prin momente dificile pentru că fie găsesc foarte greu medicaţia imunosupresoare esenţială după intervenţie, fie nu o găsesc deloc şi atunci pacienţii sunt nevoiţi să se împrumute între ei. De câteva luni, însă, cei care recurg la această metodă nu mai pot înapoia medicamentele pentru că acestea nu se mai găsesc în farmacii.

Beatrice Speteanu, farmacist, atrage atenţia că lipseşte aproape toată gama de medicamente de care pacienţii au nevoie după transplant. Iar printre motivele care au dus la această situaţie fără precedent ar fi, conform spuselor acesteia, preţul prea mic al medicamentelor, care duce la exportul paralel al acestora, precum şi probleme legate de materia primă din care se fac medicamentele, probleme care există şi la nivel european. Ministrul Sănătăţii a declarat joi la Timişoara că această criză a medicamentelor nu este specifică României, ci se manifestă la nivelul întregii Uniuni Europene. Rafila a precizat şi că în ţară s-au luat măsuri concrete care să ducă la rezolvarea acestei crize, precum reglarea taxei clawback, alinierea preţurilor pentru medicamentele generice, ieftine, măsuri despre care Ministrul Sănătăţii a spus că speră să fie acceptate.

Gheorghe Tache, preşedintele Asociaţiei Transplantaţilor, a relatat, pentru News.ro, despre problemele cu care se confruntă pacienţii cu transplant. Acesta consideră că medicamentele ar putea rămâne în ţară dacă s-ar interzice exportul paralel al acestora. Pacienţii au ajuns în imposibiliatea de a se împrumuta între ei de medicamente, aşa cum fac de obicei atunci când acestea se găsesc mai greu.

„Pacienţi cu toate tipurile de transplant se confruntă, în special în ultimele şase luni, cu lipsa unei părţi din medicamentele imunosupresoare, care sunt necesare, vitale pentru întreţinerea şi buna funcţionare a grefei, Sandimun, Myfortic. Acest lucru ne-a făcut, pe lângă demersurile la instituţiile abilitate de a semnala astfel de lucruri, am căutat să putem să asigurăm continuitate în luarea medicaţiei să ne împrumutăm între noi.

Adică i-a dat o cutie cu medicamentul respectiv şi aşteaptă acum ca să-i dea înapoi, dar lucrurile acestea au ajuns la un punct critic încât unii dintre noi nu mai pot să onoreze nici obligaţia de a înapoia colegului medicamentele, dar nici să mai aibă şi el medicamentele”, a explicat acesta.

Cum se descurcă pacienţii – există pacienţi cu transplant care nu şi-au mai putut lua medicaţia imunosupresoare chiar şi mai bine de o lună pentru că nu le-au putut găsi în farmacii, spune Gheorghe Tache. 

„Unii dintre ei au mai putut să rezolve, să meargă în centrele de transplant unde au mai fost şi să se interneze şi să aibă pentru câteva zile şi asta s-a corelat şi cu perioada de monitorizare, alţii au căutat la cine a mai avut dintre colegi, tot prin sprijin colegial, dar unii colegi au putut cu mare greutate să-şi rezolve aceste tipuri de medicamente chiar şi la o lună, a trecut şi o lună de zile şi ei nu au putut să-şi ia medicamentele pentru că farmaciile nu le-au găsit în depozit.

Această rezolvare nu se poate face decât printr-un Ordin de Ministru, să fie interzis exportul intracomunitar şi să se găsească pe piaţă medicamentele respective. Noi ne-am adresat şi reprezentanţei, firmei care este în ţara noastră, le-am spus acest lucru, ni s-a răspuns că pe ei îi interesează doar să ne aducă pe piaţă, nu-i interesează dacă ajung sau nu la pacienţi.

Eu strâng documente, semnalări de la colegi, chiar şi de la farmacie, şi vreau cât mai repede cu putinţă să ajung în audienţă la domnul ministru, pentru că trebuie împreună să găsim o măsură prin care viaţa noastră să fie în siguranţă, pacienţii să-şi poată lua medicaţia necesară”, a explicat reprezentantul pacienţilor transplantaţi.

Beatrice Speteanu, farmacist la o farmacie în Bucureşti explică faptul că pacienţi din toată ţara caută în Capitală aceste medicamente şi că această criză a imunosupresoarelor este fără precedent. 

“Deja, de la sfârşitul anului trecut, vorbim aproape de toată gama de medicamente care se folosesc post transplant. Imunosupresoarele, antiviralele care se folosesc pentru prevenţie, aici ar fi ciclosporina în ambele concentraţii , 25, 50, valganciclovirul care este antiviralul care să prevină o infecţie cu citomegalovirus la pacienţii care au suferit un transplant, sirolimus, medicament tot de transplant, acesta aproape nu se găseşte deloc, iar din celelalte variante, tacrolimus, cele mai folosite, le găsim foarte greu.

Motivele pot fi unele destul de multe, avem şi unele care se produc local, în principal ar putea să fie preţul, preţul prea mic care face şi piaţa din România atractivă pentru exportul paralel, poducătorii autohtoni care nu mai pot să producă în pierdere şi de asemenea sunt probleme şi la nivel european, tot de producţie, cu materiile prime.

Sunt pacienţi din toată ţara care trimit reţetele, ar fi în stare să vină şi din Timişoara şi din Arad dacă cumva ar găsi în Bucureşti, pentru că este foarte important să nu întrerupă tratamentul. Întrerup, cumpără, reţetele de post transplant sunt cu un număr foarte mare de comprimate şi sunt pe trei luni, vorbim inclusiv de 400 de comprimate într-o poziţie şi au vreo 5-6 poziţii.

Se întâmplă acum destul de frecvent să nu avem toată cantitatea şi să nu putem elibera gratuit nici măcar pe o lună şi sunt pacienţi care cumpără doar ca să nu rămână fără tratament, cumpără fracţiile rămase în farmacii.

În mod normal pentru medicamente post transplant nu existau aceste probleme, pe oncologie este cel mai frecvent, dar la post transplant nu, a mai fost cred acum zece ani o criză la fel, cu tacrolimul, cu eliberare prelungită, dar nu ca acum”, a explicat Beatrice Speteanu, farmacist.

Mina Erdinci, 53 de ani este un pacient care a făcut în 2021 un transplant de rinichi. El spune că reuşeşte prin relaţii să facă rost de medicamentele imunosupresoare, dar că este dispus să meargă şi în Turcia pentru a le lua de acolo. Nu toţi pacienţii au însă această posibilitate. 

„Am făcut un transplant de rinichi, mi-a dat fratele meu în septembrie, 2021. Este greu pentru că de aceste imunosupresoare depindem, dacă nu le găsim este foarte periculos, ne pierdem grefa şi atunci degeaba am făcut transplantul.

Am reuşit să găsesc medicamentul cu relaţii şi cu pile. Dacă nu, mă duc în Turcia şi le iau de acolo, dar mă costă”, a spus pacientul.

Rafila: Consumăm de trei ori mai multe antibiotice decât Olanda sau Austria. Bacteriile rezistente, principala cauză a mortalității, până în 2050

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here